Acum câteva sezoane am început să testez capabilităţile nălucilor GAN CRAFT pe apele de la noi. Dincolo de swimbaiturile din seriile Jointed Claw, deja celebre la nivel mondial, am avut ocazia să pescuiesc şi cu alte modele, REST 128SL fiind unul dintre acestea. Este vorba de un jerkbait care, la primele observaţii, atrage atenţia prin sistemul de barbete interschimbabile, de unde şi terminaţia „SL”, adică „Spare Lip” sau „barbetă de rezervă”. În rest, ca să zic aşa, nu m-a frapat prin nimic altceva înainte să-l folosesc. Poate şi pentru că, în decursul anilor, am pescuit cu o mulţime de jerkbaituri de la diverşi producători americani şi japonezi şi le-am cam văzut pe toate. De data asta, nici că puteam să am preconcepţii mai greşite. Fiindcă de la primele lanseuri a fost fix aşa: jerk-jerk-pauză-jerk-baaam! Aflați de ce este această nălucă atât de specială din Gan Craft REST 128SL: Jerkbaitul ”4-anotimpuri-în-1” de la GAN CRAFT!

Câte ceva din colecţia personală de jerkuri
Am pescuit cu tot felul de jerkbaituri de-a lungul timpului, de la producători precum Rapala (în special Husky Jerk), Smithwick (Rogue), Bomber (seria Long A), Cordell, Storm, Megabass (Vision 110, Vision 95 şi altele), Lucky Craft (Live Pointer 110 şi 95), HMKL, Jackall şi aşa mai departe. Poate cel mai important lucru pe care l-am învăţat din experienţa personală este că nu există nălucă universală, acel jerkbait care să dea rezultate maxime în orice situaţie şi tot timpul anului, indiferent de sezon, condiţii meteo sau temperatura apei.

REST 128SL

Mişcarea care dă numele categoriei
Jerkbaiturile pentru bass şi-au căpătat denumirea din însăşi mişcarea prin care trebuie prezentate: jerking sau mişcarea rapidă a lansetei, în lateral sau de sus în jos, prin care se imprimă o evoluţie accelerată, pe distanţe mici, nălucii. De regulă, se fac între 1 şi 3 mişcări de jerk, urmate de o pauză. Pauza poate dura între 1 şi 3 secunde, sau poate fi prelungită chiar şi până la 10 secunde, dacă pescuim în apă foarte rece, înainte de îngheţ sau imediat după dezgheţ. Există multe materiale instrucţionale pe YouTube, printre cele mai bune fiind cel ale echipei de la Tactical Bassin, pe care le puteţi urmări accesând acest link despre jerkbaituri în apă rece şi aici despre pescuitul cu jerkbaituri primăvara. Deci, 1 – 3 sau mai multe jerkuri, pauză, şi reluăm secvenţa.

REST 128SL

REST 128SL

Pauza de masă se respectă!
Unul din secretele pescuitului cu jerkbaituri este ca, în momentul pauzei, să lăsăm nemişcată năluca – nu o recuperăm în niciun caz lent sau câţiva centimetri, acolo. Cum reluăm recuperarea, depinde de specia-ţintă şi de timpul anului în care ne aflăm: pentru bass, se recomandă să reluăm prin aceleaşi mişcări de jerking, fără să punem năluca în mişcare din mulinetă. Pescarii de bass consideră asta o greşeală frecvent întâlnită a începătorilor şi unul din motivele pentru care peştii refuză astfel de prezentări – după cum spunea Mat Allen în filmul instrucţional mai sus amintit.

În pescuitul ştiucii noastre de toate zilele, în apă rece, am înlocuit mişcările de jerking cu recuperări liniare din manivelă (maximum un tur de manivelă în locul unei mişcări de jerk), şi pescuiesc astfel cu rezultate constant bune de peste 20 de ani, când apele reci amorţesc peştii.

REST 128SL

Dragoste de la primele lanseuri
Cu prima ocazie în care am ajuns să folosesc REST-ul 128SL, nu cred că am apucat să dau trei lanseuri, iar secvenţa clasică a devenit jerk-jerk-pauză-jerk-baaaam! Adică s-a soldat cu un atac violent de şalău. Apoi, lanseul următor mi-a adus încă un atac, la fel de supărat, tot de şalău, apoi un biban frumos şi înfoiat, apoi altul… iar apoi, am agăţat jerkbaitul în stuful din spate şi i-am rupt barbeta, după care am pus barbeta de rezervă, şi am continuat pescuitul. Treaba era deja încheiată, fiindcă REST 128SL mă prinsese definitiv şi pe mine, odată cu primele capturi aduse în faţa aparatului foto.

