Prima zi de pescuit pe Întinsurile Nubiene a fost neaşteptat de binevoitoare cu un începător al pescuitului la muscă în apă sărată (SWFF). Cum a fost în timpul sesiunii de după-amiază, când vântul a început să bată cu putere (între 30 şi 35 km/h) iar valurile făceau tot mai dificilă reperarea trigger-ilor chiar şi în apa de o jumătate de metru? Aflați din Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (II).
Întâlniri neașteptate pe Întinsurile de la Shambaya
Spre finalul zilei, m-am aventurat în apa ceva mai adâncă din apropierea surf-ului, unde valurile se spărgeau în reciful de corali – aceste bariere naturale fac posibil pescuitul pe întinsuri, în mod normal. Când vântul bate cu mai mult de 30 km/h, valurile se propagă și aici, făcând dificilă viața tuturor – și a peștilor, și a celor care îi vânează, printre care și a muscarilor de saltwater.
Linia albă care separă cerul de apă este, de fapt, spuma valurilor care își risipesc de obicei energia în bariera de corali, asta dacă vântul nu prinde și mai multă putere, ca în după-amiaza de marți:
După o scurtă întâlnire cu o pisică de mare de dimensiuni respectabile, pe care am admirat-o de la o distanță la fel de respectabilă (cred că ne-am ocolit reciproc), am dat peste un alt grup de 2-3 triggerfish, care ”dansau” între ape. Din câte am înțeles, când trigger-ii sunt angajați în acel ”balet anaerob”, sunt aproape imposibil de prins. Cu toate astea, se pare că unul dintre ei a fost atras de imitația de crab în culori naturale (light tan) și a mușcat serios din musca artificială. Astfel că am reușit să prind încă un superb exemplar de Titan trigger (Titan este denumirea subspeciei care atinge cele mai mari dimensiuni dintre toți trigger-ii).
Singura șansă: go with the wind!
Chiar şi cu o lansetă clasa 8 şi şnur de clasă aproape 10 era greu să lansez muștele artificiale împotriva vântului, aşa că am încercat să trec de sau pe lângă zona productivă, pentru ca apoi să mă las cu vântul din spate, ceea ce mi-a uşurat mult pescuitul în acea după-amiază. Dar chiar și așa, din cauza valurilor, peștii își făceau simțită prezența tot mai rar pe întinsuri, preferând, probabil, apa mai adâncă de lângă bordura de corali și imediat după, unde marea se adâncește rapid de la câțiva metri la 200 de metri adâncime sau chiar mai mult.
EDGE sau lansetele de super… clasă
E aproape imposibil să scriu despre aventura din Sudan fără a nu aminti de lansetele EDGE Gamma Beta (ΓΒ) by Gary Loomis, fiindcă acestea au făcut parte din experienţa fiecărei zile de pescuit pe Întinsurile Nubiene.
În condiţiile în care vântul aproape că ne-a dat interzis pe Întinsurile Nubiene din prima și până în ultima zi a expediției, cu două ferestre scurte, ceilalţi pescari au trecut rapid la lansetelele de clasă 10 pentru pescuitul la triggerfish, unde în mod normal un 8 sau maxim 9 este arhisuficient. Eu am venit cu doar 2 lansete la mine, EDGE-ul de clasă 8 şi cel de clasă 11/12. Puteam închiria o clasă 9 sau 10 de pe vas, dar nu am simţit nevoia, m-am descurcat aşa, mai ales că aveam de a face cu 2 lansetele necunoscute, cu ale căror acţiuni şi caracteristici trebuia să mă obişnuiesc ca să le pot folosi în mod optim. EDGE-ul de clasă 8 este o lansetă rapidă dar în niciun caz rigidă, astfel că m-am putut bucura chiar şi de capturarea unor specii mici de peşti care făceau lanseta să flexeze cât se poate de plăcut în dril.
Miercurea vântoasă sau „Windy Wednesday”
Miercuri dimineața, echipa de ghizi a decis anularea zilei de pescuit din cauza vântului puternic şi a valurilor tot mai mari, aşa că toată lumea a stat, cuminte, pe catamaran. În ciuda dimensiunilor a stabilității vasului, în acea zi era dificil să-ți păstrezi poziția bipedă chiar și dacă nu te vânturai prea mult de colo-colo.
De voie, de nevoie, unii, printre care şi eu (de nevoie), au legat muşte, alţii au prins peşti de recif cu liniile de mână, în spatele bărcii. Când am ajuns în Sudan, ghizii Tourette mi-au spus că muștele legate majoritatea cu picioare sau cozi/antene din cauciuc ”orange fluo” vor speria garantat peștii din Marea Roșie.
Vă imaginați uimirea mea, cu atât mai mult cu cât, în timpul iernii, trimisesem toate pozele muștelor artificiale celor de la Headquarter-ul Tourette Fishing, care îmi confirmau la fiecare set de imagini primite că muștele legate urmau să fie pe placul trigger-ilor mofturoși. Acum știu ce modele trebuie și data viitoare când voi merge, voi fi pregătit.
Portocaliul este bun, dar nu pe Întinsurile Nubiene
Probabil a fost o eroare de comunicare, care m-a costat – și nu mă refer la cei 5 euro plătiți pentru fiecare muscă artificială, cumpărată de pe vas. Alta era problema, și anume faptul că, după toate eforturile făcute, m-am trezit nepregătit, ca un elev scos la tablă cu lecția neînvățată. Dacă n-aș fi petrecut atâta timp în iarnă, învățând să leg pattern-urile de saltwater recomandate pentru Sudan, fără alt ajutor decât YouTube, aș mai fi zis.
Din fericire, streamerele mari, destinate răpitorilor mari precum GT și Blue Fin, erau OK, în cazul lor lucrurile fiind destul de clare:
Așa că mi-am petrecut o mare parte a Miercurei Vântoase încercând să imit muștele cumpărate de la ghizi cu materialele (puține) pe care le adusesem de acasă. Însă îmi lipseau ingredientele principale, piciorușele de cauciuc, de culoare maro sau portocaliu-închis, fără sclipici, și brush-urile custom. Pe acestea din urmă le-am ”clonat” întrucâtva folosind o tehnică de ”hair stacking” a fibrelor sintetice, folosită de obicei pentru părul de cerb. Complicat, dar măcar n-am muncit degeaba, fiindcă mi-au adus niște pești de recif în următoarele zile.
Fotografiile și filmele „Miercurea Vântoasă” şi „Snapper la mână” sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.
– va urma –
