De ce șalăi la muscă?
În primul rând, pentru că este un pescuit mai spectaculos și mai ”adrenalinos” decât orice spinning sau baitcasting cu năluci convenționale (plastice moi, jiguri, monturi offset, voblere, cicade etc.) în căutarea solzoșilor. Dacă vreți, este combinația despre care am vorbit și în articolul Cum să prinzi șalăi la muscă, pentru că echipamentul de fly fishing te conectează direct, fără filtre ori menajamente, la prima mână, cu unele dintre cele mai violente și mai dure atacuri din lumea răpitorilor de apă dulce de la noi. Practic, când un șalău atacă, simți totul în firul pe care-l ții în mână, de asta și spun că experiența pescuitului cu muscă este una ”la prima mână”. Merită încercat și aveți un ghid despre echipament în articolul mai sus amintit.

Rețetele clasice pot fi oricând modificate
Uneori, e mai bine să ”spargi matrița”, să ”strici rețetele” fiindcă nu sunt un tabu, și să începi de la zero. Sunt adeptul folosirii unor muște/streamere cât mai simple pentru șalău, pentru că sunt materiale consumabile și trebuie să le putem înlocui ușor cu altele, pe măsură ce le pierdem în agățăturile submerse. Acum ceva vreme am văzut o rețetă de streamer Zonker, la un pasionat muscar danez, aici, și am zis s-o încerc și eu, dar cu ”destinația șalău”. Musca originală era creată pentru pescuitul păstrăvului de mare. Zis și făcut, vorba iepurașului din banc și 20 de minute mai târziu aveam primul zonker în culori bune de șalău și chiar de știucă.

Un altfel de streamer: zonkerul inversat
Însă un lucru esențial mă nemulțumea total: în rețeta originală de zonker, cârligul este orientat în jos, ceea ce-l face incompatibil cu pescuitul pe substrat la șalău, în opinia mea. Din experiența personală, am observat că muștele prinzătoare la șalău sunt cele care coboară pe substrat, asemenea unor jiguri, dar evident mult mai ușoare și imposibil de lansat cu echipamentele de spinning sau de Bait Finesse. Iar nevoia de a avea cârligul orientat în sus, plus un weed guard sau dispozitiv antiagățare, m-a făcut să modific rețeta de zonker după cum am considerat că mă poate ajuta să-mi cresc șansele de a prinde șalăi și să reduc pe cât posibil agățarea muștelor în structurile de pe substrat.

Pescuitul la șalău înseamnă prezentări pe cocioace și ștepi, în zone cu crăci ori copaci și alte obstacole de care acest pește se folosește pentru a-și lua prada prin surprindere, de aceea și streamerele trebuie adaptate condițiilor din apă. Muștele create din nevoia unor soluții la provocările reale mi se par că au potențial să prindă cel mai bine pește și cred că Zonkerul inversat nu mă va dezamăgi. Cu prima ocazie când ajung la un pescuit cu muscă la șalău, o să vedeți și voi într-un nou episod din seria Încă un lanseu, al cărui episod îl puteți urmări AICI, apropo.

Zonkerul inversat sau musca ”Jigging Ready”
Ce a ieșit, vă invit să urmăriți în TNT Ep. 2 – Cum să legați un super streamer pentru șalăi. În videoclip aveți toate detaliile și instrucțiunile explicate pas cu pas, precum și prezentarea streamerelor care mi-au adus cei mai mari șalăi pe Gostilele, anii trecuți.

Zonkerul inversat este o muscă simplă, ușor de legat, dacă aveți câteva materiale la îndemână, ingredientul principal fiind fâșiile din blană de iepure vopsite în culori cât mai vii, pentru a atrage atenția răpitorilor. Dacă v-a plăcut și considerați că v-a ajutat, dați vă rog LIKE & SUBSCRIBE și nu uitați să activați și clopoțelul, adică notificările care vă anunță ori de câte ori urc conținut nou pe canalul Pescuit la răpitor de la A la Z. Aveți grijă de voi și fire întinse oriunde vă aflați!

Articolul TNT Ep.2 – Cum să legați un super streamer pentru șalăi apare prima dată în andreizabet.ro.

În lipsă de GT și triggeri, dăm la ce pică
Pescuiesc la muscă de vreo 20 de ani, am participat și la niște Campionate Naționale de Pescuit cu Muscă Artificială, care se țineau, la vremea respectivă, și pe lacuri de munte, și pe râuri. Am bătut mult Râul Doamnei, cu a sa Vale Rea și cu Zârna cea vioaie, locuri de o frumusețe ieșită din comun. Și am prins păstrăvi indigeni de până la 35 de centrimetri, la uscată. Apoi, din lipsa timpului, am frecventat o vreme Argeșul de sub Mihăilești, unde, în zilele în care nu uzinau, prindeam mulți cleni frumoși pe zonele de hume.

În ultimii ani am abandonat pescuitul la muscă și am preferat să pescuiesc exclusiv cu năluci de mari dimensiuni (swimbaituri) în căutarea capturilor capitale de știucă, cu rezultate de care îmi voi aminti mereu cu plăcere. Recent, am zis că trebuie să pescuiesc măcar o dată cu muște artificiale în apă sărată, SWFF (Saltwater Fly Fishing), așa că am plecat pe Întinsurile Nubiene (Nubian Flats), din Marea Roșie, zona care ține de Sudan. Nu am prins Giant Trevally, cum speram, deși am avut vreo două șanse, însă am apucat să prind alte specii considerate ca foarte greu de capturat chiar și de către cei mai experimentați muscari, și anume triggerfish. Pescuitul la muscă în mare/ocean m-a prins cum nu credeam că va fi posibil, și de atunci visez mereu la momentele în care mă voi întâlni din nou cu smaraldul întinsurilor nubiene sau cu noi destinații exotice.

De la Marea Roșie la… marea tulbureală
Acum vreo doi ani, fiindcă trecuse un an de la aventura de pe Marea Roșie, și nevând posibilități financiare să repet escapada, am căutat un mod de a-mi satisface pofta de fly fishing pe ape autohtone. Pescuiesc de foarte mulți ani la șalău, cu plastice pe jiguri și tot felul de monturi offset, pe lacurile de pe Valea Mostiștei (Gostilele, Dârvari și Sărulești). Doar că, de la o vreme, m-am săturat de acest pescuit la șalău, pe care-l consider monoton, repetitiv, lipsit de spectaculozitate și așa mai departe. Prefer de departe știuca, tocmai pentru că îmi oferă șansa să o prind în moduri creative, cum ar fi la suprafață, sau cu swimbaituri, însă locurile de pescuit la știucă sunt puține, iar timpul e limitat, ca să bat niște sute de kilometri pe weekend, în căutarea știucii. Așa că am zis să schimb plictiseala pescuitului convențional la șalău cu ceva mult mai greu dar și mai recompensant: fly fishing. Dincolo de asta, aveam nevoie să-mi mențin capacitățile de fly casting și să mi le îmbunătățesc, fiindcă prin 2018 mă gândeam că anul următor voi ajunge din nou să pescuiesc la specii marine. Iar în saltwater fly fishing, dacă nu știi să lansezi foarte bine, mai ales în condiții de vânt puternic și de cele mai multe ori potrivnic, nu prinzi pește.

Primii șalăi prinși cu pene-n gură
În vara lui 2018, am început să pescuiesc la șalău pe acumularea Gostilele, cu echipamentul de saltwater fly fishing pe care îl aveam deja. Elementul-cheie, șnurul cu cap scufundător de la Allen Fly Fishing. Este vorba de un Force Taper Saltwater cu cap intermediar translucid, cu o rată de scufundare mică, de numai 1,5 IPS (4 cm/s) și o lungime de 90 de picioare (27 de metri). Modelul pe care îl aveam era de clasa 10, cu o greutate de 380 de grains (24,62 grame) pe primii 10 metri, partea activă a șnurului.

Shooting line-ul, de culoare bleu, este plutitor. Conform tabelului AFTM, greutatea de 380 grains corespunde clasei 12, deci e cu 2 clase mai mare decât clasa declarată, și este una din trăsăturile specifice shooting head-urilor. Un shooting head integrat înseamnă că head-ul și running line-ul sunt lipite împreună, fac corp comun, asemenea șnururilor de muscă obișnuite. Shooting head-urile sunt special create mai grele, pentru a încărca mai eficient lansetele moderne, care sunt construite cu acțiuni tot mai rapide și rigide. Evoluția lansetelor din grafit a dus, implicit, la această ”proliferare” a depășirii intenționate a claselor de greutate, atât pentru pescuitul în apă dulce, cât mai ales pentru lansetele de saltwater, acolo unde vântul este a cincea dimensiune pe coordonatele căreia se întâmplă aproape fiecare zi de pescuit.

Șnurul de la Allen Fly Fishing este unul dintre cele mai performante cu care am pescuit vreodată, și permite să creezi bucle perfect controlate, cu o desfășurare completă (turnover complet) chiar și când lansezi la distanțe mari.
Lider folosit: 50 – 60 cm lungime, homemade din două secțiuni de fluorcarbon, 0,60 și 0,40 mm, cu un tippet de 30 cm de fluorcarbon Sunline FC Sniper, diametrul variind între 0,23 și 0,28 mm, în funcție de condițiile de pescuit. Însă cel mai frecvent diametru a fost de 0,26 mm (10 lbs.).

Care-i faza cu shooting head-urile integrate
Personal, pot lansa tot șnurul de la Allen cu 3 lanseuri false, pornind cu aproximativ 3 metri de fir plus liderul în afara lansetei. Firul este excelent pentru ”sight fishing”, atunci când vezi peștele înainte și lansezi spre el, așa cum se procedează în saltwater. Însă, în economia unei zile întregi de pescuit la șalău în apele tulburi de la noi, unde faci lanseu după lanseu (blind casting), nu este cel mai eficient lucru din lume. Pierzi timp cu lanseurile false și depui efort suplimentar care, pe parcursul unei zile de pescuit, se adună.

Din cauza ratei de scufundare lente a șnurului, pentru ca muștele să ajungă mai repede jos și să ”țină” substratul, a trebuit să le lestez suplimentar, ceea ce a crescut greutatea acestora. Ori, muștele lestate sunt mai greu de lansat, chiar și cu astfel de shooting head-uri. Pe moment, m-am descurcat așa, cu rezultate neașteptat de bune. Am prins mai mulți șalăi, în zonele cu apă mică de pe digurile scufundate sau de pe platouri.

Însă acest șnur era mai potrivit pentru ape de 1,5, maximum 2 metri. Așa că am început să caut ceva adaptat cerințelor mele: un head ultra-compact, de maximum 6 metri lungime, complet scufundător, cu o rată rapidă, ca să nu aștept câte un minut sau mai mult după fiecare lanseu.

De la shooting head-uri integrate la cele dedicate
Am început să caut alternative printre shooting head-urile dedicate, care au anumite avantaje: sunt mai personalizabile și se pot atașa unor running line-uri subțiri care facilitează lanseuri la distanță cu efort redus.

Majoritatea shooting head-urilor erau lungi, în jurul a 9 sau 10 metri, adică nu făceam nicio scofală, dădeam un shooting head integrat pe unul modular. Trebuie spus că shooting head-urile nu funcționează fără un lider (sau vârf), care prin conicitatea sa disipă energia transmisă asemenea liderului unui șnur clasic, deci și asta adaugă la lungimea totală a părții active.

Ce înseamnă Skagit? Dincolo de râul cu același nume din statul Washington.
În căutăarea head-urilor ideale, am dat peste OPST sau Olympic Peninsula Skagit Tactics, brandul creat de Ed Ward în jurul stilului de pescuit cu lansete de muscă de două mâini și head-uri scurte. Sistemul ”skagit” este o combinație între tehnicile de lansare Spey și utilizarea shooting head-urilor ultra-compacte și grele. Shooting head-urile skagit sunt folosite pentru a lansa muște grele, portante, în pescuitul salmonidelor mari din America de Nord, dar și din Europa. Mai mulți pescari de muscă, printre care și Ed Ward, și-au creat propriul sistem de șnururi scurte, compacte și dense, cu vârf scufundător, care le permiteau să lanseze muște mari de somon. De asemenea, Ed a adaptat sistemul skagit inclusiv pentru lansetele de muscă obișnuite, de o mână (single handed).

Cea mai bună descriere a sistemului skagit este modularitatea sa: avem partea principală, skagit head-ul, căruia trebuie să-i atașăm un vârf (plutitor sau scufundător), iar capătul opus se atașează de running line-ul ce poate fi de diverse diametre, în funcție de greutatea head-ului și de clasa AFTM a lansetei. Dacă vreți, este ca un șnur compus din mai multe părți, pe care-l putem adapta condițiilor pe loc, prin schimbarea secțiunilor.

OPST oferea head-uri scurte, exact ce voiam, însă în acel moment, erau disponibile doar în versiune plutitoare. Ori eu aveam nevoie să ajung acolo jos, unde vânau șalăii. Dar măcar identificasem sistemul cu head-uri scurte. Acum, aveam nevoie ca aceste head-uri să aibă mai multe densități, ca să se scufunde corect în apă, cu partea frontală în jos, în diagonală, asemenea nălucilor legate de firele clasice, din pescuitul convențional.

