Dacă de fumat m-am lăsat, de Snagov nu voi putea niciodată să mă despart. Mai ales după concursul recent încheiat, la care am participat în echipa formată încă de toamna trecută, când, la Cupa Snagov APC 21 am luat un loc 2 împreună cu prietenul și coechipierul Sorin Lazea.

Articol publicat: 21 octombrie 2015

Nu mai ajunsesem la un concurs din primăvară, de la Cupa Mondială de Știucă de pe incinta Holbina Trei Bibani, și cam intrasem într-un ”sevraj”, plus că toamna asta nici prea multe ieșiri la pescuit nu contabilizasem. Așa că, etapa a 4-a din Campionatul Național al Ligii Române de Spinning, ce urma să se țină pe Snagov în weekendul 16 – 18 octombrie, se contura într-o lumină tot mai provocatoare, chiar dacă nici Sorin, și nici eu nu suntem de acord cu sistemul de punctare și ”limitele” impuse. În opinia mea, ”limita de 20” de bibani se bate cap în cap cu sistemul de ”cei mai mari 20 de pești” sau, în niciun caz, nu are legătură cu sistemul ”biggest 5 fish” promovat de tot mai multe competiții independente din România, care încearcă să urmeze exemplul din Bassmaster Elite Series de peste ocean. Am participat cu plăcere la asemenea concursuri autohtone, fiindcă limita de 5 pești îți oferă, într-o manșă de 7 sau 8 ore, destul timp pentru a căuta pești de calitate și de a face upgrade-uri capturilor, pe parcursul zilei. Ceea ce, într-o manșă de 7 ore, în care trebuie să prinzi limita de 20 de bibani, e greu, dacă nu imposibil de realizat, fiindcă s-ar putea ca mare parte a manșei să alergi pentru a pune în livewell cei 20 de chitici… și apoi, dacă ar mai rămâne ceva nisip în clepsidră, să cauți și nişte bibani mai mari. E o problemă de calitate versus cantitate. Prefer competițiile pe sistem best 5 și voi continua să particip la ele, fiindcă vreau să-mi placă să și pescuiesc, nu doar să dau după ”sacoșă”. Fiindcă limita celor 20 de bibani mi se pare în continuare o ”sacoșeală” ușor cosmetizată de ochii lumii, asemenea celorlalte… Să mai argumentez că limitele ”fără număr” gen 20 de bibani, 10 șalăi, 10 știuci etc. contravin egidelor și sloganurilor ”superbioeco” sub care se desfășoară concursurile ”catch and release”? Una e să ții 10 șalăi pe șir sau 20 de bibani în juvelnic ori în livewell (și câți dintre concurenți au bărci cu livewell-uri corespunzătoare, dotate cu recircularea apei și aeratoare?)… și alta e să plimbi doar 5 pești după tine, pe lac. OK, să zicem că poate mai există speranțe ca lucrurile să se schimbe în viitor și-n sistemul competițional mioritic, și să mergem înainte, spre vest, ignorând așa-zisele competiții-fantomă din Europa, pe care nimeni nu o ia în seamă când vine vorba de cupe ori campionate mondiale la răpitor… Italia, Spania și Portugalia au campionate de bass și-s membre B.A.S.S… singurele competiții unde ar merita să cheltuim banii sponsorilor, sincer să fiu. Chiar dacă noi nu avem bass în țară, încă. Ca să nu mai amintesc de șalău, unde concursurile la noi înseamnă să înțepenești sau să prinzi rădăcini la ancoră pe-un singur loc, poate chiar în ambele manșe, să-ți țeasă păianjenii pânză deasă la bambina de la lansetă…. și să ajungă pe locurile bune doar cei cu motoarele cele mai puternice pe bărci. Și atunci când te întreabă cineva ce strategie ai avut tu să-i spui doar locurile de pe baltă… că acolo ai avut pont ori ai dat de ei în antrenament. Adică, nici concurenții nu mi se pare că învață ceva, și nici publicul. În fine… las pe altădată divagațiile pe marginea sistemelor competiționale, poate sunt eu prea subiectiv după ce am urmărit toată vara live-urile din Bassmaster Elite Series…

inaintea-startului1

inaintea-startului2

Revenind la Snagovul nostru, am stat, ne-am gândit (nu prea mult) și am decis să ne băgăm la concurs, fiindcă suntem dependenți de peștii frumoși ai bătrânului lac. Hai să participăm, nu ne impunem obiective, să vedem cum ne descurcăm la ”sacoșă” împotriva celor care concurează astfel de mult timp. Plus că eram obișnuiți cu concursul organizat de APC 21 în fiecare toamnă și ne cam lipsea… De data aceasta, APC 21 a fost cooptată în organizarea etapei LRS iar concursul a devenit Cupa Memorială Iancu Dumitrescu, în amintirea celui care a fost un arbitru întotdeauna corect, prieten de nădejde și împătimit pescar. Un gest frumos, fiindcă toți îl regretăm pe nenea Iancu.

