Articol publicat: 18 mai 2015

Pentru că verticalitatea pădurilor care umbresc malurile, lângă trunchiurile căzute în apă, mă ajută să rup orice legătură cu jegul orașului, chiar și pentru câteva ore.

Pentru că, acum mulți ani, am prins prima știucă a vieții ceva mai sus de Complexul Pacea, la o linguriță Gipo Zac argintată, în compania lui Dragoș Dumitru și a lui Dan, unul dintre patronii de la Green Hours, cel care ne-a molipsit de esocide. O știucă de 1,5 kg cu care m-am pozat la fotograful de la scara vecină, odată ajuns în oraș.

Pentru că, acum alți ani, într-un decembrie 16 sau 18, am scăpat, pe o ceață și-un frig pătrunzătoare, o știucă de peste 1 metru, la barcă. Același Dragoș, prieten vechi, acum în Norvegia, cred că-și mai aduce aminte evenimentul, fiindcă el m-a ajutat s-o eliberez la minciog în acea zi Între timp, mi-am prins știucile la metru pe alte ape și sper să văd așa ceva în continuare, în special la Cupa Mondială de Știucă de la Holbina Trei Bibani. Dar continui să visez la un Snagov cu știuci de 1 metru. Sau dacă nu, cu bass de 2-3 pounds.

Pentru că, în ciuda poluării biologice și a braconajului sălbatic la care-l supun localnicii, găsește resurse să ne dea în continuare povești cu știuculițe, șalăi, bibani și somni, răpitorii care ne bântuie somnul rațiunii.

Pentru că, în ochii mei, Snagovul este un supraviețuitor care nu renunță și nu se dă bătut, care se încăpățânează să existe după fiecare lovitură. Nu încetează să mă uimească ce putere de regenerare ascunde natura.

Pentru că pot prinde mai multe specii de răpitor în aceeași zi, cu tehnici și prezentări total diferite. Vreau să prind biban, pitchuiesc plastice în structuri scufundate sau sub pontoane, cu echipament de bait finesse, de putere Medium-Light sau Light. Vreau să prind știucă, folosesc lansetele și mulinetele cu fluorcarbon de 10 sau 12 livre, voblere, linguri, spinnerbaituri pe zonele cu apă de 5-6 picioare de la Astoria. Vreau să prind șalău, îmi iau Air Raid-ul de la Evergreen cu Sunline FC Sniper de 10 livre sau textil, pun un plastic pe offset și dau pe locurile cu substrat pietros sau cu praguri, frecventate de stizostedioni. Deci am cel puțin 3 stiluri diferite de prezentare, lansete cu acțiuni de la Fast la Moderate, năluci de la cele latente, la cele de reacție și chiar moduri diferite de a înțepa în momentul atacului. Doar în Deltă mai întâlnești așa ceva, dar rareori toate speciile într-un singur loc. E imposibil să nu înveți câte ceva nou după fiecare zi petrecută pe Snagov, tocmai fiindcă tehnicile de prezentare sunt atât de diverse iar pescuitul, extrem de greu, fiindcă vorbim de-o apă publică aflată la antipozii celor populate și îngrijite.

Pentru că există un concurs de tradiție, la care particip an de an, și la care am ieșit mereu în primii 5-6, semn că Snagovul și cu mine avem o istorie împreună, cam de pe vremea când celebrul Ion “Paco” Dumitru aresta ediție după ediție.

De prisos să mai amintesc că orice pește prins pe Snagov, oricât de mare sau de mic, este eliberat necondiționat. Nici eu și nici Sorin, prietenul cu care am participat la ultimele 2 ediții ale Cupei APC 21, nu reținem niciun fel de pește pe Snagov. Este felul nostru de a-i mulțumi pentru ceea ce continuă să ne ofere, fără să ne ceară nimic în schimb.

Din aceste motive dar și din nenumărate altele, care nu pot fi descrise în cuvinte, Snagov rămâne lacul şi leacul meu de suflet. Unul din cele două.

\

Articolul De ce iubesc Snagovul apare prima dată în andreizabet.ro.