REST 128SL

REST 128SL

Specificaţiile Gan Craft REST 128 SL
Lungime şi greutate: la 12,8 cm şi 19 grame stoc (aproximativ 20,7 grame cu lestul de plumb), este un jerkbait mediu şi compact, cu o greutate optimă pentru lanseuri la distanţe mari chiar şi cu echipament de cast. Distanţele de lansare cu fire fluorcarbon între 14 şi 16 livre (0,31 – 0,33 mm) sunt foarte bune, de peste 30 de metri în medie. Sistemul intern de transfer al greutăţii ajută năluca să atingă distanţe maxime cu minimum de efort.

Flotabilitate: REST 128SL este un jerkbait lent-plutitor, se scufundă până la 1 – 1,2 metri pe recuperare, ia în momentele de repaus revine încet spre suprafaţă.

REST 128SL

Armare: 3 triple Owner C’ultiva, cu durabilitate mare a vârfurilor, printre cele mai bune cârlige triple montate din fabrică la o nălucă. GAN CRAFT foloseşte doar acest brand de triple şi cârlige pe nălucile proprii. La majoritatea voblerelor obişnuiesc să înlocuiesc ancorele stoc cu Gamakatsu, de obicei. La nălucile japoneze, în general nu e nevoie, iar la Gan Craft nu a trebuit să le schimb decât când s-au deteriorat în urma capturilor multiple şi a îndepărtării lor cu cleştele. În cazul nălucii de faţă, are toate cele 3 triple cu care a venit iniţial.

Barbete: două, interschimbabile, care schimbă şi evoluţia jerkbaitului, în funcţie de modelul de barbetă ales.

Finisaj şi durabilitate: modelul translucid, de culoare „See-through Jya Ayu”, are vopseaua pe interior, deci este protejat de dinţii ştiucilor. După aproape doi ani de folosire şi capturi cărora le-am pierdut şirul, corpul jerkbaitului arată aşa cum îl puteţi vedea în imaginea de mai jos. Dinţii ştiucilor şi vârfurile triplelor au lăsat semne, fără însă să afecteze vopseaua.

REST 128SL

Şi cu asta ajungem la cea mai interesantă caracteristică a lui REST 128SL: această nălucă vine cu două barbete, cea montată din fabrică are o formă relativ clasică, mai îngustă, în timp ce a doua barbetă este ceva mai evazată, mai lată. Barbetele se înlocuiesc uşor, intră în locaşul special creat cu un clic pozitiv, însă mie mi s-a întâmplat să o agăţ de stuful/copacii din spate şi să o pierd pe prima.

REST 128SL

REST 128SL

Două barbete, patru acţiuni distincte
Datorită formelor specifice adoptate, barbetele imprimă evoluţii diferite nălucii:
– barbeta îngustă îi dă un ruliu pronunţat (balans lateral, în jurul axului longitudinal), creând o evoluţie excepţională pentru pescuitul la aproape orice răpitor, în apă rece. GAN CRAFT spune că această barbetă este pentru o „evoluţie controlată”;
– barbeta evazată şi cu o formă hexagonală îi imprimă o evoluţie oscilantă cu mişcări mai largi, care mi s-a părut foarte potrivită în restul anului, primăvară-vară-prima parte a toamnei sau vârfuri de hrănire (activitate maximă a răpitorilor). Această barbetă creează, conform descrierilor producătorului, o „evoluţie eratică” a nălucii.

Producătorul spune că dacă punem oricare dintre barbete cu versoul în faţă, obţinem alte evoluţii uşor diferite, deci un total de patru. Nu am încercat şi aceste moduri, pentru că jerkbaitul a dat rezultate cu barbetele montate normal.

REST 128SL

Jerkbaitul ”4-anotimpuri-în-1” de la GAN CRAFT
Când revedeam pozele și filmările anilor trecuți, mi-am dat seama că prinsesem cu REST-ul tot timpul anului, din primăvară până în iarnă. Ceea ce-l face, în opinia mea, un jerkbait ”all-season”, pentru toate cele patru anotimpuri (sau două, în funcție de cum evoluează vremea în anul respectiv). Patru acțiuni diferite, patru anotimpuri. Am pescuit vreun an şi jumătate cu REST 128SL, în toate condiţiile posibile, pe frig, pe vânt turbat, pe căldură, înainte de fronturi reci și după ele și așa mai departe. Când temperatura apei a scăzut aproape de pragul îngheţului, am adăugat folie de plumb pe burta jerkbaitului, pentru a-l face aproape suspending. REST 128SL este un jerkbait „slow floating”, a cărui flotabilitate mi s-a părut excelentă pe toată durata anului, cu o singură excepţie. În apele de 2-3 grade Celsius sau în perioadele în care nu se hrănesc activ, singura şansă de a face răpitorii să muşte este să încetineşti mult ritmul prezentării şi, dacă se poate, să ţii năluca suspendată, pe loc, în timpul pauzelor lungi, în „killzone”. Înainte şi după iarna 2018, am pescuit cu jerkbaitul astfel lestat, cu rezultate excelente, în apă foarte rece, dar, repet, încetinind mult ritmul prezentării nălucii şi preungind pauzele dintre recuperări până la 10 secunde. De asemenea, am înlocuit mişcările de jerk cu recuperări lente din manivela mulinetei, mult mai potrivite metabolismului încetinit al peştilor.

REST 128SL

Am făcut și un scurt videoclip cu o parte din capturile realizate cu REST 128SL, pe care vă invit să-l urmăriți imediat mai jos. Pentru o experiență de vizionare optimă, setați rezoluția videoclipului la 1080p HD din opțiunile YouTube. Capturile au fost înregistrate cu action cam-ul vechi, în viitor voi folosi echipamente noi, mai performante. De asemenea, voi crește și calitatea montajelor video, fiindcă am schimbat programele de editare, cât și hardware-ul, ca să pot lucra mai eficient și cu rezultate vizibil îmbunătățite.

REST 128SL: ultima barbetă
În primele zile de după dezgheţ din 2019 am ieşit să fac un test cu nişte mulinete pe lac, iar la finalul acestora m-am delectat cu o oră şi jumătate de pescuit. Imediat ce am pus REST-ul, am prins un şalău frumos, apoi o ştiucă. Apoi, cu adrenalina în sistem, am greşit un lanseu şi am dat jerkbaitul pe gheaţa din mijlocul lacului. Rezultatul: am pierdut şi a doua barbetă, fiindcă impactul cu gheaţa este, de cele mai multe ori, neiertător cu nălucile hard. Şi am rămas doar cu corpul jerkbaitului, aşteptând nişte barbete de schimb. De mai mult timp, acest produs din portofoliul GAN CRAFT este de negăsit în Japonia şi oriunde în lume: cum se fac stocuri, cum se vinde mai rapid decât orice altă nălucă. Asta ar trebui să spună ceva despre cât de reuşit este REST 128SL de la Gan Craft.

REST 128SL

REST 128SL

În concluzie
Dacă pescuiţi cu jerkbaituri la ştiucă (şi şalău) şi găsiţi REST-ul 128SL în stoc, afară sau în ţară, sfatul meu ar fi să-l luaţi fără să mai staţi pe gânduri. În opinia mea, această nălucă este, probabil, unul dintre cele mai bune jerkbaituri all-around cu care am pescuit în ultimii 20 de ani. Când caut ştiuca toamna sau iarna, pe Snagov sau pe Varlaam, jerkbaiturile sunt prima alegere pentru ape tehnice şi condiţii grele – Snagovul este suprapescuit şi constant braconat, iar Varlaamul este opusul acestuia, adică o apă în care peştii sunt înţepaţi, prinşi şi eliberaţi, deci devin mai precauţi şi mai greu de prins, în cele din urmă. În aceste ape, REST-ul a bătut orice alt jerkbait din trusă, fără drept de apel. De asemenea, primăvara, REST-ul a prins mai mulţi şalăi decât alte jerkbaituri din cutiile proprii, în maluri sau pe platourile cu apă de mică adâncime.

REST 128SL

Vă mulţumesc pentru atenţie şi ne revedem toamna asta cu noi articole şi montaje video despre mulinete, năluci, tehnici de lansare şi de pescuit şi multe altele! Fir întins tuturor şi capturi cât mai frumoase!