Pe scurt, cu două weekenduri înainte de concurs, într-o duminică linișită, am ajuns pe Snagov la un antrenament de căutare a bibanilor. Weekendul următor, Sorin nu putea, având un concurs la știucă, Egreta Pro Big 5 (unde, în paranteză fie spus, după o manșă grea pe natural, în cea de-a doua, le-a cam dat cu balta-n cap celorlalți, câștigând manșa și terminând pe un onorabil loc 5). Deci, după o zi de alergătură pe Snagov, în unicul antrenament posibil, deţineam mai multe semne de întrebare decât răspunsuri. Cu excepția unui singur loc, unde prinseserăm vreo 6 bibani punctabili, mai adunaserăm alți 2, fiecare în altă zonă a lacului, pe năluci diferite. Mai trage vreo concluzie, dacă poți! Cu toate acestea, am zis că e păcat să nu venim, rezultatul conta mai puțin.

biban-cicada-concurs1

biban-cicada-concurs2

biban-cicada-concurs4

revenirea-la-start1

Așa că, în dimineața primei manșe, am pornit, undeva la jumătatea plutonului, cu inima strânsă, spre singurul loc care ne dăduse ceva speranțe, deși bănuiam cine ar fi putut să-l ocupe înaintea noastră, și chiar așa a fost. Ne-am găsit și noi un colț de drum, între palat, turc și mânăstire, și am început să râcâim zona cu de toate: plastice fără frontiere (Ecogear, Yum, Mann’s, Charlie Brewer’s), cicade gălăgioase și brutale (Ecogear de 3,5 grame pe care eu prinsesem ”bine” în antrenament) și chiar voblere care se scufundau cel puțin 1 metru (Fish Arrow Mini Crankin Jack MR, Jackall Chubby Diving). După primele 3 ore de concurs, aveam vreo 7 sau 8 bibani în lada frigorifică folosită pe post de ”livewell” și adjuvată cu apă proaspătă, rece și nefiltrată din undele Snagovului. Și, ca un făcut, singurul lucru pe care-l uitaserăm în mașină, de dimineață, era minciogul… deci, bibanii mai mari îi scoteam cu o găleată în care țineam de obicei ancora… iar la fiecare captură, găleata ”escava” apă la greu din Snagov 🙂 Să te ții, distracție. În ritmul ăsta, știam că n-o să facem nici măcar ”limita” (să-i zic ”sacoșa”?) de 20, darămite să mai și sperăm la vreun upgrade… În situația nou creată, am zis să începem să ne mișcăm și să căutăm bibanul în locurile pe care nu avuseserăm niciun semn în antrenament. Și astfel, am luat-o cu motorul electric la picior (și la propriu, și la figurat) și am început să acoperim apă. Cât mai multă apă. La un moment dat, și într-un anumit loc, am avut fiecare atacuri repetate, neconcretizate, și am oprit să insistăm. Și atunci am dat peste un cârd serios de bibani, cărora le-am făcut “viză flotantă de lada frigorifică” în mai puțin de o oră… poate 30 de minute să fi durat flurry-ul, dar știu că am profitat la maxim și nu doar că ne-am făcut limita, dar am și depășit-o. Apoi, am plecat la măsurătoare, la punctul de start. După ce am intrat pe tabela oficială de marcaj, am revenit pe loc, sub privirile unui alt concurent. Cu grijă să nu divulgăm potențialul hotspot-ului, dădeam cu fereală, lăsam unele atacuri nefinalizate și scoteam peștii cât să nu facă zgomot. Strategia să lăsăm ceva și pentru a doua zi s-a dovedit greșită, fiindcă duminică, fix pe același loc, canci pește, cu excepția unui singur biban luat de Sorin. Concluzia logică și de bun simț care se impunea, vă invit s-o trageți voi. Doar că noi nu ne-am dat seama de asta decât a doua zi…

masuratoare1

masuratoare2

masuratoare3

masuratoare4

Locul odată curățat, am hotărât să căutăm și exemplare mai mari… și am atacat alte zone știute, pe care, în același antrenament, nu avuseserăm nici măcar un țac. De data asta, ce să vezi? Am luat cel puțin 5 bibani frumoși și de mare upgrade de acolo, și am rămas înjurând și plin de draci după ce, un altul, nevăzut și considerabil mai mare (poate chiar captura concursului) îmi făcuse Stingray-ul covrig în momentul țepei și în scurta luptă de după… în urma căreia n-am reușit să-l extrag din ”coteț” fiindcă a cedat firul… din cauza agăţăturilor abrazive şi contondente prezente în apă. Și asta a fost prima manșă, în care ne-am clasat pe un provizoriu loc 8, cu 447 cm din 20 de pești. Cu bibanii mari scăpați (căci au mai fost și alții), am fi terminat pe un mai dătător loc de speranțe, gen 6 sau 5… dar trebuia să ne mulțumim doar cu atât, mai ales că am pescuit total instinctiv în acea zi (”fish the moment”, cum zice Mike Iaconelli), fără vreo strategie clară gen ”mergem aici, apoi acolo și după încercăm zona asta etc.”.

