Pescuit în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (IV)

Ajuns la jumătatea aventurii în Sudan, vinerea de după escapada pe recif mi-a reconfirmat cât de relativ poate fi timpul: cu toate rănile de la picioare, aproape că nu am simțit când s-au dus primele trei zile. Noroc cu fotografiile și fimulețele descărcate în fiecare seară și organizate pe desktop-ul laptopului, care îmi aminteau că tot acest timp nu trecuse doar în imaginația mea. Ce s-a întâmplat vineri, aflați în continuare din Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (IV).

O altă Insulă a Șerpilor
Joi după-amiază, My Scuba Libre a reluat navigația pe apele agitate, iar după aproximativ o oră, mateloții sudanezi ancorau vasul în apropierea Insulei Șerpilor. Reciful de corali din apropiere, unde îmi făcusem praf picioarele, joi seara, era încă măturat de valuri, dar oricum nu cred că aș mai fi încercat atât de repede senzațiile trăite cu o zi înainte (mi-am zis să iau măcar o zi de pauză, ca să prindă cât de cât infecția).

Casting la triggeri… invizibili
Vineri dimineața, am pornit cu cei doi pescari mai vârstnici, Chris and Piers, să explorăm unul din malurile ”adăpostite” de vânt ale insulei. Eu n-am intrat în apă și l-am urmărit de pe malul pietros pe Chris cum, sub îndrumarea ghidului, încerca să prindă triggerii tot mai dificili. Insula se numea ”a șerpilor” pentru că pe suprafața ei sălășluia o impresionantă populație de târâtoare constrictoare, care se hrăneau cu ouăle și puii păsărilor ce cuibăreau acolo. N-am văzut vreun șarpe în acea dimineață, dar am profitat de lumină și de împrejurimi ca să fac cât mai multe fotografii.

Blind casting fără rezultate
Întorși la locul debarcării, unde Piers făcea ”blind casting”, Chris i s-a alăturat și, în scurt timp, ceva nevăzut, dar destul de puternic după cum încovoiase lansete, i-a înhățat musca, liderul, șnurul și a tăiat două minute mai târziu, într-un bomie (bomie este denumirea dată aglomerărilor submerse de corali). Pesemne, un Bluefin Trevally. Am început să lansez și eu înspre alți corali care se vedeau perfect în apa enervant de clară și albastră, însă fără vreun răspuns din partea vreunei lighioane. Nu am stat niciodată bine la capitolul ”noroc” la pescuit, iar fiecare captură mai importantă din istoricul personal a fost muncită și căutată, nu la întâmplare.

În apropierea orei 11, ghidul ne-a anunțat că urma să schimbăm zona de pescuit, deci ne ne-am întors la bordul catamaranului, care s-a pus în mișcare pe marea la fel de agitată ca și în zilele precedente.

Insula Mesharifa
După prânz, vasul ancora în dreptul unui petic alb-oliv, o altă limbă de nisip cu vegetație pitică, înecată în smaraldul lichid. La scurt timp, am debarcat pe plajă, iar ghidul a zărit aproape imediat un triggerfish care se plimba de-a lungul țărmului. Eram cu lanseta de clasă 12 în mână, am schimbat pe clasa 8, apoi a trebuit să pun și o muscă dedicată, am lansat, dar prea aproape – aproape că i-am pus musca ”în cap” trigger-ului, care evident că s-a speriat în secunda doi și ne-a făcut ”pa-pa” din aripioare.

Vântul spulberă orice șanse la triggerfish și GT
Debarcaserăm în partea ”adăpostită” a insulei, unde particulele fine de nisip ne făceau acupuntură zonelor de piele neprotejate de haine. Cum am trecut în partea expusă a insulei și am intrat în apă, aproape că nu se putea lansa iar vizibilitatea în apa de 2-3 picioare era descurajantă. Sud-africanul Chris s-a îndreptat spre exteriorul întinsurii cu ghidul, celălalt ghid l-a preluat pe britanicul Piers, iar eu am rămas oarecum de capul meu. Triggerii erau absenți de pe întinsură, și abia când m-am îndreptat spre limita platformei, în apa adâncă, am văzut câțiva angajați în dansul lor nupțial – am încercat niște lanseuri, dar în van. Așa că după ce am dat un ocol complet insulei, am ajuns din nou în partea adăpostită.

Pescuit la coral groupers
Aici, apa era mai liniștită și avea destui bomies în apropiere. Am schimbat pe un Clouser Minnow verde cu alb, un streamer clasic inventat de americanul Bob Clouser, și am început să țintesc cu regularitate aglomerările de corali cu lanseuri de 20 – 25 de metri: lansam musca dincolo de bomies, apoi o recuperam rapid și sacadat deasupra coralilor. Primul atac nu a întârziat și am prins un individ închis la culoare, de dimensiunile unui biban de la noi, dar cu o gură ticsită de dinți ascuțiți ca acele. În acea după-amiază am prins pe puțin 14 asemenea pești, câțiva mai măricei, dar nimic ieșit din normă. Chiar și cei mai mici luptau puternic și îndoiau ceva lanseta EDGE Gamma Beta de clasă 8, așa că, în lipsa altor capturi, m-am distrat până spre seară. Am înțeles că se numeau ”coral groupers”. Înainte de apus, au apărut și ghizii, care au început să scormonească nisipul plajei după scoici mici și albe, pentru masa din seara următoare.

Iată câteva fragmente ale zilei de vineri, surprinse cu action camera și mirrorlessul Canon EOS M10, care m-au însoțit de-a lungul aventurii pe Nubian Flats (pentru o vizionare la calitate optimă, selectați din meniu rezoluția 1080p/Full Hd):

Unul din stickerele de pe vas îmi confirmau următoarele: 1) nu sunt un pescar atât de bun ca să trăiesc așa cum scria în cugetare; 2) în România este foarte greu să-ți faci un trai din pescuitul sportiv, asta doar dacă nu vinzi echipament sau năluci de pescuit – Tomas, proprietarul agenției de fishing travel, ne povestea cât de ușor vinde pachetele din ofertă, cel mai ieftin costând 2.000 de euro, în Bahamas, pe Insula Acklins, la bonefish. Încă o dată mi-am dat seama de prăpastia existentă între noi, cei din România, și oricare altă nație din vestul Europei. Pur și simplu, suntem prea săraci pentru ei. Din prețurile pe care le-am văzut la pachetele turistice SWFF, aș spune că pescuitul la muscă în apă sărată este cel puțin prohibitiv pentru noi.

În timp ce scoicile stăteau la curățat în apă dulce, am încheiat seara cu o cină bine-venită… și cu o sesiune de blind casting, după ce Piers prinsese Big Eye Trevally-ul din fotografie. La un popper lansat cu echipamentul de triggerfish, clasa 9 sau 10:

Urmau alte două zile pe Întinsurile Nubiene, și încă nu-mi pierdusem speranța la un GT, oricât de mic.

Fotografiile și majoritatea filmelor din articol sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –