După o noapte de convalescenţă febrilă, dimineaţa de duminică m-a trezit într-un peisaj neobișnuit. Am ieşit pe punte, iar puntea nu se mai legăna. Aproape nimic nu deranja suprafaţa apei, care lucea vâscos. Calm plat de ai fi zis că peste noapte, cineva acolo sus vărsase milioane de litri de ulei ca să potolească valurile agitate ale primelor 5 zile. Cum a fost ultima zi în Sudan, aflaţi din Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (VI).
Dimineața promisiunilor târzii
Sâmbătă seara adormisem chinuit şi peste noapte îl exasperasem cu sforăitul pe vecinul de living room, Piers, care dormea (sau nu) pe canapeaua de vizavi. Ţin minte că la un moment m-am trezit ca să mă învelesc. Mi-era frig la plus 30 de grade, semn de febră.
Peste noapte, picioarele îşi mai reveniseră. Bănuiam că se vor umfla la loc în a doua parte a zilei, dar nici prin cap nu-mi trecea să renunţ. Mergeam la pescuit indiferent de stare. Cea mai urâtă zi a aventurii, ultima, era deja acolo. Pe când mă spălam pe dinţi, cineva m-a salutat de dincolo de hubloul toaletei, situat mai sus de nivelul apei: Piers şi Chris înotau alene în lichidul uleios şi atât de sărat încât îi ţinea la suprafaţă fără prea mult efort.
The Old Guys Team (me included as well):
Liniștea de dinainte
În sfârşit, o primă şi ultimă zi fără vânt! Poate că azi peştii vor veni în număr mai mare ca să vâneze pe întinsurile de smarald, acolo unde noi îi vom vâna pe ei. Le vom oferi imitaţii de peşti, crabi şi alte crustacee din pene, păr, ochi 3D, beteală şi sintetice făcute cu un singur scop: să le trezim instinctele primare. Ceea ce nu e greu, fiindcă speciile de apă sărată sunt mult mai hotărâte în atacuri. E o lume în care peştii nu cunosc ruşinea, dar au respect pentru cei aflaţi mai sus în lanţul trofic. Pe fondul aiurelilor care-mi umblau prin minte m-am echipat pentru ultima apariţie la scenă deschisă pe Întinsurile Nubiene.
Durerea e la locul ei, totul e OK:
Sprayul cu antibiotic ”for animal use” se asorta perfect cu echipamentul și cu acvamarinul Mării Roșii:
Insula din ziua de ieri
Urma să pescuim la Maghersum, cea mai mare insulă din apele teritoriale ale Sudanului.
De ce Insula din ziua de ieri?
Ziua de ieri este Fata Morgana multor pescari – de câte ori nu ni s-a întâmplat să auzim ”Aaaa, păi dacă veneați ieri… vă lua de mână, așa de bine mânca. Azi nu mai…”. Noi tocmai urma să ne întâlnim pentru prima dată cu abundența de trigger fish pentru care Întinsurile Nubiene au devenit renumite în ultimii ani. Asta nu înseamnă că aveau să fie ușor de prins. Dimpotrivă, veți vedea cât de dificili au putut fi din montajul video aflat mai jos.
Întinsurile erau cele mai înguste de până acum şi presărate pe alocuri cu turtle grass, o iarbă care îngreuna detectarea triggerilor. După vreo oră de mers cu pangas-ul, am debarcat în zona de corali – 3 pescari şi 2 ghizi – şi am început să batem întinsura la pas. Vremea era ex-ce-len-tă! Vântul abia dacă îngăima ceva, iar în lipsa lui, singurele valuri erau cele de arşiţă care se rostogoleau peste noi de pe malul pustiu. În acea zi am simțit din plin gravitația Deșertului Nubian, mai ales că spre prânz, apa frigea la peste 28 de grade.
O întinsură cu apă mică în prima treime de lângă mal și acoperită parțial cu turtle grass:
3-în-1: Moulin Rouge, Cirque du Soleil & Picasso Show
Soarele era încă jos şi ne venea din spate, iar în lumina piezişă a dimineţii am început să scrutăm întinsura. La puțin timp au apărut şi primele semne de viață. În apa mică, triggerii căutau hrana pe fundul apei cu capul în jos, iar când localizau prada, se poziționau vertical deasupra ei, încântându-ne cu o echilibristică peste orice Cirque du Soleil. În acele momente, cozile imaginate de Picasso-ul lor personal le fluturau deasupra apei într-o coregrafie care te lasă fără cuvinte.