revenirea-la-start2

masuratoare5

masuratoare6

masuratoare7

masuratoare8

masuratoare9

A doua zi, am plecat printre primii în manșă și am ajuns cu întâietate pe drumul scufundat… dar cum, la pescuit, nicio zi nu seamănă cu alta, evident că după vreo oră de insistențe si câțiva bibani apatici, am renunțat și am început să repetăm figura din prima manșă: cu electricul, la picior, am început să acoperim apă. Și, la un moment dat, într-un anumit loc, am dat iar de un nou flurry – un prim biban mare, urmat de mulți alții la fel de frumoși… long story short, am fost atât de eficienți (un adjectiv drag nouă :)), încât, în mai puțin de 20 de minute, am transferat tot cârdul din apă în livewell-ul improvizat, depășind limita cu unul sau doi pești. Numai că, de această dată, aveam și pești sub 20 de cm, ”șpeuri” cum le zicea Sorin. Pe ăștia trebuia să-i înlocuim cu ceva mai mare, cât mai repede. De data asta, știam unde să mergem după bibanii de minim 27 cm și peste, fiindcă aflaserăm cu o zi înainte. Repetăm mișcarea din prima manșă și pe la ora 11 și ceva, măsuram limita/sacoșa la ponton… după care am revenit pe zonă, însă flurry-ul se terminase. Bine că l-am prins și că am profitat de fiecare pește ca nimeni altcineva! Încrezători, am plecat spre zonele cu ”megabibani” unde, odată ajunși, am început să prindem știuci și mârle și doar câțiva bibani în jur de 23 de cm. Dezamăgire totală, șanfrenul nu mai era valabil… Sorin a ratat unul singur, mare… și am decis să plecăm la plimbare. Ultimele ore au însemnat o ”râcâială” urâtă, grea și apăsătoare, în care, prin anumite cotloane, ne lovea câte un lup singuratic… Spre final, atât Sorin cât și eu am scăpat câte un exemplar mare, nu am apucat să-i vedem, dar am suduit ceva timp. Orele înaintau repede și timpul nu mai avea răbdare cu noi, așa că după o scurtă oprire pe ”platoul astorian”, unde câteva bărci tachinau bibistroceii cu diverse jiguri, ne-am dus la punctul de start pentru măsurătoarea finală. În livewell aveam ”decât” vreo 5 bibani, dintre care doar unul mai răsărit. Cu upgrade-uri cu tot, am strâns 432 cm la finele manşei de duminică, mai slab decât sâmbătă, dar destul de bine, dacă e să ţinem seama că în ultima zi, doar 12 echipe din cele 31 au “înjghebat” (adică au adus pe jgheabul de măsurare :)) “modesta” limită de 20 de dungaţi. Am încheiat concursul cu sentimente mixte: pe de o parte, simțeam că am fi putut face mai mult, pe de altă parte, încercam să ne împăcăm cu gândul că am dat maxim în condițiile unui singur antrenament total neconcludent, înaintea concursului. Am terminat pe locul 5, ceea ce nu e rău, având în vedere conjunctura dar și anvergura concursului – etapă din CN al LRS.

duminica1

duminica2

final-de-concurs1

premiere1

premiere2

premiere3

premiere4

În ceea ce mă priveşte, am folosit lansete de bait finesse Evegreen Kaleido – Stingray 66L, putere de lansare 1/16 – 3/16 oz. și Quad Light 66ML de 1/16 – 1/4 oz., ambele de 6’6”, cu mulinete Abu Garcia Revo LTZ AE-74 Racing, cu tamburi ultra-shallow (BFS), stock și de la K.T.F., fire Sunline fluorcarbon FC Sniper de 5 lbs., nailon Siglon F de 6 lbs. și multifilament Super PE de 6 lbs (foarte bun pe jig, în apă relativ liberă, dar prea subțire ca să extragi ”porcușorul” din coteț, după cum am văzut spre finalul primei manșe). Nălucile folosite: o grămadă de plastice moi de la Ecogear, Jackall, Yum, Manns, cicade Ecogear, voblere Imakatsu Little Bats, Jackall, Fish Arrow și cam atât… Mulţumesc prietenilor de la Abrevis, lui Carmen şi Dragoş Bînă, pentru ajutorul prompt, fiindcă vineri am apucat să-mi iau ce-mi trebuia pentru concurs de la magazin… dar pentru că nu mi-am încropit o listă de “must have” de la început, am uitat câteva consumabile esenţiale: agrafe mici şi un fir Sunline SX1 mai rezistent, pentru agăţături submerse… “scăpare” care m-a costat un biban mare la finalul primei manşe.

final-measurement

Una peste alta, a fost un concurs frumos, reușit, la care ne-am simțit bine, organizarea fiind fără cusur, iar mâncarea, grătarul de la finalul primei manșe, atât de bun și de bine-venit! Nu mâncaserăm nimic în barcă, deci eram hămesiți ca lupii în iarnă 🙂 Felicitări câștigătorilor merituoși, tuturor participanților și organizatorilor. Am auzit că la anul ar urma un turneu al Snagovului, organizat de către APC 21. Ne bucurăm de pe acum și abia așteptăm să participăm! Fiindcă aşa cum spuneam, de Snagov nu mă pot lăsa, cu sau fără filtru.