Laser, frate – running line-urile care se duc ca din tun
Running-urile care oferă distanță sunt din nailon și au secțiuni ovale, pentru a mai reduce din răsucirea inerentă care apare după câteva partide de pescuit. Din America ”n-am plecat” cu mâna goală, fiindcă la OPST am găsit Lazar Line, un running line despre care mulți spuneau că ar fi printre cele mai bune, că odată întins, își pierde orice memorie, chiar și pe vreme rece. Pentru cei care nu știu, running line-urile din nailon (monofilament sau copolymer) trebuie trecute printre proces de ”stretching” înainte de a începe partida de pescuit. Practic, trecem acest running prin mână, de la un cap la altul, și îl așezăm în coșul destinat firului. Running line-urile le-am cumpărat de la prietenii de la ADH Fishing, din Germania.

După căutări prin SUA, am trecut gârla înapoi, în Europa, unde am discutat mai întâi cu un prieten de la ADH Fishing, Stephan, care mi-a customizat un shooting head LTS 3S cu 3 densități diferite. De la 36 de grame și 13 metri, l-a tăiat astfel încât să ajungă la 21 de grame și vreo 7,5 metri, pentru utilizare cu lanseta EDGE #8. Însă tot nu eram mulțumit de rezultat, voiam ceva și mai compact.

Zpey, sau ”ză părfect zkagit hed” – brandul danez la care am găsit ce voiam
Nu mai țin minte cum am dat peste cei de la Zpey, de la care am comandat rapid două skagit head-uri. Practic, ce ofereau ei nu găsisem la niciun alt producător: skagit head-uri scurte, complet scufundătoare, cu triplă densitate, ce păreau perfecte pentru quest-ul meu de a prinde șalăi la muscă.

Așa că am luat primul head, de 5,6 metri lungime, alcătuit din trei secțiuni cu rate diferite de scufundare (Intermediate / Sink 1 / Sink 3), căruia i-am comandat diverse vârfuri scufundătoare, cu lungimi între 1,2 și 1,8 metri și rate de scufundare de până la Sink rate 6, adică aproximativ 15 cm/s. Acest Skagit avea 23 de grame greutate (354,94 grains) și încărca foarte bine lansetele de clasa 9 pe care le aveam, este vorba de un Sage TCR 990-4 și de un Method 990-4. A fost un prototip, pe care l-am putut comanda de la creatorul brandului Zpey, fiindcă acest model de skagit head nu se găsește în oferta lor.

A fost dragoste de la primele lanseuri, cu ambele vergi, chiar dacă lanseurile overhead cu un asemenea sistem nu au cea mai reușită estetică în comparație cu șnururile clasice ori head-urile integrate. Însă lansam între 25 și 30 de metri cu un singur lanseu fals, și asta mă ajuta să acopăr eficient apă cu echipamentul de muscă. Iar rezultatele au apărut chiar de la prima partidă.

Pot spune că acest sistem mi-a transformat echipamentul de muscă într-unul aproape de spinning, ca eficiență ai lanseurilor.

Al doilea Zpey Zkagit Light Head a fost și mai scurt, de numai 4,7 metri lungime și doar 20 de grame greutate, perfect pentru lanseta EDGE Gamma Beta de clasa 8.

Cum să prinzi ”șalăi” la muscă. Nu ”șalău”.
Adică mai mulți, garantat. Faptul că de la prima partidă de pescuit cu aceste head-uri am prins nu doar mai mulți șalăi, ci și recordul personal la muscă, un superb șalău de 67 cm, mi-a confirmat că găsisem ceea ce căutasem aproape un an. Aveam un sistem care îmi oferea garanția că pot prinde constant și eficient șalăi la muscă, și nu accidental ori la voia întâmplării. Dacă mă interesează să elimin ceva din fiecare partidă de pescuit, acesta e factorul ”întâmplare”, de aceea caut mereu să găsesc patternuri care produc capturi. Aici găsisem ceva mai mult, și anume un sistem potrivit pentru mine.

Am prins mai mulți șalăi pe action cam, aici aveți exemplarul de 67, de la cap la coadă, cu noul sistem de head-uri skagit. Atacul a fost de senzație, a sărit running line-ul pe apă, când am tras de fir, s-a proptit ca-n agățătură, apoi am ridicat lanseta și a început lupta.

Toate capturile din imagini și din videoclipuri au fost făcute pe lacul Gostilele, pe durata a câteva partide de pescuit, vreo 3 în vară și una în toamnă, fiindcă nu am putut ajunge acolo atât de des pe cât mi-am dorit. Sper ca în această a doua jumătate a lui 2020 să reușesc asta, nu doar fiindcă Gostilele are șalăi frumoși, ci și pentru că este unul dintre cele 3 lacuri de suflet pe care pescuiesc de mult timp. Cred că este lacul de care mă leagă cele mai mari și mai frumoase amintiri de șalăi prinși și eliberați.

Ofer distanțe inedite, rog tehnică și seriozitate, zise lanseta
Am trei lansete care mi se par potrivite pentru șalău în orice condiții, inclusiv cele cu vânt:
– EDGE Gamma Beta 890-4F, de clasa 8, 9 picioare (2,75 m), din 4 secțiuni;
– SAGE TCR 990-4 și SAGE Method 990-4, ambele de clasa 9, 9 picioare (2,75 m), din 4 secțiuni.

EDGE-ul Gamma Beta este una dintre cele mai polivalente lansete cu acțiune rapidă, bună la orice, în special în pescuitul de saltwater, care poate duce fără probleme un șnur de clasa 9 (de fapt, 9 și jumătate) de la Airflo, este cel cu care am pescuit în Sudan, un Bruce Chard Tropical Taper. Este o plăcere să lansezi cu acest EDGE și lanseta are o însușire specială de a te ține conectat cu șnurul în orice fază a lanseului.

Pe de altă parte, lansetele SAGE fac parte dintr-o clasă de elită și sunt considerate printre cele mai rapide lansete din lume, fiind destinate pescarilor care vor performanțe și distanțe maxime în condiții extreme. TCR a fost prima generație de lansete destinate și sportivilor care participau în concursurile de lansare la distanță, iar acronimul vine de la Technical Casting Rod. Am folosit acum mulți ani un TCR de clasa 6, în manșele de lac ale campionatului național, și ce diferență a făcut, fiindcă prezentam muștele la distanțe mai mari, pe vânt, cu mai puține lanseuri false. Seria Method urmează celei TCX, și rafinează și mai mult acest concept de lansete, făcându-l mai ”user friendly”. Trebuie spus că aceste lansete sunt foarte rigide, necesită un timing exact al lanseurilor și nu sunt pentru toată lumea. Însă, pe lacuri, în condiții de vânt sau pe întinsurile de saltwater, fac legea.

Consider că aceste clase, 8 și 9, sunt ce trebuie pentru pescuitul meu la șalău. Sigur, am putea folosi o clasă 6 sau 7, dar puterea suplimentară a lansetelor și greutățile mai mari ale șnururilor simplifică lansarea muștelor pentru șalău. De asemenea, o clasă 9 scurtează lupta cu peștele, ca să-l putem elibera în bune condiții în mediul său.

Tehnica de lansare fără de care nimic nu e
Atât pentru shooting head-urile integrate, cât și pentru skagit head-uri, aveți nevoie de o tehnică de lansare cât mai bună, cu o stăpânire corectă a mecanismelor lanseului și a double haul-ului. Dubla tracțiune ajută la încărcarea mai bună a lansetei, crește viteza firului și, în final, ajută la atingerea unor distanțe mai mari de lansare. Aceste tehnici le puteți deprinde de la cei care le cunosc deja sau de pe DVD-uri și casete VHS, cum am făcut în urmă cu 20 de ani, și le puteți îmbunătăți prin antrenamente constante. Și nu uitați să vă luați un ”line basket”, sau coș pentru șnur, fără de care acest pescuit ar deveni aproape imposibil.

Mulinetele – mari, colorate, anodizate
Aici nu-i nicio filosofie: folosesc aceleași mulinete de saltwater de la brandul Allen Fly Fishing, care oferă suficient ”value for money”. Prețurile sunt accesibile pescarilor de la noi, însă produsele trebuie comandate direct de la sursă, de pe site-ul celor de la Allen.

Mulinetele au frâne sigilate, din carbon compozit, și au suficient spațiu pentru a stoca 200 de metri de backing de fir textil de 50 lbs., pentru pescuitul în apă sărată, plus șnururile folosite, care pot fi între clasele 8 și 12, în funcție de mulinetă.

La ce muscă ne mai mușcă?
Pescuitul la șalău se face în apă destul de tulbure, așa sunt mai toate bălțile noastre. Muștele constituie în primul rând un stimul vizual în apele limpezi ale oceanelor, adică majoritatea modelelor nu au cine știe ce acțiune, nu se compară nici pe departe cu plasticele moi, cu cozi în formă de paletă, cum folosim în pescuitul șalăului. Așa că mi-am propus să identific și să testez mai întâi niște muște ori streamere ușor de legat, de lansat și suportabil de pierdut în agățături, cu un ”dosar dovedit” în a prinde răpitori pe tot globul. Una dintre cele mai celebre și mai simple muște artificiale este cea creată de Bob Clouser, mă refer la Clouser Minnow. Acum vreo 10 ani, foloseam o variațiune de mini-clouser pentru a prinde bibani pe lacuri, de la Mihăilești și până la Gostilele.

Așa că am reluat patternul, dar de data aceasta am respectat rețeta originală și am legat pe cârlige de saltwater, de 2, 1, 1/0 și chiar mai mari faimosul Clouser Minnow. La început, când foloseam shooting head-ul integrat de la Allen, am lestat clouser-ele cu ochi de plumb ori bronz ceva mai grei, ca să suplinească viteza de scufundare scăzută a șnurului și să coboare mai rapid pe substrat. După ce am trecut la head-urile de skagit de la Zpey, am putut să lestez minim muștele, cu ochi cât mai ușori. Și asta a ajutat în prezentare.

A doua categorie de muște trebuia cumva să imite acțiunea nălucilor din plastic moale create pentru răpitor, dar fără a trece de granița care califică, în viziunea mea, o muscă artificială. Așa că am început să experimentez cu diverse materiale sintetice, folosite la muștele de știucă. Voiam ca muștele mele de șalău să rămână compacte, să fie ușor de lansat și să coboare rapid, în timp ce ofereau o evoluție suficient de atractivă pentru șalăi, în apele cu vizibilitate redusă de la noi. Am găsit diverse cozi în formă de virgulă (grub tails sau curly tails), dar le-am evitat pe cele din silicon, fiindcă nu voiam să pescuiesc cu plastice la muscă.

Am găsit niște cozi făcute dintr-o pânză ca un fetru subțire, disponibile în culori OK (chartreuse, de exemplu), pe care le-am comandat de la un magazin german de fly de pe eBay, iar pentru corp, am găsit un flash sau krystal chenille de 10 mm care era perfect pentru a crea corpul muștei, pentru a-i da volum și strălucire în apă. Și astea au fost muștele, nimic deosebit. Le-am adăugat weed guard-uri din fluorocarbon, ca să reduc agățarea în obstacole precum ștepii.

O altă observație: nu le-am făcut cu ochi de spumă, ca să devină plutitoare, cum mi-a fost recomandat la un moment dat. Am acumulat o experiență suficient de mare în pescuitul șalăului cu jiguri și plastice moi, ca să știu cât de important este ca năluca să ajungă înapoi pe substrat, după fiecare verticalizare. În 80% din cazuri, atacurile se petrec pe această cădere controlată a nălucii spre substrat. Se pare că am avut dreptate, deoarece cu muștele astea, așa simple, cu ochi metalici ușori și cozi în formă de ”virgulă”, am prins chiar și recordul personal la muscă, în toamna lui 2018.

Ce face pescuitul șalăului la muscă atât de spectaculos?
În opinia mea, este vorba de alăturarea a două elemente: te conectezi cu posesorul unuia dintre cele mai violente atacuri dintre răpitorii de la noi prin firul pe care îl ții în mână. Simți totul ”la prima mână”, ca să spun așa. E o combinație-bombă de tehnologie de ultimă oră, dar și de senzații primare, nefiltrate de mânerul unei lansete de spinning sau casting. Can’t get any better than this. E un fel de surogat de saltwater fly fishing al săracului, iar șalăul e o specie accesibilă aproape pe toate lacurile de la noi.

Un ultim sfat: DO NOT TROUT SET!
Adică, mai pe românește, să nu înțepi ca la păstrăv, ridicând lanseta. În cazul șalăului, aplicăm metoda din saltwater, adică înțepăm trăgând puternic în lungul șnurului, de firul pe care-l ținem în mână. Apoi, după ce am făcut asta, putem ridica și lanseta la unghi, pentru a începe lupta. Din toamna lui 2018 încoace nu am mai făcut alte partide de șalău la muscă, dar anul acesta voi încerca să ajung și o să vă iau și pe voi cu mine, prin intermediul camerelor de filmat și al canalului de YouTube.

De ce au șalăii pene în gură? Păi de ce-a traversat găina lacul?!
Asta e metoda mea de cum să prinzi șalăi la muscă, fără secrete și jumătăți de adevăr, cu toate tehnicile și echipamentele pe masă. Nu susțin că e cea mai bună, dar e ce-am găsit eu că a dat rezultate pentru mine. Sper să vă fie de folos în viitor, dacă vreți să faceți pescuitul șalăului mai spectaculos și mai ”adrenalinos” ca niciodată.

Articolul Cum să prinzi șalăi la muscă apare prima dată în andreizabet.ro.

Dimineața promisiunilor târzii
Sâmbătă seara adormisem chinuit şi peste noapte îl exasperasem cu sforăitul pe vecinul de living room, Piers, care dormea (sau nu) pe canapeaua de vizavi. Ţin minte că la un moment m-am trezit ca să mă învelesc. Mi-era frig la plus 30 de grade, semn de febră.