Chris și Fede măturând întinsura pas cu pas:
Ne împărțiserăm de-a latul întinsurii, iar eu prinsesem banda de mijloc. Cum vedeam flamura unui trigger strălucind deasupra apei, lansam pe rând – o şansă de fiecare. După mai puţin de jumătate de oră, eu reperam triggerii cot la cot cu ghizii. Cum de multe ori se iveau câte 3 – 4 cozi în aceeaşi zonă, lansam fiecare spre ținta din drepul său, cu grijă să nu intrăm peste peştii celorlalţi. Uneori întâlneam perechi de triggeri care se hrăneau fericiţi, în familie. Dacă te apropiai sub 14 – 15 metri, te vedeau imediat. Și nu doar că se speriau, dar prin fuga lor alertau și celelate grupuri de triggeri din apropiere.
EDGE Gamma Beta, lansetele de superclasă
Lansam imitațiile de crabi sau creveți la distanțe între 15 și 20 de metri, iar EDGE-ul 890-4F Gamma Beta a fost absolut chirurgical în prezentări: plasam musca acolo unde voiam, de fiecare dată. Uneori se întâmpla să ”le dau cu musca în cap”. După cum mi-a spus Piers la un moment dat, ”Man, you scared him like it’s your business!”. Nici prea aproape nu era bine. Distanța de plasare se învârtea pe la 1 – 2 metri în fața peștelui. Una peste alta, nu-mi pot imagina o lansetă mai bună pentru triggeri și alte specii precum bonefish decât EDGE-ul Gamma Beta, pe care sper s-o folosesc și în alte aventuri la Tropice.
Be like water, my friend!
Chiar dacă zilele trecute fusesem mai mult ca un bolovan, pe recif, acum înaintam cu mișcări fluide prin apă (întrerupte de mici poticneli, din cauza substratului denivelat). Ghizii încercau să mă înveţe cum să pășesc fără să ridic talpa de pe subtrat, ca să nu fac valuri și să nu agit nisipul. Să mă amestec cu mediul. Spuneţi-le astea picioarelor mele, hehehe! Aproape că nici nu mai simţeam arsura rănilor în saramura mării. Sau mă obișnuisem eu cu senzația și o ignoram. Eram captivat de ceea ce se întâmpla în apă: cred că în acea jumătate de zi am văzut pe puţin 50 de triggeri. Am speriat o parte, am făcut prezentări bune spre alții și am fost refuzat de cea mai mare parte. Triggerii erau acolo, dar se hrăneau extrem de selectiv. Se pare că nimerisem una din acele zile promițător de exasperantă, despre care vorbesc ghizii de SWFF din toată lumea.
Ziua Triggerilor Nebuni
Conform pescarilor cu experiență, nu e vorba de a găsi musca, ci triggerul potrivit. Se spune că fiecare pește are o personalitate diferită iar când refuză muște la foc automat, cu atât mai înnebunitor devine tot acel puzzle. Mulți pescari au făcut o adevărată obsesie pentru această specie. Nu doar că e greu de prins, dar niciodată nu poți fi sigur de captură până nu vezi peștele în fața ta. Luptă puternic, taie fire și rup cârlige de saltwater, distrug muștele (pe care le mușcă mai întâi, pentru că așa procedează cu prada, zdrobind mai întâi caparacea crabului), dacă nu apuci să strângi frâna se bagă în prima gaură din corali și rup… Deci pot să înțeleg dependența pe care o produc.
Triggerii prinși de Chris și Piers în primele zile ale aventurii pe Întinsurile Nubiene:
Uitați-vă la acei dinți – dacă îți prind degetul, nu e deloc o priveliște frumoasă:
Singura regulă e că nu există nicio regulă
Când nu vor, schimbi musca după fiecare refuz. Înlocuiești tippet-ul – la început foloseam 0,33 mm pentru ca apoi să reduc diametrul la 0,28 mm – fluorcarbon Sunline FC Sniper. Muștele făcute acasă speriau triggerii cu portocaliul lor strident, dar la un moment dat, am încercat un Flexo Crab din care făcusem vreo 20. Cum am prezentat musca, un trigger s-a lansat balistic spre ea de am crezut că îmi va smulge lanseta din mână. O secundă mai târziu, ghiuleaua gri-portocalile dispăruse ca din tun. Am rămas cu adrenalina acelor momente și atât. Bineînțeles, aveam opțiunea să păstrez musca pentru că următorul trigger s-ar putea să o găsească irezistibilă.
Victory, at last!
După câteva încercări, am avut parte de un atac furibund în două faze: am plasat musca la 4-5 pași în fața unui trigger masiv. Acesta a reperat imediat crabul și s-a apropiat ”for the kill”. Am simțit cum îmi ia șnurul din mână, moment în care am tras de fir în direcția opusă, însă lanseta nu s-a încovoiat sub greutatea peștelui. Prea devreme! Convins că stricasem tot, am smuls nervos șnurul de pe apă, în timp ce Fede țipa la mine: ”No, no, no! It’s still there!”. Am lansat din nou în fața triggerului, care s-a repezit ca știuca la topwater. Cred că lui îi părea mai rău decât mie de ocazia pierdută, fiindcă a dat în crab ca surdu-n tobă. Fantastic atac! Eram iar pe val cu adrenalina! Nu apucasem să strâng frâna Kraken-ului 4, așa că m-am trezit abia după ce peștele luase tot șnurul de pe tambur și mă dusese în backing. Trăgea atât de puternic, încât nu puteam frâna tamburul cu mâna. Fede încerca să pună mâna pe lansetă, agitat… peștele s-a oprit, semn că găsise refugiu în vreun cotlon. În această situație, dacă tragi de lansetă și de șnur, riști să rupi tippet-ul. Soluția era să ne apropiem noi. Așa am făcut, și câteva minute mai târziu, Fede îmi întindea superbul exemplar de yellow margin, care cred că a fost cel mai mare trigger al expediției sau comparabil cu titan triggerul meu de marți. Și singurul pește prins în acea ultimă zi.
Un trigger Yellowmargin care mi-a dat ceva emoții, fiindcă nu am apucat să strâng frâna mulinetei ca să-l controlez din startul luptei:
Puteți urmări cum a fost ultima zi pe Nubian Flats, cât de dificil este pescuitul la trigger fish și cum am prins singurul Yellowmargin al zilei în montajul de mai jos (selectați opțiunea de vizionare Full HD/1080p din meniul ferestrei de YouTube pentru o vizionare la calitate maximă):
Printre pisici, țestoase și rechini
Spre prânz, vântul începuse să ne spulbere iar planurile. Măria sa Roșie ne păsuise destul. Am chemat pangas-ul, am luat prânzul în barcă iar eu am revenit primul în apă. Am irosit alte 3-4 șanse bune la trigggeri, cărora le-am smuls musca din gură fiindcă n-am așteptat destul. După ora 1, vântul sufla din nou tare. Apa se încinsese într-atât încât nici vorbă să te răcorești. Din când în când ne intersectam cu pisici de mare albastre și țestoase uriașe, însă atenția ne era îndreptată doar către pești. Inspectam și zona coralilor, la marginea întinsurii. La un moment dat, am văzut două aripioare cunoscute mie doar de pe Discovery Channel – un rechin se plimba alene de-a lungul coralilor. I-am alertat pe ceilalți iar unul dintre ghizi și cu Piers s-au îndreptat spre rechin și au început să lanseze în direcția lui. După distanța dintre înotătoarele dorsală și caudală, ghizii îi estimaseră lungimea la 2,5 – 3 metri, poate mai mult. Prădătorul a dispărut în ritmul lui, probabil că streamerul lansat de Piers nu ajunsese în apropierea lui. Piers ne povestea că îi place să prindă rechini la muscă și avea destule capturi la activ, în Florida Keys. Nu-mi mai amintesc motivul pentru care n-am pornit camera, fiindcă asta era una din întâlnirile pe care mi le dorisem, dar acum îmi pare rău că am fost leneș.
Cel mai lung drum
Spre ora 2:30, ghizii au decis că lumina nu mai era bună pentru sight fishing și, în plus, ne aștepta un drum lung cu pangas-ul împotriva vântului și a valurilor care atingeau deja 1 metru înălțime. Catamaranul se deplasase direct în rada portului Muhammad Qol, unde ne îmbarcaserăm luni seara.
Cum a fost drumul de întoarcere, puteți vedea în secvențele de final ale montajului video, care pentru noi păreau interminabile. Cred că am sărit și ne-am balansat pe valuri mai bine de o oră. Picioarele își ”reveniseră” și simțeam cum pielea plesnea pe ele, valurile ne sărau constant și nimeni nu scotea o vorbă. Petrecuserăm 6 zile în fieful ei, iar acum, marea nu ne lăsa să scăpăm cu una, cu două. Trebuia să plătim taxa de distracție.
Într-un târziu zdruncinat, am ajuns la Muhammad Qol, unde am urcat pe My Scuba Libre pentru o ultimă dată.
În acea seară trebuia să strângem echipamentul și să ne facem bagajele, pentru că dimineața următoare venea Șoimul Mileniului în versiune sudaneză, microbuzul care urma să ne ducă înapoi la aeroportul din Port Sudan:
Fotografiile și majoritatea filmelor din articol sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.
– va urma –
