Primăvara are dinţi nu doar pe Snagov, însă orice efort merită pentru a pescui pe bătrânul lac, chiar şi „jertfa de GoreTex” plătită lui Pepito, câine rău de pază şi protecţie.

Articol publicat: 4 martie 2015

Dacă-mi ghicea vreun oracol ce urma să mi se întâmple sâmbăta trecută, îi ziceam să renunţe la consumul de ciuperci şi-l îndrumam direct spre dezintoxicare.

Sâmbătă, ca să prind 3 mârle pe Snagov, a trebuit să mă muşte câinele Pepito de tot atâtea ori. O dată insesizabil, de piciorul stâng, apoi într-o serie rapidă de două bite-uri, de încheietura piciorului drept, fix din spatele genunchiului. Totul într-un răstimp de cel mult 2-3 secunde. Ultima chiar am simţit-o cu tupeu, convins că muşcătura a mers până la sângele din vene. Pe deasupra, pantalonii subţiri, de ploaie, din GoreTex. Pe dedesubt, underarmour-ul termic, care de data asta m-a protejat în primul rând de dinţii lui Pepi-Pepito.

Când s-a produs atacul, încercam să luăm peridocul din curtea lui nea’ Mitică, proprietarul harbor-ului unde Sorin îşi ţine barca. Durerea de moment s-a transformat într-o inflamaţie locală, dar dacă n-am simţit ideea de sânge scurgându-se pe picior, prin pantalonii termici, n-am considerat necesar să-i ridic (ar fi fost şi greu, fiind mulaţi tocmai ca să izoleze cum trebuie). Am pus motorul de 50 de kilograme pe oglindă, am scos peridocul pe cealaltă poartă, am plecat şontâc spre Snagov. Ca să testăm barca modificată a lui Sorin – cu punţi faţă şi spate mochetate, scaun rotativ şi motor de trolling cu comandă la picior, fixat în prova bărcii.

bass-boat-ul-lui-sorin-si-sacosa-de-kaufland-cu-mancare

bass-boat-ul-lui-sorin-lux-si-opulenta-ce-sa-mai

Cred că am ajuns la uliţa din Snagov-Sat care se termină cu o rampă semi-asfaltată în lac pe la ora 11. Evident nerăbdători, am lăsat maşina cu peridocul la apă, am împins barca în mediul ei natural (dacă “mobilis in mobili” nu vă spune nimic, vă recomand să citiţi “20.000 de leghe sub mări”). În timp ce Sorin căuta un loc de parcare în care să încapă Jackallmobilul plus peridocul, eu ţineam barca lângă pontonul improvizat şi mă întrebam ce-i cu atâta apă în canalul de drenaj aflat pe mijlocul podelei duble. Parcă era uscată când o luaserăm din “curtea lui Pepito”, nu? Când apare Sorin, îi arăt Marea Neagră din barcă. WTF? Aiii, ce **** sunt… am uitat să-i înşurubez dopul de drenaj, în fundul bărcii. Nu-i nimic! Avem pompă de santină montată chiar acolo, în fundul bărcii. Conectată la bateria de la sonar, pompa trăgea apă la fel de bine ca o don’şoară care soarbe delicat cu paiul ultimele picături de cola de pe fundul paharului, în timp ce e la film şi vrea să pară în continuare don’şoară fină. Adică fix pix: apa urca 3-4 cm şi acolo rămânea. Nimic-nimic.

După răsverificări şi reconectări, singura soluţie a fost să retragem prematur barca din apă, la loc pe peridoc. Zis şi făcut, după drumul până la maşină şi evoluţia sinuoasă în marşarier, cu autoturismul “la remorca” peridocului. Asta fiindcă, între timp, pe străduţa îngustă apăruse un Golf break care obtura jumătate din lăţimea ei. Să vedeţi “walking the dog” cu ditamai peridocul pe uscat! Încă 20 şi ceva de minute până când apa s-a mutat din barcă înapoi în Snagov, refăcând nivelul lacului cu cei peste 100 de litri lipsă. Stai aşa, de data asta am pus dopul la loc? Ne convingem “de visu” că plug-ul e-nfiletat cu dăruire. Iesteee!