Peste noapte, picioarele îşi mai reveniseră. Bănuiam că se vor umfla la loc în a doua parte a zilei, dar nici prin cap nu-mi trecea să renunţ. Mergeam la pescuit indiferent de stare. Cea mai urâtă zi a aventurii, ultima, era deja acolo. Pe când mă spălam pe dinţi, cineva m-a salutat de dincolo de hubloul toaletei, situat mai sus de nivelul apei: Piers şi Chris înotau alene în lichidul uleios şi atât de sărat încât îi ţinea la suprafaţă fără prea mult efort.

The Old Guys Team (me included as well):

Liniștea de dinainte
În sfârşit, o primă şi ultimă zi fără vânt! Poate că azi peştii vor veni în număr mai mare ca să vâneze pe întinsurile de smarald, acolo unde noi îi vom vâna pe ei. Le vom oferi imitaţii de peşti, crabi şi alte crustacee din pene, păr, ochi 3D, beteală şi sintetice făcute cu un singur scop: să le trezim instinctele primare. Ceea ce nu e greu, fiindcă speciile de apă sărată sunt mult mai hotărâte în atacuri. E o lume în care peştii nu cunosc ruşinea, dar au respect pentru cei aflaţi mai sus în lanţul trofic. Pe fondul aiurelilor care-mi umblau prin minte m-am echipat pentru ultima apariţie la scenă deschisă pe Întinsurile Nubiene.

Durerea e la locul ei, totul e OK:

Sprayul cu antibiotic ”for animal use” se asorta perfect cu echipamentul și cu acvamarinul Mării Roșii:

Insula din ziua de ieri
Urma să pescuim la Maghersum, cea mai mare insulă din apele teritoriale ale Sudanului.

De ce Insula din ziua de ieri?

Ziua de ieri este Fata Morgana multor pescari – de câte ori nu ni s-a întâmplat să auzim ”Aaaa, păi dacă veneați ieri… vă lua de mână, așa de bine mânca. Azi nu mai…”. Noi tocmai urma să ne întâlnim pentru prima dată cu abundența de trigger fish pentru care Întinsurile Nubiene au devenit renumite în ultimii ani. Asta nu înseamnă că aveau să fie ușor de prins. Dimpotrivă, veți vedea cât de dificili au putut fi din montajul video aflat mai jos.

Întinsurile erau cele mai înguste de până acum şi presărate pe alocuri cu turtle grass, o iarbă care îngreuna detectarea triggerilor. După vreo oră de mers cu pangas-ul, am debarcat în zona de corali – 3 pescari şi 2 ghizi – şi am început să batem întinsura la pas. Vremea era ex-ce-len-tă! Vântul abia dacă îngăima ceva, iar în lipsa lui, singurele valuri erau cele de arşiţă care se rostogoleau peste noi de pe malul pustiu. În acea zi am simțit din plin gravitația Deșertului Nubian, mai ales că spre prânz, apa frigea la peste 28 de grade.

O întinsură cu apă mică în prima treime de lângă mal și acoperită parțial cu turtle grass:

3-în-1: Moulin Rouge, Cirque du Soleil & Picasso Show
Soarele era încă jos şi ne venea din spate, iar în lumina piezişă a dimineţii am început să scrutăm întinsura. La puțin timp au apărut şi primele semne de viață. În apa mică, triggerii căutau hrana pe fundul apei cu capul în jos, iar când localizau prada, se poziționau vertical deasupra ei, încântându-ne cu o echilibristică peste orice Cirque du Soleil. În acele momente, cozile imaginate de Picasso-ul lor personal le fluturau deasupra apei într-o coregrafie care te lasă fără cuvinte.

Chris și Fede măturând întinsura pas cu pas:

Ne împărțiserăm de-a latul întinsurii, iar eu prinsesem banda de mijloc. Cum vedeam flamura unui trigger strălucind deasupra apei, lansam pe rând – o şansă de fiecare. După mai puţin de jumătate de oră, eu reperam triggerii cot la cot cu ghizii. Cum de multe ori se iveau câte 3 – 4 cozi în aceeaşi zonă, lansam fiecare spre ținta din drepul său, cu grijă să nu intrăm peste peştii celorlalţi. Uneori întâlneam perechi de triggeri care se hrăneau fericiţi, în familie. Dacă te apropiai sub 14 – 15 metri, te vedeau imediat. Și nu doar că se speriau, dar prin fuga lor alertau și celelate grupuri de triggeri din apropiere.

EDGE Gamma Beta, lansetele de superclasă
Lansam imitațiile de crabi sau creveți la distanțe între 15 și 20 de metri, iar EDGE-ul 890-4F Gamma Beta a fost absolut chirurgical în prezentări: plasam musca acolo unde voiam, de fiecare dată. Uneori se întâmpla să ”le dau cu musca în cap”. După cum mi-a spus Piers la un moment dat, ”Man, you scared him like it’s your business!”. Nici prea aproape nu era bine. Distanța de plasare se învârtea pe la 1 – 2 metri în fața peștelui. Una peste alta, nu-mi pot imagina o lansetă mai bună pentru triggeri și alte specii precum bonefish decât EDGE-ul Gamma Beta, pe care sper s-o folosesc și în alte aventuri la Tropice.

Be like water, my friend!
Chiar dacă zilele trecute fusesem mai mult ca un bolovan, pe recif, acum înaintam cu mișcări fluide prin apă (întrerupte de mici poticneli, din cauza substratului denivelat). Ghizii încercau să mă înveţe cum să pășesc fără să ridic talpa de pe subtrat, ca să nu fac valuri și să nu agit nisipul. Să mă amestec cu mediul. Spuneţi-le astea picioarelor mele, hehehe! Aproape că nici nu mai simţeam arsura rănilor în saramura mării. Sau mă obișnuisem eu cu senzația și o ignoram. Eram captivat de ceea ce se întâmpla în apă: cred că în acea jumătate de zi am văzut pe puţin 50 de triggeri. Am speriat o parte, am făcut prezentări bune spre alții și am fost refuzat de cea mai mare parte. Triggerii erau acolo, dar se hrăneau extrem de selectiv. Se pare că nimerisem una din acele zile promițător de exasperantă, despre care vorbesc ghizii de SWFF din toată lumea.

Ziua Triggerilor Nebuni
Conform pescarilor cu experiență, nu e vorba de a găsi musca, ci triggerul potrivit. Se spune că fiecare pește are o personalitate diferită iar când refuză muște la foc automat, cu atât mai înnebunitor devine tot acel puzzle. Mulți pescari au făcut o adevărată obsesie pentru această specie. Nu doar că e greu de prins, dar niciodată nu poți fi sigur de captură până nu vezi peștele în fața ta. Luptă puternic, taie fire și rup cârlige de saltwater, distrug muștele (pe care le mușcă mai întâi, pentru că așa procedează cu prada, zdrobind mai întâi caparacea crabului), dacă nu apuci să strângi frâna se bagă în prima gaură din corali și rup… Deci pot să înțeleg dependența pe care o produc.

Triggerii prinși de Chris și Piers în primele zile ale aventurii pe Întinsurile Nubiene:

Uitați-vă la acei dinți – dacă îți prind degetul, nu e deloc o priveliște frumoasă:

Singura regulă e că nu există nicio regulă
Când nu vor, schimbi musca după fiecare refuz. Înlocuiești tippet-ul – la început foloseam 0,33 mm pentru ca apoi să reduc diametrul la 0,28 mm – fluorcarbon Sunline FC Sniper. Muștele făcute acasă speriau triggerii cu portocaliul lor strident, dar la un moment dat, am încercat un Flexo Crab din care făcusem vreo 20. Cum am prezentat musca, un trigger s-a lansat balistic spre ea de am crezut că îmi va smulge lanseta din mână. O secundă mai târziu, ghiuleaua gri-portocalile dispăruse ca din tun. Am rămas cu adrenalina acelor momente și atât. Bineînțeles, aveam opțiunea să păstrez musca pentru că următorul trigger s-ar putea să o găsească irezistibilă.

Victory, at last!
După câteva încercări, am avut parte de un atac furibund în două faze: am plasat musca la 4-5 pași în fața unui trigger masiv. Acesta a reperat imediat crabul și s-a apropiat ”for the kill”. Am simțit cum îmi ia șnurul din mână, moment în care am tras de fir în direcția opusă, însă lanseta nu s-a încovoiat sub greutatea peștelui. Prea devreme! Convins că stricasem tot, am smuls nervos șnurul de pe apă, în timp ce Fede țipa la mine: ”No, no, no! It’s still there!”. Am lansat din nou în fața triggerului, care s-a repezit ca știuca la topwater. Cred că lui îi părea mai rău decât mie de ocazia pierdută, fiindcă a dat în crab ca surdu-n tobă. Fantastic atac! Eram iar pe val cu adrenalina! Nu apucasem să strâng frâna Kraken-ului 4, așa că m-am trezit abia după ce peștele luase tot șnurul de pe tambur și mă dusese în backing. Trăgea atât de puternic, încât nu puteam frâna tamburul cu mâna. Fede încerca să pună mâna pe lansetă, agitat… peștele s-a oprit, semn că găsise refugiu în vreun cotlon. În această situație, dacă tragi de lansetă și de șnur, riști să rupi tippet-ul. Soluția era să ne apropiem noi. Așa am făcut, și câteva minute mai târziu, Fede îmi întindea superbul exemplar de yellow margin, care cred că a fost cel mai mare trigger al expediției sau comparabil cu titan triggerul meu de marți. Și singurul pește prins în acea ultimă zi.

Un trigger Yellowmargin care mi-a dat ceva emoții, fiindcă nu am apucat să strâng frâna mulinetei ca să-l controlez din startul luptei:

Puteți urmări cum a fost ultima zi pe Nubian Flats, cât de dificil este pescuitul la trigger fish și cum am prins singurul Yellowmargin al zilei în montajul de mai jos (selectați opțiunea de vizionare Full HD/1080p din meniul ferestrei de YouTube pentru o vizionare la calitate maximă):

Printre pisici, țestoase și rechini
Spre prânz, vântul începuse să ne spulbere iar planurile. Măria sa Roșie ne păsuise destul. Am chemat pangas-ul, am luat prânzul în barcă iar eu am revenit primul în apă. Am irosit alte 3-4 șanse bune la trigggeri, cărora le-am smuls musca din gură fiindcă n-am așteptat destul. După ora 1, vântul sufla din nou tare. Apa se încinsese într-atât încât nici vorbă să te răcorești. Din când în când ne intersectam cu pisici de mare albastre și țestoase uriașe, însă atenția ne era îndreptată doar către pești. Inspectam și zona coralilor, la marginea întinsurii. La un moment dat, am văzut două aripioare cunoscute mie doar de pe Discovery Channel – un rechin se plimba alene de-a lungul coralilor. I-am alertat pe ceilalți iar unul dintre ghizi și cu Piers s-au îndreptat spre rechin și au început să lanseze în direcția lui. După distanța dintre înotătoarele dorsală și caudală, ghizii îi estimaseră lungimea la 2,5 – 3 metri, poate mai mult. Prădătorul a dispărut în ritmul lui, probabil că streamerul lansat de Piers nu ajunsese în apropierea lui. Piers ne povestea că îi place să prindă rechini la muscă și avea destule capturi la activ, în Florida Keys. Nu-mi mai amintesc motivul pentru care n-am pornit camera, fiindcă asta era una din întâlnirile pe care mi le dorisem, dar acum îmi pare rău că am fost leneș.

Cel mai lung drum
Spre ora 2:30, ghizii au decis că lumina nu mai era bună pentru sight fishing și, în plus, ne aștepta un drum lung cu pangas-ul împotriva vântului și a valurilor care atingeau deja 1 metru înălțime. Catamaranul se deplasase direct în rada portului Muhammad Qol, unde ne îmbarcaserăm luni seara.

Cum a fost drumul de întoarcere, puteți vedea în secvențele de final ale montajului video, care pentru noi păreau interminabile. Cred că am sărit și ne-am balansat pe valuri mai bine de o oră. Picioarele își ”reveniseră” și simțeam cum pielea plesnea pe ele, valurile ne sărau constant și nimeni nu scotea o vorbă. Petrecuserăm 6 zile în fieful ei, iar acum, marea nu ne lăsa să scăpăm cu una, cu două. Trebuia să plătim taxa de distracție.

Într-un târziu zdruncinat, am ajuns la Muhammad Qol, unde am urcat pe My Scuba Libre pentru o ultimă dată.

În acea seară trebuia să strângem echipamentul și să ne facem bagajele, pentru că dimineața următoare venea Șoimul Mileniului în versiune sudaneză, microbuzul care urma să ne ducă înapoi la aeroportul din Port Sudan:

Fotografiile și majoritatea filmelor din articol sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –

Articolul Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (VI) apare prima dată în andreizabet.ro.

AMR: tot mai puțin
AMR-ul se strângea ca nodul Palomar, cu numai două zile rămase până la finalul aventurii pe Mare Roșie, iar eu simțeam că intru într-o cursă împotriva timpului și a tuturor.

Ziua a 5-a a expediției a început cu speranțe minime, fiindcă nu-mi mai făceam iluzii: am plecat cu barca, însoțit de ghid, spre una din zonele de întinsură de lângă Mesharifa despre care am înțeles că ar fi fost frecventată de GT. Stăteam pregătit pe prova bărcii, condusă încet de Mahmoud, unul din mateloții sudanezi. Aveam ceva șnur scos de pe mulinetă (s-a dovedit insuficient), lanseta EDGE Gamma Beta de clasă 12 într-o mână și Semper Fleye-ul în cealaltă mână.

Ce-i un Semper Fleye?
Inventatorul Semper Fleye este americanul Bob Popovics, care menționează în cartea sa modelele anterioare denumite Seaducer și Jersey Knight.

Semper-ul este un streamer folosit în special la Giant Trevally – cele 8 pene lungi, care imită tentaculele de calmar și corpul realizat din pene în stil ”palmer” fac din această muscă un pachet de stimuli greu de refuzat pentru ”gangsterii întinsurilor”. Nu că ar conta foarte mult, fiindcă atunci când GT urcă din apa adâncă pe întinsuri, o fac cu un singur scop: să ucidă tot ce le iese în cale și reprezintă o posibilă sursă de hrană. Legasem niște Semper-uri de acasă, care evoluau extraordinar în apă, să fiu sigur că nălucile vor fi pe placul lor.

Clasa 12 nu e 8, iarna nu-i ca vara
Nu mai folosisem până atunci o lansetă de muscă și șnur de clasă 12. Lanseta EDGE Gamma Beta 1190-4 era pe cât de ușoară în mână, pe atât de performantă, însă eu nu aveam atât de necesarul antrenament cu asemenea clasă grea. Iar șnurul Airflo SuperDri GT, în ciuda tehnologiei Ridge, nu aluneca deloc bine prin inele – purtasem lanseta prin apă toate acele zile iar sarea care se depusese pe suprafața firului sigur nu mă ajuta în lanseuri. Pentru următoarea aventură o să-mi iau un șnur Rio GT de 475 grains, iar cele 2 Airflo-uri o să le țin ca rezerve.

GT. Ferrari GT. 
Până atunci, mă întâlnisem de 2 ori cu GT pe întinsuri – prima dată, la Shambaya, unde o siluetă întunecată trecuse la 30 – 40 m de noi, iar apoi vineri, în zona agitată de vânt de la Mesharifa, când ghidul Fede începuse să strige disperat dintr-odată ”GT, GT, GT!!!”. Eram cu lanseta de triggerfish în mână și cu cea de GT prinsă de rucsac. În clipele următoare, două umbre gri-albăstrui au trecut în viteza a cincea printre mine și Piers, care era însoțit de Fede. În câteva secunde, nici timp să scoți șnur de pe mulinetă n-ai, darămite să plasezi Semperul în fața acestor bolizi subacvatici. Așa că am stat ca spectatorul în tribună la Daytona 500. Îmi lipseau o șapcă americană cu mânuțe care aplaudă tembel când tragi de șnur și un Bud Light în mână. Suprarealismul nubian la el acasă.

Oricât de pregătit crezi că ai fi pentru o întâlnire cu GT, n-o să fii niciodată 100% pe fază. Poate doar cu mult noroc. Însă eu nu cred în noroc (și, după câte se pare, nici norocul nu a crezut în mine, în acele zile).

O jumătate de şansă la GT
Așa s-a întâmplat și sâmbătă dimineața, când o altă umbră masivă, estimată de ghid ca având cam 1 metru lungime, a apărut din neant în fața bărcii. Plin de adrenalină, am încercat să lansez Semper-ul spre GT-ul aflat în patrulare. Însă musca a aterizat în spatele lui, moment în care a văzut barca apropiindu-se, s-a speriat și dus a fost.

Cu a arătat ziua în câteva secvențe, urmăriți în montajul video următor (selectați din opțiuni rezoluția maximă, 1080p/Full HD):

Alte răni, aceleaşi picioare
După ce am depășit momentul, am sărit din barcă în apa care se întindea pe distanțe verzui-albastre, ca-n wallpaper-urile de pe net. Nivelul apei trecea adesea de brâu, ajungând spre piept. Ghidul a încercat să facă teasing spre GT-ul dispărut în zona surfului, dar fără succes. Ne-am îndreptat spre bariera de corali, unde ne-am cățărat pe bomies, la marginea canalului cu apă adâncă.

Undeva în zona coralilor care desparte întinsura de apa întunecată şi adâncă, mi-am redeschis sâmbătă dimineaţă rănile de joi şi mi-am făcut altele noi, în căutarea unicornului personal, GT-ul:

Din barcă, totul pare exotic, feeric şi inofensiv. Aglomerările pe care le vedeţi mai jos sunt alcătuite din corali alunecoşi, denivelaţi, abrazivi şi mai ales tăioşi. Iar dacă trebuie să mergi pe o asemenea suprafaţă sau să îţi menţii echilibrul în timp ce te lovesc valuri până la piept, rănile sunt garantate. Astfel de bomies reprezintă vantage point-uri excelente în mijlocul pustiului albastru, care îți permit să vezi peştii înainte ca ei să te vadă pe tine. În plus, de bomies nu se sperie așa cum se întâmplă când văd barca.

Cu acest minunat prilej, m-am tăiat din nou în coralii ascuțiți, adăugând un set de răni proaspete peste cele vechi, care păreau ușor infectate:

Am revenit în zona prietenoasă și ne-am cățărat pe un bomie, în apropierea unei pante ce urca lin dinspre apa adâncă. A urmat o așteptare de aproape o oră, în care am verificat constant împrejurimile, pentru a zări cât mai din timp eventualii GT ce ar fi trecut pe lângă noi. Eu am exersat lanseurile cu clasa 12, să fiu sigur că pot plasa streamerul măcar la 20 de metri distanță. Însă nicio umbră amenințătoare nu ne-a întrerupt așteptarea.

Prânzul ca o pauză. Dintre reprizele de kickbox.
Într-un târziu, ghidul a chemat barca prin stație, care ne-a adus înapoi pe insulă, pentru prânz. Am luat masa pe nisip, eu destul de morocănos și supărat pe ghid, nu atât pentru că mă băgase iar în corali, ci pentru că nu avusesem nicio captură. Oarecum impropriu, fiindcă pescuitul nu oferă garanții, iar pescuitul la muscă în apă sărată era ceva absolut nou pentru mine. Eram un „noob on the Nubian Flats”, dar aveam pretenţii. Rănile de la picioare usturau fără să dea semne de oboseală în apa extrem de sărată a Mării Roșii, așa că voia bună, antrenul și focurile de artificii au fost mereu cu mine în ultimele zile.

Înapoi în ring
În partea a doua a zilei, ghidul-șef, simțindu-mi nemulțumirea, a schimbat echipele, iar eu am plecat cu vikingii și cu Fede la pândă de GT, pe bomie-urile din preajma canalului adânc. Ne-am găsit fiecare poziții stabile în calea valurilor care măturau constant zona, încercând să ne doboare de pe picioare, și ne-am pus pe așteptat. Fede mi-a adus lanseta de clasă 8 din barcă, și am început să dau la needle fish (un fel de zărgan) cu muștele pentru triggeri. Am reușit să prind unul, care a scăpat după ce a dansat nervos pe valuri, în strigătele amuzate ale lui Fede ”Marlin, marlin!”.

From the big picture…

… to the closer one. La un zoom-in serios asupra fotografiilor făcute cu drona de la mare înălțime, ne-am „regăsit” în punctele colorate de pe bomies, aşteptând la marginea şenalului cu apă mai adâncă. Pentru mine a fost o surpriză spectaculoasă, ca un Google Earth dus până la nivel personal:

Piers’ Day all the way
Reveniți pe insulă, am aflat că sâmbăta fusese „Ziua lui Piers”, fără doar și poate. În cursul dimineții, în timp ce se plimba cu ghidul de-a lungul plajei, șansa i-a scos în cale primul GT – care patrula alene de-a lungul malului. Au avut timp să pregătească lanseul, să-i pună musca la întânire… și puțin mai târziu, Piers poza fericit cu primul GT nubian de 87 cm:

În sesiunea de după-masă, Piers Westerman și Chris Binnington au rămas cu ghidul meu de dimineață, pe insulă. Seara, la întoarcere, am aflat rezultatele. Chris înțepase un GT care îi luase tot șnurul de pe mulinetă plus 100 de metri de backing și apoi tăiase în corali:

Iar Piers, în timp ce dădea o nouă tură insulei, s-a întâlnit cu un monstru de GT. Ghidul l-a văzut de la peste 50 m depărtare, deci a avut timp să pregătească singurul lanseu care conta. Piers i-a plasat streamerul în față, n-a făcut 2 strip-uri că GT-ul se înfipsese în muscă și plecase cu șnurul printre corali. Rezultat final: 103 cm pentru Piers, singurul din echipă care a prins 2 GT masivi într-o singură zi. Deci, felicitări și thumbs up, Mr. Westerman!

Aşa arată un loop cu 3 nail knot-uri şi protejat pe deasupra de o cămaşă din kevlar, după o întâlnire cu un GT care a luat streamerul și firul cu el, ca să-i arate coralii din Marea Roşie. Nu-i de mirare că recomandarea agenţiei este să ai minim două şnururi de clasă 12, ca rezerve:

Planton, la loc comanda
Așteptarea pe marginea canalului adânc a continuat până seara, alături de Fede și de cei 3 pescari danezi. Din când în când puneam în funcțiune EDGE-ul de clasă 12, dar vântul bătea dinspre umărul mâinii cu care țineam lanseta, deci era dificil să lansez perpendicular pe canal (între timp am exersat backcastul și continui să o fac).

Febra de sâmbătă noaptea și uvertura rinocerului
Simțeam că ceva nu e în regulă, fiindcă începea să se instaleze febra. La întoarcere, în barcă, am observat că picioarele mi se umflaseră cât tuburile cu oxigen pentru scuba diving. Cu alte cuvinte, mă pusesem singur „pe butuci”. Seara, pe catamaran, ghizii mi-au aplicat un spray albastru de uz veterinar pe rănile noi. Nu vreți să știți cum ustura, dar aș fi făcut orice, numai să pot pescui și duminică. Am luat singurele antiinflamatoare pe care ale aveam, niște Nurofen Forte, și am adormit pe canapea vizavi de victoriosul Piers, celălalt rezident al livingului. În dimineața următoare, nedormitul Piers mi-a spus, disperat: ”OMG, last night I wanted to kill the Romanian”. Din cauza febrei și a stării de rău, sforăisem ca un rinocer, presupunând că acești unicorni africani ar putea să sforăie vreodată (dacă am fi fost în Europa, aș fi folosit mistrețul ca exemplu dar așa, am căutat un exemplu mai local).

Nubian Flats nu-s pentru cei slabi de înger, iar eu îmi făcusem botezul cu vârf şi îndesat. Data viitoare voi fi mai pregătit, fiindcă îmi doresc să existe o dată viitoare.

De veghe în valul cu GT
Sâmbătă seara, head guide-ul a descărcat filmările făcute din dronă și ne-a chemat să ne arate ceva: mai mulți GT uriași se învârtiseră în canalul din fața bomie-urilor pe care așteptam, apropiindu-se la distanțe de un lanseu și ceva. Însă de la nivelul nostru, n-am avut nicio șansă să-i reperăm în apa adâncă. Atât de aproape fuseserăm. Şi totuși atât de departe…

Fotografiile și majoritatea filmelor din articol sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –

Articolul Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (V) apare prima dată în andreizabet.ro.

O altă Insulă a Șerpilor
Joi după-amiază, My Scuba Libre a reluat navigația pe apele agitate, iar după aproximativ o oră, mateloții sudanezi ancorau vasul în apropierea Insulei Șerpilor. Reciful de corali din apropiere, unde îmi făcusem praf picioarele, joi seara, era încă măturat de valuri, dar oricum nu cred că aș mai fi încercat atât de repede senzațiile trăite cu o zi înainte (mi-am zis să iau măcar o zi de pauză, ca să prindă cât de cât infecția).

Casting la triggeri… invizibili
Vineri dimineața, am pornit cu cei doi pescari mai vârstnici, Chris and Piers, să explorăm unul din malurile ”adăpostite” de vânt ale insulei. Eu n-am intrat în apă și l-am urmărit de pe malul pietros pe Chris cum, sub îndrumarea ghidului, încerca să prindă triggerii tot mai dificili. Insula se numea ”a șerpilor” pentru că pe suprafața ei sălășluia o impresionantă populație de târâtoare constrictoare, care se hrăneau cu ouăle și puii păsărilor ce cuibăreau acolo. N-am văzut vreun șarpe în acea dimineață, dar am profitat de lumină și de împrejurimi ca să fac cât mai multe fotografii.

Blind casting fără rezultate
Întorși la locul debarcării, unde Piers făcea ”blind casting”, Chris i s-a alăturat și, în scurt timp, ceva nevăzut, dar destul de puternic după cum încovoiase lansete, i-a înhățat musca, liderul, șnurul și a tăiat două minute mai târziu, într-un bomie (bomie este denumirea dată aglomerărilor submerse de corali). Pesemne, un Bluefin Trevally. Am început să lansez și eu înspre alți corali care se vedeau perfect în apa enervant de clară și albastră, însă fără vreun răspuns din partea vreunei lighioane. Nu am stat niciodată bine la capitolul ”noroc” la pescuit, iar fiecare captură mai importantă din istoricul personal a fost muncită și căutată, nu la întâmplare.

În apropierea orei 11, ghidul ne-a anunțat că urma să schimbăm zona de pescuit, deci ne ne-am întors la bordul catamaranului, care s-a pus în mișcare pe marea la fel de agitată ca și în zilele precedente.

Insula Mesharifa
După prânz, vasul ancora în dreptul unui petic alb-oliv, o altă limbă de nisip cu vegetație pitică, înecată în smaraldul lichid. La scurt timp, am debarcat pe plajă, iar ghidul a zărit aproape imediat un triggerfish care se plimba de-a lungul țărmului. Eram cu lanseta de clasă 12 în mână, am schimbat pe clasa 8, apoi a trebuit să pun și o muscă dedicată, am lansat, dar prea aproape – aproape că i-am pus musca ”în cap” trigger-ului, care evident că s-a speriat în secunda doi și ne-a făcut ”pa-pa” din aripioare.

Vântul spulberă orice șanse la triggerfish și GT
Debarcaserăm în partea ”adăpostită” a insulei, unde particulele fine de nisip ne făceau acupuntură zonelor de piele neprotejate de haine. Cum am trecut în partea expusă a insulei și am intrat în apă, aproape că nu se putea lansa iar vizibilitatea în apa de 2-3 picioare era descurajantă. Sud-africanul Chris s-a îndreptat spre exteriorul întinsurii cu ghidul, celălalt ghid l-a preluat pe britanicul Piers, iar eu am rămas oarecum de capul meu. Triggerii erau absenți de pe întinsură, și abia când m-am îndreptat spre limita platformei, în apa adâncă, am văzut câțiva angajați în dansul lor nupțial – am încercat niște lanseuri, dar în van. Așa că după ce am dat un ocol complet insulei, am ajuns din nou în partea adăpostită.

Pescuit la coral groupers
Aici, apa era mai liniștită și avea destui bomies în apropiere. Am schimbat pe un Clouser Minnow verde cu alb, un streamer clasic inventat de americanul Bob Clouser, și am început să țintesc cu regularitate aglomerările de corali cu lanseuri de 20 – 25 de metri: lansam musca dincolo de bomies, apoi o recuperam rapid și sacadat deasupra coralilor. Primul atac nu a întârziat și am prins un individ închis la culoare, de dimensiunile unui biban de la noi, dar cu o gură ticsită de dinți ascuțiți ca acele. În acea după-amiază am prins pe puțin 14 asemenea pești, câțiva mai măricei, dar nimic ieșit din normă. Chiar și cei mai mici luptau puternic și îndoiau ceva lanseta EDGE Gamma Beta de clasă 8, așa că, în lipsa altor capturi, m-am distrat până spre seară. Am înțeles că se numeau ”coral groupers”. Înainte de apus, au apărut și ghizii, care au început să scormonească nisipul plajei după scoici mici și albe, pentru masa din seara următoare.

Iată câteva fragmente ale zilei de vineri, surprinse cu action camera și mirrorlessul Canon EOS M10, care m-au însoțit de-a lungul aventurii pe Nubian Flats (pentru o vizionare la calitate optimă, selectați din meniu rezoluția 1080p/Full Hd):

Unul din stickerele de pe vas îmi confirmau următoarele: 1) nu sunt un pescar atât de bun ca să trăiesc așa cum scria în cugetare; 2) în România este foarte greu să-ți faci un trai din pescuitul sportiv, asta doar dacă nu vinzi echipament sau năluci de pescuit – Tomas, proprietarul agenției de fishing travel, ne povestea cât de ușor vinde pachetele din ofertă, cel mai ieftin costând 2.000 de euro, în Bahamas, pe Insula Acklins, la bonefish. Încă o dată mi-am dat seama de prăpastia existentă între noi, cei din România, și oricare altă nație din vestul Europei. Pur și simplu, suntem prea săraci pentru ei. Din prețurile pe care le-am văzut la pachetele turistice SWFF, aș spune că pescuitul la muscă în apă sărată este cel puțin prohibitiv pentru noi.

În timp ce scoicile stăteau la curățat în apă dulce, am încheiat seara cu o cină bine-venită… și cu o sesiune de blind casting, după ce Piers prinsese Big Eye Trevally-ul din fotografie. La un popper lansat cu echipamentul de triggerfish, clasa 9 sau 10:

Urmau alte două zile pe Întinsurile Nubiene, și încă nu-mi pierdusem speranța la un GT, oricât de mic.

Fotografiile și majoritatea filmelor din articol sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –

Articolul Pescuit în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (IV) apare prima dată în andreizabet.ro.

Joia trigger…less
Am dedicat prima parte a după-amiezii pescuitului la trigger-i, însă substratul era foarte diferit de cele întâlnite până atunci: pietros, denivelat, plin de găuri. Drept rezultat, muștele fără weed guards (protecție anti-agățare) se agățau aproape la fiecare lanseu, compromițând orice șansă de a prinde peștii în apa de mică adâncime. Tomas, unul dintre vikingi, a prins singurul trigger al sesiunii, iar eu mă gândeam deja la cum să fac să adaug sistemul anti-agățare muștelor legate miercuri, precum și celor cumpărate de pe vas.

Fiți atenți ce dinți are un triggerfish- nu-i de mirare că distruge muște, cârlige și fire pe bandă rulantă:

În această parte a insulei nu am putut pescuit din cauza vântului puternic:

Rechinilor le place cât mai „în sânge”, se știe
Am făcut o scurtă oprire pe Snake Island, unde am colectat alți pescari, iar eu am ales să merg cu ”vikingul” Jacob și ghidul la teasing pe recif. De pe Snake Island, barca ne-a lăsat fix în… mijlocul mării. Am pus picioarele pe plafonul fals de corali, unde apa avea adâncimi de la genunchi și până spre piept, cu ”găuri” care te trimiteau direct în adâncul ultramarin. Dincolo de bancurile cu danezi, englezi și români, drumul pe recif nu era deloc o glumă: din cauza fundului apei, denivelat şi alunecos la fiecare pas, reușeam să-mi menţin echilibrul cu greu (citiți ”aproape deloc”).

Zona întunecată pe care o vedeți deasupra celei de un albastru deschis marchează marginea recifului și pragul către ape adânci:

Dacă adăugăm şi valurile care mă izbeau constant și treceau adesea de înălțimea pieptului, aveți reţeta optimă a unui dezastru iminent: după nici o oră de jucat de-a ”mașina de spălat”, picioarele erau numai sânge, de la genunghi în jos, până la apărătorile de pietriş din neopren (gravel guards). Îmi pare rău că n-am pornit action cam-ul, dar în acele momente obiectivul era să rămân cât de cât în picioare, val după val. Cu toate neajunsurile, am continuat să pescuim în sistemul de teasing. Ghidul lansa o nălucă de suprafaţă fără ancore, la distanțe de peste 50 de metri, pe care o recupera rapid, atrăgând peştii răpitori din zonă – fiindcă stăteam pe marginea recifului, fiecare lanseu era în ape albastre şi foarte adânci de până la 200 de metri.

Teasing la marginea hăului
Elementul-cheie în teasing este trecerea abruptă de la recif la apa adâncă. Asemenea pragurilor dintr-un lac, căderea verticală de pe o megastructură precum reciful adună laolaltă o mulțime de specii răpitoare, venite să se înfrupte din rezidenții care-și fac casă în corali. Când teaser-ul se apropia la maxim 10 metri de noi, ghidul îl smulgea din apă iar noi lansam streamere mari în aceeași zonă şi începeam să recuperăm rapid. Strip! Strip! Strip! Din păcate, după o seară de teasing la marginea recifului de lângă Snake Island, singurul care s-a ales cu ceva eram eu, şi anume cu picioarele făcute praf. Nu am avut întâlniri cu rechini până duminică, pe întinsurile Insulei Magarsum, dar păstrez povestea pentru episodul următor.

Barca te lăsa pe recif, împreună cu ghidul. Păream că mergem prin apă mică în mijlocul mării, dar dacă priviți atent, veți observa că ne aflam la linia dintre recif și apa liberă – aici, ghidul ne-a surprins întoarcerea de pe recif, joi seara:

Cum să nu ne băgăm picioarele în bucluc/recif
Seara, pe vas, gazdele mi-au aplicat un spray cu antibiotic ”Stage 1” pe răni, iar zilele următoare am pescuit cu rănile deschise în apa exagerat de salină a Mării Roşii. Ca urmare, în ultimele 2 zile, picioarele începuseră să mi se umfle precum tuburile de oxygen de la echipamentele de scuba diving şi aşa am şi ajuns în România, abia mergând. M-am dus imediat la medic care, când a văzut despre ce era vorba, m-a trecut imediat sub tratament cu antibiotic puternic timp de 10 zile.

Pe drumul de la recif la catamaran, gândurile mi se învârteau doar în jurul apărătorilor de tibii folosite în fotbal în skateboarding. Orice, doar să nu-mi mai fac picioarele praf. Însă ghizii mi-au spus că niște pantaloni sintetici, asemănători celor de ciclism, protejează destul de bine împotriva tăieturilor. Încă nu sunt sunt sigur de așa ceva și o să verific mai multe soluții cu pescarii de SWFF mult mai experimentați, din grupurile de pe Facebook.

Surprizele pescuitului de pe recif și pinnacles în Marea Roșie
Puteam s-o pățesc și mai rău: să cad printr-o gaură din fundul fals de corali sau să dăm de rechini. Ghizii ne povesteau că s-au trezit diatamai rechinul venit „lansat” după teaser până la vârful lansetei de spinning. După ce și-a dat seama că nu era rost de mâncare, rechinul s-a întors în apele adânci. Dar nu poți ști niciodată cu acești prădători de top – ei se află în vârful lanțului trofic, iar noi suntem doar niște intruși în mediul lor.

Am pus cap la cap câteva secvenţe ale zilei de joi în montajul următor. Pentru a-l urmări la rezoluţie 1080p (Full HD), selectaţi opţiunea din meniul de redare.

După o sesiune de teasing a danezilor pe pinnacles – versiunea ultra-hardcore a recifului – am văzut înregistrarea făcută din dronă la marginea pragului, de către ghidul-șef. O umbră gri de mari dimensiuni (estimată la minimum 4 metri lungime) urmărise teaser-ul iar apoi rămăsese înotând agale în apa adâncă, la câțiva metri de grupul de pescari! Cu siguranță, un rechin, după formă și confirmările echipajului sudanez de pe vas.

La desert, tort și spray antibiotic pentru picioare
Aventurile pe Întinsurile Nubiene nu s-au încheiat în apusul sângeriu, ci am continuat pescuitul extrem până duminică. Joi seara, la întoarcere pe vas, după o primă tură de spray antibiotic pe rănile proaspete, am sărbătorit și ziua de naștere a lui Federico, unul dintr proprietarii vasului My Scuba Libre și ghid al escapadelor noastre zilnice pe Nubian Flats. Tortul ”meșerit” de bucătari a fost neașteptat de bun.

Fotografiile și majoritatea filmelor din articol sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –

Articolul Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (III) apare prima dată în andreizabet.ro.

Întâlniri neașteptate pe Întinsurile de la Shambaya
Spre finalul zilei, m-am aventurat în apa ceva mai adâncă din apropierea surf-ului, unde valurile se spărgeau în reciful de corali – aceste bariere naturale fac posibil pescuitul pe întinsuri, în mod normal. Când vântul bate cu mai mult de 30 km/h, valurile se propagă și aici, făcând dificilă viața tuturor – și a peștilor, și a celor care îi vânează, printre care și a muscarilor de saltwater.

Linia albă care separă cerul de apă este, de fapt, spuma valurilor care își risipesc de obicei energia în bariera de corali, asta dacă vântul nu prinde și mai multă putere, ca în după-amiaza de marți:

După o scurtă întâlnire cu o pisică de mare de dimensiuni respectabile, pe care am admirat-o de la o distanță la fel de respectabilă (cred că ne-am ocolit reciproc), am dat peste un alt grup de 2-3 triggerfish, care ”dansau” între ape. Din câte am înțeles, când trigger-ii sunt angajați în acel ”balet anaerob”, sunt aproape imposibil de prins. Cu toate astea, se pare că unul dintre ei a fost atras de imitația de crab în culori naturale (light tan) și a mușcat serios din musca artificială. Astfel că am reușit să prind încă un superb exemplar de Titan trigger (Titan este denumirea subspeciei care atinge cele mai mari dimensiuni dintre toți trigger-ii).

Singura șansă: go with the wind!
Chiar şi cu o lansetă clasa 8 şi şnur de clasă aproape 10 era greu să lansez muștele artificiale împotriva vântului, aşa că am încercat să trec de sau pe lângă zona productivă, pentru ca apoi să mă las cu vântul din spate, ceea ce mi-a uşurat mult pescuitul în acea după-amiază. Dar chiar și așa, din cauza valurilor, peștii își făceau simțită prezența tot mai rar pe întinsuri, preferând, probabil, apa mai adâncă de lângă bordura de corali și imediat după, unde marea se adâncește rapid de la câțiva metri la 200 de metri adâncime sau chiar mai mult.

EDGE sau lansetele de super… clasă
E aproape imposibil să scriu despre aventura din Sudan fără a nu aminti de lansetele EDGE Gamma Beta (ΓΒ) by Gary Loomis, fiindcă acestea au făcut parte din experienţa fiecărei zile de pescuit pe Întinsurile Nubiene.

În condiţiile în care vântul aproape că ne-a dat interzis pe Întinsurile Nubiene din prima și până în ultima zi a expediției, cu două ferestre scurte, ceilalţi pescari au trecut rapid la lansetelele de clasă 10 pentru pescuitul la triggerfish, unde în mod normal un 8 sau maxim 9 este arhisuficient. Eu am venit cu doar 2 lansete la mine, EDGE-ul de clasă 8 şi cel de clasă 11/12. Puteam închiria o clasă 9 sau 10 de pe vas, dar nu am simţit nevoia, m-am descurcat aşa, mai ales că aveam de a face cu 2 lansetele necunoscute, cu ale căror acţiuni şi caracteristici trebuia să mă obişnuiesc ca să le pot folosi în mod optim. EDGE-ul de clasă 8 este o lansetă rapidă dar în niciun caz rigidă, astfel că m-am putut bucura chiar şi de capturarea unor specii mici de peşti care făceau lanseta să flexeze cât se poate de plăcut în dril.

Miercurea vântoasă sau „Windy Wednesday”
Miercuri dimineața, echipa de ghizi a decis anularea zilei de pescuit din cauza vântului puternic şi a valurilor tot mai mari, aşa că toată lumea a stat, cuminte, pe catamaran. În ciuda dimensiunilor a stabilității vasului, în acea zi era dificil să-ți păstrezi poziția bipedă chiar și dacă nu te vânturai prea mult de colo-colo.

De voie, de nevoie, unii, printre care şi eu (de nevoie), au legat muşte, alţii au prins peşti de recif cu liniile de mână, în spatele bărcii. Când am ajuns în Sudan, ghizii Tourette mi-au spus că muștele legate majoritatea cu picioare sau cozi/antene din cauciuc ”orange fluo” vor speria garantat peștii din Marea Roșie.

Vă imaginați uimirea mea, cu atât mai mult cu cât, în timpul iernii, trimisesem toate pozele muștelor artificiale celor de la Headquarter-ul Tourette Fishing, care îmi confirmau la fiecare set de imagini primite că muștele legate urmau să fie pe placul trigger-ilor mofturoși. Acum știu ce modele trebuie și data viitoare când voi merge, voi fi pregătit.

Portocaliul este bun, dar nu pe Întinsurile Nubiene
Probabil a fost o eroare de comunicare, care m-a costat – și nu mă refer la cei 5 euro plătiți pentru fiecare muscă artificială, cumpărată de pe vas. Alta era problema, și anume faptul că, după toate eforturile făcute, m-am trezit nepregătit, ca un elev scos la tablă cu lecția neînvățată. Dacă n-aș fi petrecut atâta timp în iarnă, învățând să leg pattern-urile de saltwater recomandate pentru Sudan, fără alt ajutor decât YouTube, aș mai fi zis.

Din fericire, streamerele mari, destinate răpitorilor mari precum GT și Blue Fin, erau OK, în cazul lor lucrurile fiind destul de clare:

Așa că mi-am petrecut o mare parte a Miercurei Vântoase încercând să imit muștele cumpărate de la ghizi cu materialele (puține) pe care le adusesem de acasă. Însă îmi lipseau ingredientele principale, piciorușele de cauciuc, de culoare maro sau portocaliu-închis, fără sclipici, și brush-urile custom. Pe acestea din urmă le-am ”clonat” întrucâtva folosind o tehnică de ”hair stacking” a fibrelor sintetice, folosită de obicei pentru părul de cerb. Complicat, dar măcar n-am muncit degeaba, fiindcă mi-au adus niște pești de recif în următoarele zile.

Fotografiile și filmele „Miercurea Vântoasă” şi „Snapper la mână” sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –

Articolul Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (II) apare prima dată în andreizabet.ro.

Triggerfish și GT la muscă
Aceste zone de pescuit, denumite ”flats” în engleză, sunt caracterizate prin apa de mică adâncime în care pescarii pot prezenta imitaţiile de crabi, creveţi și pești-pradă cu ajutorul echipamentelor de pescuit la muscă. Ţintele predilecte? Unele din cele mai căutate specii tropicale: triggerfish, Giant Trevally (abreviat, GT), Bluefin Trevally, baracuda, rechini (de recif), milkfish (chanos chanos – un soi de „fitofagi pe steroizi” ai mărilor tropicale) şi multe altele. Tourette Fishing este compania care a deschis drumul spre aceste zone absolut superbe şi după ştiinţa mea, rămâne singura agenţie care oferă sejururi exclusive de pescuit la muscă pe Întinsurile Nubiene – aviz amatorilor!

Pescuitul la răpitori aici se face rareori prin lanseuri la întâmplare sau „în orb”, fiindcă dacă o clasă 8 sau 9 permite pescarului să facă „blind casting” toată ziua fără să-și obosească neapărat braţul, nu acelaşi lucru se poate spune despre clasa 12, dedicată peştilor din categoria grea precum GT sau baracuda.

Pe întinsurile de la Shambaya
Sejurul la bordului vasului My Scuba Libre a început sub auspicii pozitive și pline de entuziasm, iar în prima zi, după o oră de navigaţie, am ajuns într-o zonă cunoscută localnicilor drept Insula Shambaya – un banc de nisip cu întinderi de apă până la brâu, care înconjurau micuţa insulă aurie pe mai mulţi kilometri pătraţi.

În dimineața primei zile, toată lumea monta lansete, ghizii refăceau conexiunile șnururilor de clasă 12, pentru GT – 3 sau 4 nail knots și cămașă din kevlar peste zona buclei, ca să reziste cât de cât frecării cu aglomerările abrazive de corali. Chiar și așa, unii dintre companionii din acea săptămână aveau să fie martori cum niște ”autobuze” de GT plecau cu tot șnurul de pe mulinetă, plus peste 100 de metri de backing, ca apoi să taie din backing și duși să fie!

Chris Binnington, din Africa de Sud, a pățit asta în ziua de sâmbătă, dacă îmi aduc bine aminte:

Johann Du Preez și Stu Harley de la Tourette Fishing -”mușcau” șnururi, lidere și tippet-uri, pregătind echipamentele noastre pentru viitoarele confruntări cu vietățile marine de pe Întinsurile Nubiene:

Danezii de la bord sau ”Cei trei vikingi” (după cum i-a poreclit Piers, cu umorul său britanic), veniseră blindați cu muște. Sneak peek în cutia cu ”ofrande” ale lui Jacob către trigger-ii nubieni:

Mr. Piers Westerman și Federico (My Scuba Libre) într-o discuție despre muște de triggerfish:

Clic pe opțiuni și selectați vizionarea la rezoluție 1080p (Full HD):

Fiecare sesiune de pescuit începea cu preumblări prelungi, lente şi atente în zonele de întinsură – ceea ce se numeşte „stalking fish” sau „sight fishing”. Grupurile de 2 sau 3 pescari erau însoţite de câte un ghid ce petrecea timp cu fiecare pescar în parte, arătându-i peştii care, pentru ochii neantrenaţi cu sight fishing-ul, erau aproape invizibili şi oferindu-i şanse să lanseze către peştii reperaţi. Deşi unele agenţii de turism promovează Întinsurile Nubiene ca destinaţie de „GT la muscă”, cred că populaţia cea mai bine reprezentată este cea de triggerfish, pești din familia Balistidae, care trăiesc în zone de corali și pe întinsurile care abundă în hrană – diverse specii de crustacee. După un prim peşte văzut şi înţepat cu ajutorul ghidului, acesta a trecut să ajute următorul pescar din grup, iar eu am rămas pe cont propriu.

Primii triggerfish pe cont propriu!
Fundul apei în Shambaya este destul de curat, aşa că după aproximativ o oră pe cont propriu mă obişnuisem să reperez peştii care se hrăneau pe substrat de la distanţe de 20 – 30 de metri. Am avut mai multe şanse de a prezenta imitaţia de crab către triggerfish care se hrăneau fericiţi şi neştiutori: am lansat către ei, am prins şi am adus la mână un exemplar mare de „Titan Trigger” şi am avut noroc să pot filma totul cu action cam-ul. De asemenea, am mai avut alte 3 prezentări, am înţepat alţi 2 triggerfish, care, din nefericire, au scăpat pe drum. Acești triggerfish au o dentiție extrem de puternică, o combinație între dinții de om și cei de șobolan, cu ajutorul cărora zdrobesc carapace și cochilii, distrug muște pe bandă rulantă, taie fire și chiar cârlige.

Primul trigger capturat  de unul singur (selectați din opțiuni rezoluția Full HD – 1080p):

Primele capturi m-au încărcat cu adrenalină şi după altă oră de wading pe cont propriu, timp în care m-am îndepărtat de colegi şi am bântuit prin apa ceva mai adâncă, m-am reîntâlnit cu ghidul de la Tourette Fishing şi cu ceilalţi doi pescari, eu cu mâinile ridicate în sus şi strigând ceva de genul „Victory”! Tocmai prinsesem primii peşti de saltwater şi nu orice fel, ci triggerfish, o specie recunoscută ca fiind extrem de selectivă cu muştele prezentate, obişnuind să le refuze „la foc automat” spre disperarea dar şi spre obsesia pescarilor. Ceilalţi colegi de nebunie nu prinseseră nimic, dar avuseseră ceva şanse şi peşti care rupseseră tippet-urile din fluorcarbon de 16 lb. (0,33 mm).

Aveți mai jos filmul celor de la Castaway care povestesc cât de greu este pescuitul la triggerși:

#BeTheLegend sau Legenda lansetelor din grafit
Aventura de pe Întinsurile Nubiene a fost prilejul perfect să testez lansetele de muscă EDGE din seria de saltwater Gamma Beta, produse de una din cele două noi companii ale lui Gary Loomis. Atât North Fork Composites, cât şi EDGE Rods by Gary Loomis sunt pe val în oferta de blankuri şi de lansete factory-built, care devin tot mai apreciate de către pescarii din întreaga lume. Ca în urmă cu mulţi ani, Gary Loomis continuă să inoveze constant şi fiecare produs care poartă marca „legendei grafitului” impresionează nu doar prin performanţe, ci şi prin nivelul de tehnologie conţinut. În decursul săptămânii nubiene am testat și un prototip EDGE Gamma Beta special, o lansetă de clasă 11/12, cu mânerul construit în întregime din grafit împletit.

Inovație de mare clasă: EDGE propune primul mâner din carbon pentru lansetele de muscă
Acest grip este oferit de către EDGE Rods pe lansetele convenționale, de spinning și casting. Feeling-ul lansetei de clasă 12, cu grip din woven carbon, este fantastic, iar aderenţa mâinii pe mâner este incredibilă, în orice condiţii. Am ţinut lanseta complet scufundată în apă iar priza este excelentă chiar şi cu mânerul ud. De asemenea, mânerul din carbon împletit creat de EDGE este cu 20% mai ușor decât omoloagele de aceleași dimensiuni din plută, incomparabil mai rezistent (durata de viață este de 5.000 de ani, conform producătorului), și, în plus, oferă beneficiul unei senzitivități crescute. Poate că senzitivitatea nu mânerului nu ajută în cazul lansetelor de muscă, dar durabilitatea și aderența sunt de maximă importanță. Iar lansetele au un look agresiv, ”they mean business”, cum ar spune prietenii din Woodland, Washington, U.S.A.

O primă zi reușită
Am pus punct primei dimineți pe Întinsurile Nubiene cu un prânz copios la bordul vasului-mamă, catamaranul de 60 de picioare My Scuba Libre, iar apoi am revenit cu bărcile ”pangas” pe întinsurile Insulei Shambaya. După-amiază, vântul a crescut tot mai mult în intensitate, îngreunând mult pescuitul, însă eu m-am bucurat de o primă zi reușită pe Marea Roşie, alături de lansetele perfecte şi de nişte prime capturi nesperate pentru un începător în SWFF – saltwater fly fishing.

My Scuba Libre este un catamaran motorizat despre care am înțeles că s-ar afla pe Marea Roșie din anii ’60. Vasul se ține bine și nu-și arată neapărat anii:

Mâncarea la bordul vasului era chiar gustoasă, ținând cont de pustiul în care ne aflam, cu influențe italiene. Bucătarii foarte pricepuți:

Brânza sub formă de frânghie, din care rupeam fâșii, este o delicatesă locală. Pe lângă omlete și clătite senzațional de mari și de reușite, fiecare mic dejun includea așa ceva:

Seara a culminat cu o captură pe cât de neașteptată, pe atât de puternică, tot cu lanseta de muscă, de clasa 8: am reușit să prind un batfish sau, după cum îi spuneau cei de la Tourette, ”toilet fish”, pe puntea din spatele vasului, unde ghizii pescuiau cu linii de mână sau echipament convențional. De ce toilet fish? Pentru că această specie se pare că ar fi atrasă de dejecţiile eliberate de vasele. Altfel, specie de recif foarte frumoasă şi îndelung fotografiată de amatorii de scufundări în Mare Roşie.

Fotografiile articolului și filmul despre Insula Shambaya sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –

Articolul Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (I) apare prima dată în andreizabet.ro.

Fast Action with a Soul
I called the EDGE 890-4F action „fast with a soul” and you will see why the more you will read down the review. For starters, let’s say the action is fast, but the rod will provide ample feedback to the angler’s hand during bending under the casting stroke and the weight of the line. It’s so intuitive it won’t require your full concentration like a hyperultrafast telegraph pole, instead it will let you focus more on the fish in front of you and the fishing.

How much fast is fast? Having fished and cast with some of the fastest rods of their time, how does the EDGE Gamma Beta 8 wt. feel in terms of „rod action”? I’ve run some static deflection tests with the rod and it bends quite in the upper third of the blank, showing its true, fast nature.

Bend is just one way to assess rod action since the recovery rate is what makes the rod return to initial, straight shape, and imparts most of the speed to the line, along with rod movement, double haul speed and other factors. Here are some pictures to help you make an initial idea of how the EDGE fly rod flexes.

The top image is of the rod with a light load while the bottom one shows a deeper bend. The weight I used was 275 grams or 0.6 lbs.

The top image shows a deeper bend, corresponding to the point of almost lifting the 0.6 lbs. weight off the floor. In the bottom picture, the rod lifted the 275 grams weight completely off the ground.

Tip dampening or „getting rid of the parasite vibrations”
The EDGE 890-4F dampens so quickly after each cast and the residual vibrations/oscillations of the tip section are kept to a very low minimum, which means more energy is put into the cast to help you reach longer distances with less effort. Quicker dampening also translates into less wiggles on the bottom leg of casting loop. Lighter and advanced graphite blanks will perform like that because there’s less mass to recover after each energy storage (bending or loading) and release (returning to the straight shape after the stop of the casting stroke). This is PARAMOUNT FEATURE for a top performance fly rod and a true measure of the technology and cutting-edge design put into this fine piece of engineering. This also means that you won’t have to dampen the rod after each stop of the casting motions, back and forth – or at least, you won’t need to pay attention to that matter anymore.

Here’s a short video to see how the tip acts during the casting strokes – the Rod Tip Dampening footage:

I had so much confidence in the EDGE rods that I only brought them with me in Sudan, leaving the 9 wt. at home. Considering the conditions during the 6 days of fishing were the worst of the season, with strong winds around 20 to 25 knots every day, some would find that not very wise. Long story short: when others were already reaching for their 10 weights right in the afternoon of Day 1, I was fishing with the EDGE 890-4F, a true 8 wt., with an Airflo Tropical Punch WF9 floating – a line with a 40′ head that actually weighs close to a 10 weight (real weight is 9 and 3/4). How did I do?

Bruce Chard’s Tropical Punch fly line in WF9 is a is a very slick line (much better than the Airflo SuperDri GT one) with a heavier head. According to the more informed fishermen, the Punch is almost a 10 weight. Once the head is out, it will take some running line with it. Still, I recollect the days of the Scientific Anglers XXD with a very long head and belly for distance casting in the fresh, on my extremely fast 6 wt. rod. Maybe such a long head wouldn’t be useful in the salt environment but I’d like to try a some designs with a head around 50 ‘or 60’, half the length of the total line.

Except for guide’s requests in the first day to make some almost impossible long casts into the wind and without any previous practice with the EDGE rods, I didn’t feel bad for leaving the 9 wt. at home. Sure, a 9 or a 10 wt. rod would have been nice, but all in all, the EDGE 8 wt. handled the 10 wt. line with much more authority that I would have expected.

Laying some casts out on the windy side of Mesharifa (I’m not sure about location’s name for Thursday) proved impossible, so we moved onto the other side of the island that provided us with a bit of cover from the heavy winds.

Casting performance
A 12-year break from fly fishing leaves a mark upon anyone’s casting technique, especially if all he did before was trout fishing. Let’s put it this way: in saltwater fly fishing, if you can’t cast, you can’t fish. And the wind is ever present on the flats or at least that was the case during that week on the Nubian Flats. Tourette Fishing guys said that they had like 5 weeks of flat calm before we dropped in on Monday, 22^nd of May.

Wading on the flats of Shambaya was quite nice in the morning. In the afternoon, the wind gained in strength to the point that other anglers pulled out the 10 weight rods.

In the morning I was fortunate enough to not only land my first trigger fish, but also to have a go at a lot more others.

Well, since I’m no Rajeff nor Siem, finding myself in the waist-deep water with a 20 to 25 knots wind relentlessly blowing against your casts could be an overwhelming experience, at least in the beginning. The guide kept on spotting trigger fish feeding on the beautiful flats of Shambaya Island and he was insisting on making super long casts. If you never fished for trigger fish before, you should know they’re very spooky and in a way, I understand the guide’s urge to present the fly from as far as possible.

A parenthesis on the weather
The conditions were absolutely horrible with some very narrow windows during the first and the last morning of the trip. So, there I was with some rods I didn’t get to use them before, a right forearm muscle strain that’s still in effect to this day and a beginner in the „saltwater scene”.

The winds were so strong on Thursday, Friday and Saturday that water on the knee-deep flats had white crest waves. Fishing was only possible in the sheltered sides of the islands or sand banks but even there it was tough.

The best fishing areas were covered in white crested waves, such as these two deep blue holes, which I understand can be home to some nice predatory fish such as bohar snapper, baracuda and even some bluefin. Maybe on another day, on another trip and life.

The weather changed for the worse in the very afternoon of the first day of fishing, Tuesday (only the morning was „fishable”). Wednesday we found ourselves stranded aboard the My Scuba Libre 60-foot catamaran, which was already dancing on the rough waves. The head guide decided to cancel fishing that day because of the very strong winds and high waves, for safety reasons.

This is what happens when you fish with hand-lines in the back of the boat, on a very windy Wednesday: the guys have caught one of prettiest things swimming around in the Red Sea, a Picasso trigger fish. Ain’t that a beauty or what? Like some people in other parts of the world would say „We don’t need no scuba diving, ma’am. We bring the fish right to us.”

Everybody, meet Windy Wednesday – she’s a nasty:

These were the conditions we had to fish into since the Tuesday to Saturday, and then on Sunday morning gave us a bit of slack until noon, when it came back in full force.

The weather parenthesis above is important in a fly rod’s review or assessment, since the wind could be the no. 1 public enemy of the fly anglers especially on the open flats, where the winds are a constant presence. Still, what we’ve experienced during our trip was worse than the average you will encounter anywhere in the Tropics.

Considering all the above, the first morning session I caught my first trigger fish with the help of the guide. Then, I was left on my own since the guide went to assist the next angler in catching his first trigger. In the next couple of hours, I had the time to get better acquainted with the EDGE 890-4F, I’ve caught my biggest trigger fish of the trip and have landed that titan alone, then I’ve also hooked on another 3 or 4 good fish that got away while fighting them.

My first titan trigger put up some serious fight, but to my luck, there were no corals around. I was not only able to land it all alone, but very proud of my achievement, especially since the Day 1, I was the only angler who caught triggers. Me thinks the EDGE rod was there to assist and to make look a much better caster than I was after a 12 years long break from fly fishing.

Here’s also the video of my first trigger caught all alone <**()))))))<

I think I can say the rod literally gave me the edge on that day and the following ones: it was perfectly loading with the 40′ head outside the tip and another 5 to 10′ feet of overhang. As mentioned above, it was a „point & shoot” game. I was spotting the triggers dancing in the water, and laying a 60′ cast was a breeze when fishing with the wind on one of the shoulders or with it behind. Against it was a struggle in the afternoon with anything less than 10 weight setups, but I did manage some decent casts. Still, the best strategy was to let the wind help your casts and presentations.

Accuracy
The EDGE Gamma Beta 8 wt. is a FAST action rod with a positive bend and ample feedback provided to the angler. With the WF9 it was a „point & shoot” game: I was picking the line, making maximum 3 false casts, then shooting the rest of the line to reach my targets even against +20 knots wind. The EDGE 890-4F accuracy is as best as one could hope for and I think it will vary with one’s casting skills. Yet, the very quick dampening qualities, the fast action and the recovery speed are all responsible of the the EDGE’s accuracy.

Casting range
The rod casts effortlessly from close to medium fishing range, that would be between 10′ to 70′. It’s true I had a heavier line than the rod’s rating, but the EDGE didn’t seem to run out of steam at 50 to 70′, even with that „almost a WF10 line”.

As a beginner in saltwater fly fishing, I had an unbelievable first morning session, and the EDGE rod helped me in reaching those fish and fighting them. That’s a superbly balanced rod that will provide extended feedback, it’s what I call „Fast with a Soul”. EDGE rods made use of Temple Fork Outfitters advisory staff, including the legend Lefty Kreh, and the results are showing not in bright marketing and advertising terms, but in raw performance where it matters most: on the water.

Getting ready to step on the Nubian Flats for the first time. The weather couldn’t be better with winds in the 7 to 10 knots range. Then in the afternoon the wind raised to about 15 knots easily.

The guide’s reaction when he cast the rod for the first time was something like „Wow, that’s a nice rod you’ve got. You can leave it with me.” That was an overlined rod with a line weighing almost 2 AFTM classes in addition. This summer I will also test it with some 8 and 9 WF lines I bought as a backup for the trip.

I think this might make an incredibly fine bonefish rod seeing how Bahamas guys are so keen on 8 weight rods in their quest for the gray ghosts of the flats.

Fishing abilities
The EDGE Gamma Beta 890-4F is an amazing rod to cast and an extremely fun rod to fish: it has a powerful butt and mid-section to put the brakes and turn around just about any trigger fish. The guys were saying that pound for pound, triggers pull a lot harder than the bonefish, taking the 9 wt. rod to their limits.

The EDGE 890-4F fought the triggers with lots of authority and felt like a perfect mix of power and feel. It was also fun when I caught some coral groupers on Friday – even with such a small fish the rod was nicely bending.

„What a nice little fellow!” you might say. These coral groupers sure do look pretty and harmless until…

… you see the needle-sharp teeth in their mouth. They were attacking the Clouser Minnow fly quite aggressively.

Small but full of needle-sharp teeth:

Power
I believe that’s a real 8 wt. by AFTM (Association of Fishing Tackle Manufacturers) standards, with lots of power for saltwater use. The AFTM table is a scale of line weights. The heavier the line, the higher the AFTM number. The manufacturers weigh the first 10 yards excluding the level tip and rate the line according to the table.

Here is the table with the weights from 8 to 12 according to AFTM:

I was fishing a much heavier line yet the rod managed that with grace and energy despite the tough conditions on the Nubian Flats. The power is there when you needed but the rod doesn’t feel stiff, heavy or under rated.

Provided you don’t forget to tighten up the reel’s drag, the EDGE Gamma Beta 890-4F has all the power inside to put the brakes on even the most furious triggers dwelling on the flats of Magarsum Island.

Another yellow-margin bites the ugly fly – watch the video below>>

Ergonomics (equally important when you’re hurt)
I would like to insist on dynamic ergonomics of the EDGE 890-4F rather that its full wells grip, very comfortable to hold during a 6-full day trip.

First, when you pick it up and when you cast it, the EDGE 890-4F feels like a 6 weight at most. That also makes for a minimal swing weight, which translates into longer casting sessions on the water with less fatigue for the angler. I arrived already „damaged” in Sudan with my right forearm busted, still the EDGE rod didn’t cause any aggravations.

Fishing on the edge of the reel in the surf, on a windy day, was tough to the point of getting knocked down in the waves, against the sharp corals.

The only things that got hurt on the teasing were my feet and then on Saturday I went for another „walk in the park of bomies” and got a new set of cuts over the ones from Thursday.

Back on the boat, the guys sprayed the wounds with antibiotic but all these days of fishing in the saltwater with the open wounds left me with a nasty infection. As a result, I arrived back home with the feet swollen the size of scuba diving oxygen tubes. The last couple of days I fished with the legs swollen from dusk till dawn. The wounds would burn like hell for more than an hour every time I was beginning to wade in the morning or in the afternoon, but the pain kept me very alert and aware of the environment I would dare say

Beautiful but „gory” sunset on Thursday, as my legs took a beating on the reef and then some.

Thursday I had a really bad day and the forearm hurt a lot, but after putting the elastic bandage and some anti-inflammatory Diclofenac, the afternoon session I was casting the 11 wt. on the reef, against the waves and the wind. And the 11 wt. didn’t bring more pain on my arm at all – contrary to other people’s beliefs. On Friday I was almost like new, except for the cuts and bruises on my legs as a result of fishing from the coral reef. „Fishing” might be an exaggerated term when I remember the tumbles I took in the waves, but at least I tried.

The coral bomies look harmless, even inviting to get on top of them for a better vantage point in search for GeeTees. These are quite fine compared to the ones on the reef.

Pain check: OK! On the last day of the trip, no Geets were seen on the Magarsum Island flats, but I had the chance of spotting a large shark cruising along the bomies area. It was a big one, the guys estimated it at around 3 meters and then they went on with the rods to try and cast a fly towards it, but the shark had disappeared underwater.

Back home, after 10 days on antibiotics, I caught a cold morning on the water. Check the EDGE 890-4F’s fulcrum point with the Allen Kraken #4 reel. Even if you do not see it, the rod sits on just the index finger close to the upper part of the grip, right where you would put the thumb when gripping the handle.

Conclusion
One of the best things of this first saltwater trip for me was not the fishing nor the breathtaking scenery, but the surprise the 2 EDGE rods came to be every day. I didn’t hook into any GT, and out of the very few ones that have shown up, one encounter could hardly have been qualify as a shot. The boat was going too fast and the fish spooked right away. Now I’m constantly training with the 11 wt. EDGE rod so next year I’ll be better prepared for such encounters. Until then, I’m planning to catch some large pike with the 11 wt. in the New Hotel Egreta private waters that should hold the best population of 1-meter pike in Romania.

Trigger fish are nice from all the angles – the yellow margins here look more orange-ish. This was a feisty chap that put some pressure on the rod.

To me, the EDGE rods are „Nubian tested and approved”. The EDGE Gamma Beta 890-4F performed like a true, Nubian Flats champion.

Even so, the trigger fish I caught on the Nubian Flats were a blast from hooking to fighting, not to mention the ones that got away. The EDGE Gamma Beta 890-4F was there for me when I needed it and provided me with tons of fun, performance and a super reliable experience. In the past, rods built by Gary Loomis were nothing but the best. Nowadays, the EDGE fly rods by Gary Loomis are climbing directly on top because they carry some serious high performance with them, which in my eyes makes them some of the best fly rods in existence. I’m planning getting back to the Nubian Flats next year, and the EDGE rods will be right there with me, ready for more adventures on the edge of uncertainty.

EDGE rods deserve their place among the best because, in my opinion, they are some of the finest performing rods, built on the latest, cutting-edge technologies that you can buy in the present days. They’ve got super lightness & toughness, power to generate high line speed & feel to provide ample feedback to the angler, tons of features & high-tech design in a package signed by no one other than the Legend of graphite rods, Gary Loomis.

Articolul The EDGE Gamma Beta fly rods redefine top performance (II) apare prima dată în andreizabet.ro.

I quit my trout fly fishing more than 12 years ago. The mountain streams and creeks were too far from home for weekend trips and the rewards simply too small. Last year, because of a poorly planned holiday, I began dreaming of a different kind of fishing: saltwater fly fishing. After finding the perfect location (the Nubian Flats in Sudan, on the Red Sea) and at closer price for my budget, preparations were on.

I had the inspiration of booking part of the flights (Bucharest – Instabul – Dubai and return) with Turkish Airlines. They are just as good as they claim to be and the flights were perfect aboard some huge Airbus planes with tons of comfort.

I had to start with everything from scratch: wading boots, sun protection, long sleeve shirts, pants, neoprene socks, reels, fly lines, spare lines, backing lines, waterproof fly boxes, waterproof backpack, gravel guards (Tourette Fishing hooked me up with a pair that were waiting for me on the boat when I arrived, so thanks Rob Scott), and so on. I learned to tie every single saltwater fly from YouTube instructional videos, if available – some patterns like the Velcro Crab below were nowhere to be found so I had to figure them out from pictures of the finished flies. Even so, when I arrived on Scuba Libre, the reality proved totally different than the flies I was confirmed before that would work. Apart from the GT and other minnow-style flies (in the blue box), the guides told me that all the flies I tied (over 150) were not good because the hot orange in the legs or other parts would spook the heck out of the Nubian trigger fish. Bummer! But that’s a funny story I would rather tell you on another time.

The GTs and other bigger predatory species flies are in the large box: lots of fluff, feathers, hairs and synthetic fibers. These flies were A-OK.

The primary flies I was counting on, for triggering the triggers’ bites on them Nubian Flats proved to be useless. Why is that so? One answer would be: too much orange would spook them like it was their business. The other answer is part of a story that I have yet to unveil. It was hilarious and frustrating at the same time.

Almost all the fly tying materials were ordered off eBay while some came from the only specialty fly shop in Romania, Troutline. And I was seriously budget-limited, since the medium income in here is incomparably lower than in the rest of Europe and the civilized world. When I mentioned to Rob Scott from Tourette Fishing that my finances were stretched, it was a serious understatement to say the least. While I was expecting a stellar trip, the weather unexpectedly took a turn for the worse so the fishing results left a lot to be desired.

The 3 1/2 hours drive from Port Sudan to where the My Scuba Libre boat was, in Muhammad Qol port, was done in a rather fun small bus, on a road through the Nubian desert, where camels where obviously at home and we were the strangers.

The time to the boat passed in good fun as the interior of the bus was filled with all sort of groovy things. The rear-view mirror’s support was made from what seemed like a long time dead road-kill with furs long enough for quite a number of saltwater flies. I’m keeping more neat stuff to reveal with another occasion, when I’ll write mostly about the trip…

Before the trip, I’ve only got one short practice casting session with another 9 wt. rod while fighting a wild forearm muscle strain that was bothering me for almost a month at that time.

The shiny aluminum tubes with the EDGE Rods logo in red were not only a class act, but they also provided perfect protection to the rods checked for the whole duration of the flights. And that EDGE Rods logo – to me it’s one of the best logotypes I’ve ever seen, so yeah, I’m all over it!

Just a few days before taking off to Sudan, the rods arrived in their shiny aluminum tubes bearing the beautiful EDGE logo in red. One was an 8 wt. while the heavy one was an 11 wt., but almost a 12 wt., as per Alex’s description. Even though they were just finishing relocating the factory, my friends at EDGE Rods and North Fork Composites in Woodland, Washington didn’t forget about me. So, many thanks to Gary Loomis, Alex Maslov, Nicole Ivana Darland and Steve Pitcock and to Eric Dubouays and Goulven Dolle from Rodhouse as well.

Pairing the EDGE Gamma Beta 890-4F with an Allen Kraken reel was a thing of inspiration as well as of beauty, but both pieces of fine engineering proved more than fit for anything that the Red Sea threw at them.

I paired the EDGE 890-4F with an Allen Kraken #4 reel in Emerald color and the EDGE 1190-4F with an Allen Kraken XLA #5 reel. But this review is about the 8 weight rod so let’s get it started!

The saltwater EDGE lineup sports the distinctive markings of Gamma Beta (ΓΒ) name that stands for fast action rods, created for the harsh environment of salt.

Rod specifications
Manufacturer: EDGE Rods Company
Model: EDGE 08 90 4F
Series: Gamma Beta (ΓΒ)
Material: a blend of proprietary graphite – LMX, the blank is made by EDGE’s sister company, North Fork Composites
Aspect: Naked graphite looks for maximum lightness and stealth
Length: 9′ or 2.75 meter in metric system
Declared class: 8 wt.
Action: Fast
Pieces: 4 (fitting into each other by sleeve ferrules)
Rod weight: 4.1 oz or 116.4 grams
Guides: 2 large stripping guides, 7 snake guide + tip top
Made in: USA
Rod tube: aluminum, natural color
Rod sack: grey colored, with separate compartments for each of the 4 rod sections; the rod cloth comes with double laces, one at each end, which makes for a more secure system than the bags with just one lace

I individually weighed each section of the rod multiple times and in different positions. The digital scale comes with an error margin of 0.1 grams so it’s quite accurate (all the weights in the photo are in grams – metric system). The total weight of the 4 sections is 4.1 oz. or 116.4 grams, which is right in line with the other high-end manufacturers averages for the 8 class rods.

The combined weight of the 4 sections of the rod: 116.4 grams. It’s harder to keep them perfectly still and the digital scale is extremely sensitive to any change in pressure but after many attempts I eventually obtained another accurate measurement with the rod sections in upright position.

First impressions
The very first impression when you take the sections out of the sleeve: EDGE rods by Gary Loomis are built to perform and to impress. This is one beautiful looking rod from the ALPS reel seat, a show stealer, to the hand sanded, naked graphite smoky-grey colored blanks. I fished lots of older G. Loomis rods in the ’90s and seeing that raw graphite blank brings back some good memories and a familiar feeling of dependable, high performance.
Once you assemble it, the FIRST FUNCTIONAL IMPRESSION is „Wow, this thing is SO LIGHT in hand!” How light? To me, the 8 wt. feels like a 6 wt. – that would be the weight perceived in hand and during casting – the so-called „swing weight”, which is really kept to unnoticeable values.

4 pieces rods are a must for travel by plane nowadays. This rod feels just as great as it looks and the pictures don’t do it much justice, to be honest.

Build characteristics
For a rod with a price tag around $900, the craftsmanship quality is as good as it gets, from the tiptop to the fighting butt. No epoxy out of place and more important, no epoxy in excess. Gary Loomis is the parent of the „Weight is a deterrent to performance” mantra and they keep that weight to a minimum with every build. The guide wraps are very clean and uniform, the epoxy on the rod sticker is thin and the electric blue accents – Gary Loomis’ signature and the country of origin – points out the rod’s destination: saltwater fishing. Super cool!

Epoxy on the guides wraps is kept to a minimum and no drops are out of place.

North Fork Composites and subsequently EDGE Rods did a super job on the build, but let’s not forget the sleeve ferrules. Thanks to their precise and advanced construction, the 4 pieces fit together almost like a one-piece rod.

All the sections fit smooth and secure one into another and they stay that way during a fishing day: that’s key-feature since most of the fly rods today are made of 4 sections or more. One of the anglers, Chris Binnington, offered me some ferrule wax when we were setting up the tackle on Monday afternoon. I applied some on the 8 wt., while I left the 11 wt. dry. No section have come apart during the 6 days of fishing on any of the rods and upon regularly checking them (in the morning and over the day), I noticed no loose sections. The ferrules design is really top notch in the EDGE fly rods and I can’t stress enough its importance!

Features
I have owned a lot of fly fishing rods in the past, from U.S. top manufacturers such as Sage, R.L. Winston, Scott, Thomas & Thomas and so on, mostly ranging from 4 to 6 weights. EDGE are some of the richest-features rods you’ll ever get your hands onto. As a tackle junkie, I always appreciate a product that brings more to the game and the Gamma Beta series is jam-packed with real features. If you want to feel like you’re getting more for your money, these are the rods to get.

List of features include:
– ALPS machined and anodized aluminum reel seat with cut-outs to reduce weight. The inner composite tube also adds to that „space age” look, while the double up-locking rings will keep the reel firmly attached to the rod. The seat is branded with the manufacturer’s logo, too.

The ALPS machined and hard anodized reel seat is not only a looker…

… with its cut-out windows and the inner silver composite tube, but it also holds the reels very secured.

– Flor grade cork fighting butt comes with a butt of its own, made of conglomerate cork for long lasting durability. The fighting butt will provide you with the comfort during long fights with saltwater species.

The fighting butt is quite large in size.

If you look to the image below you will notice a sort of winding check providing a smooth transition between the metallic reel seat and the fighting butt. That angled machined piece will reduce line tangling in that section of the rod. It’s the small details like these that make for a great rod overall.

The metallic winding check is worth all the money alone for this ALPS reel seat – that smooth transition will help minimize line tangling in.

– The Full Wells handle is made from the finest premium grade flor cork that Gary Loomis imports it from a family farm in Portugal. While it doesn’t look as impressive as the carbon woven grip, it feels super velvety to the touch and upon using the rod for 6 days in a row you tend to forget you have a rod in your hand.

This is how the handle looks (and it feels just as great!) after 6 days in the quite salty waters of the Red Sea. The rods and reels got completely submerged in the water many times and except for a freshwater rinse back on the boat, after each fishing session, no other treatments have been applied to the setups.

The quality of the cork gets noticed every time I fish with the rod, while the full-wells profile is comfortable to hold all day long.

The cork handle fits just perfect in size and shape – this is critical because it will be your most used rod on the flats, unlike the heavier weights such as 11 or 12.

The shape of the handle is definitely comfortable and it fits, at least for my medium-sized hands. Full Wells grip is found in the Gamma Beta series of Fast Action saltwater rods while the freshwater Gamma Alpha comes with Wells grip and Moderate Actions.

Is this thing light or what? And it balances really good with the Allen Kraken reel in 4 size. Actually, a #3 would be a better alternative for 7 and 8 weight lines, but if you need lots of backing, the Kraken #4 is the logical, especially with 9 wt. lines. I’ve got the reels for 9 and 12 wt. rod a few months before the actual rods arrived.

– Going up the rod, the blank comes next in our list of features: the blanks are hand-rolled, hand-sanded made in the NFC (North Fork Composites) factory right there in Woodland, Washington, USA. Hand sanding is an accurate process that results in „raw graphite” or „naked-graphite” looking blanks that are 20% lighter than the painted ones. Sanding also makes sure the blanks do not hide any blemishes that would otherwise go unnoticed. That’s the traditional looks of Gary Loomis rods from the past and the new EDGE series look and feel even better than the sticks of the ’90s.

Having used lots of Gary Loomis rods in the ’90s, I grew very fond of the raw graphite looks of the blanks. After all these years, they still look sexy and hi-tech. If the appearance seem the same, much have changed and the new North Fork Composites blanks are truly the cutting edge of today’s technology.

The naked-graphite blanks look way much better in the sun and have another advantage to them: stealth approach either in salt or in freshwater.

– The LMX composite seems like a very strong material, too. On several occasions, I closed the loop too much and the clousers tied on 2/0 hooks hit the rod tip section. I feared the worst but it didn’t happen: upon checking the tip, I found no visual damage. The 4th day of the trip, that was on Friday, I was fishing alone over some bomies and catching small but fun coral groupers on 1 to 2/0 Clouser Minnow flies.

Large diameter stripping guides are absolutely mandatory to saltwater fly fishing rods for both shooting the lines and quickly clearing out the tangles when the fish strike.

The stripping guides are ALPS titanium framed with SIC inserts – the best in saltwater corrosion protection.

– Next up on the blank come the 2 ALPS titanium frame stripping guides with SIC inserts. Titanium is saltwater corrosion-proof while the large diameter will ease up shooting line or clearing tangles especially when you get sudden, wild takes from crazy SW fish.

The all-American Mike McCoy snake guides pack some hidden innovations, too that will help enhance the performance of the finished rod.

– The snake guides are just as special as the other hardware. They are made by Mike McCoy in USA, they are light, low profiled and the concave footprint reduces the epoxy needed to cover the wraps and require less threads in the wrapping process – that’s a small but smart feature if you ask me. Special E-coatings help out the line slip through them like a champ. The guides feel quite solid and reassuring of their durability.

The first trigger fish came in quite quickly, on the beautiful looking sand flats of the Shambaya Island. The morning session was productive for me, but in the afternoon the wind picked up by quite a lot… to the extent that the head guide canceled the fishing on the second day of the trip, on Wednesday the 24th of May.

The EDGE in action videos
My first saltwater fish ever came on the EDGE 890-4. That’s an experience words cannot describe to its full extent. Imagine how I was feeling an hour later when I caught the first trigger fish on my own!

Trigger-happy or not? I caught other triggers that took me into the backing of the reel, like the one below. The EDGE Gamma Beta 890-4F performed admirably every single time, covering my casting or fish-fighting mistakes. It’s truly something to use a rod that you’ll almost make you forgot you’ve got a rod and let you focus on fishing only. That’s just one of the many special features the EDGE fly rod embeds inside its cutting-edge graphite construction.

In the second part I will be reviewing the rod action, casting performance, fishability, power and other intrinsic qualities. Stay tuned for even more pictures and videos from the Nubian Flats in Sudan!

Articolul The EDGE Gamma Beta fly rods redefine top performance (I) apare prima dată în andreizabet.ro.