În sfârşit, pe lac! După ce dăduserăm barca la apă de 2 ori (prima dată, inclusiv pe dinăuntru). Altă teamă, să vedem dacă motorul stătut peste iarnă urma să pornească la primele sfori sau dacă eram pe cale să trecem la bodybuilding. Spre uşurarea tuturor, Honda rămâne Honda şi fără starter electronic.

Şi ne-am pus pe navigat, după ce motorul s-a încălzit, la full throttle. Cu ambele punţi din aluminiu cu mochetă, motorul electric fix, baterii şi restul lestului, barca nu pierduse decât 2 km/h din viteza maximă măsurată live cu GPS-ul: de la 32 la 30 km/h. Ceea ce este de-a dreptul impresionant.

pe-snagov

full-throttle

skipper-sorin

Ajunşi pe locurile de ştiucă din toamnă, eu am început să pescuiesc, în timp ce Sorin meşterea la pompa de santină, la papucul sărit de pe-un fir. O părere de atac, urmată câteva minute mai târziu de-o primă ştiucă punctabilă, pe la 50 de cm lungime, rece și rea. Au mai urmat două mârle sub 40… iar în rest am vânturat apa cu motorul electric de 45 de livre, foarte silenţios în comparaţie cu Bulldog-ul meu. Era clar, ştiucile intraseră în bătaie. După o masă copioasă, dăm de urma lui Sever, care se învârtea pe lângă “casa albastră”. Plecăm într-acolo full speed ahead, în jurul orei 4. Într-un târziu, dăm de “turc”. Stăm la taclale, barcă lângă barcă, apoi luăm malul la periat împreună. Noi la pitching, pe linia pragului de 5 metri adâncime, dar cu lanseuri în structuri (în stuf, sub pontoane, în mal), Sever ceva mai retras pe adânc. O singură bibănoaică, în căutare de partener, a atacat Ecogear Bug Ants-ul portocaliu (bun în condiţii de luminozitate scăzută). Imitaţia de rac montată fiind pe-un cârlig Decoy offset de 2 sau 3, lestat cu o bilă mobilă de 4 grame (de la Jig Articulat). Se întuneca aşa că am plecat, încercând malul la întoarcere, în câteva locuri. Zero mişcare. Sever s-a ales cu o tăietură de ştiucă şi cam atât.

o-prima-stiuca-mai-intremata-pe-intinsura-de-la-astoria

biban-pocnitoare-la-racusor-montat-pe-offset

pitching-cu-raci-sub-pontoane-dupa-bibani

Se lăsase răcoarea, adia şi un vânt încăpăţânat, care la viteza de 30 km/h a bărcii, amplifica senzaţia de îngheţ. Noroc cu pantalonii termici de dedesubt, ultima linie de apărare împotriva frigului şi a tristeţii pe care ar fi putut să mi-o pricinuiască Pepito. Una peste alta, a fost o ieşire bună, într-o după-amiază de sâmbătă liniştită, care nu anunţa nicidecum evenimentele mai sus amintite.

Privind în retrospectivă, chiar de-aş fi avut acces cu o zi înainte la avanpremiera propriului meu film de sâmbătă… şi tot m-aş fi dus. Ajuns acasă, am descoperit şi o gaură perfidă în cracul drept al pantalonilor de ploaie, mutilaţi pe viaţă. Amintire de la Pepito, câine diliu, care l-a muşcat până şi pe stăpânu-său, conform spuselor lui nea’ Mitică, pe când amesteca scuzele de rigoare cu explicaţiile psihocanine, imediat după incident. Deci “răpitorul Pepito dă bine” la goretex şi neapărat la culori închise, de preferinţă negru.

Serios vorbind, presimțirile preliminare despre concursul din 4-5 aprilie de pe Snagov sunt destul de pesimiste. Până atunci, bibanii vor fi depus şi vor fi de negăsit prin cotloanele lacului… poate doar ştiucile ieșite din bătaie să fie mai active, dar localizarea va fi problematică. Pe apa mică necesară reproducerii, peștii sunt ţinte foarte uşoare pentru braconierii Snagovului, care nu iartă nimic, vâră totul la sacoșă. Deci, nu știu încă. Va fi greu să găsim pattern-uri solide și repetitive atât pentru manșa de știucă, cât și pentru cea de biban, dar nu dăm înapoi. Never give up. Never back down. Cu cât mai grea provocarea, cu atât mai frumos sunt sigur că va fi.