În căutarea ”the big bite”
Într-o conversație recentă, un prieten m-a etichetat drept ”moster hunter” datorită capturilor din ultimele luni. Nu știu dacă e așa, dar sincer, dacă nu-s în concurs, prefer să am un atac de știucă la metru într-o lună, decât să prind 15 mârlițe pe zi. Iată de ce pescuiesc numai cu swimbaituri mari, de 15, 20, 25 și 30 de centimetri (iar cele de 15 cm mi se par deja prea mici). Insight adevărat și unul din motivele pentru care îmi place swimbaiting-ul: în timpul pescuitului, gândul că fiecare lanseu îmi poate aduce următoarea știucă mare este extrem de motivant.

#heroorzero
Swimbaiting-ul este în egală măsură și un joc la care trebuie să stai bine cu nervii – fiindcă pot trece multe zile fără nicio prezentare, iar când ratezi o știucă mare la înțepare sau în dril, trăirile pot fi foarte intense, ca să nu spun mai mult. În acea zi de noiembrie în care am prins știuca de 97 cm cu 8 kg, am avut, la primele lanseuri ale dimineții, un atac senzațional, am înțepat și… lanseta nu s-a încovoiat, nici n-a rămas așa, ci firul a venit moale spre mine. Îmi tăiase din fața strunei de 35 cm și a plasticului de 20 cm! Nu vă închipuiți frustrarea prin care am trecut… însă am continuat să pescuiesc și la câteva ore după tăietură, am adus la minciog recordul personal al toamnei și al anului, știuca de 97 cu 8.

Alte 2 știuci la metru
Am prins știuca de 94 cm în a doua jumătate a lui octombrie. Am dedicat ceva timp Lacul Varlaam în toamna asta şi nu pot decât să mă felicit pentru insistenţă, deoarece am reuşit să descifrez tiparul de hrănire şi deja nu mai este o chestiune de ”dacă”, ci doar de ”când” va intra următoarea ştiucă mare. În septembrie am prins două şi am scăpat încă una mare, în octombrie am avut două big bite-uri, din care am concretizat unul singur, iar în noiembrie am prins una şi am scăpat altele două, dacă nu chiar trei.

După ce anul trecut am prins multe ştiuci de dimensiuni mici şi medii pe Varlaam, şi am scăpat un singur exemplar mare, am decis ca în toamna asta să schimb abordarea: swimbaiting only. Am ţinut cont şi de ceea ce am învăţat în primul an despre Lacul Varlaam, iar rezultatele s-au văzut.

În cazul ştiucii prinse în octombrie, iniţial am crezut că am un exemplar de talie medie în lansetă, dar după ce am apropiat-o de mal, mi-am dat seama că am nevoie de un minciog mai mare, așa că am apelat pentru a treia oară la ajutorul lui Brad Rădulescu, unul dintre cei doi admini de la Varlaam. Brad m-a ajutat să pun pe salteaua de primire frumoasa de 94 cm, m-a ajutat cu cu degorjarea, fotografierea și eliberarea capturii, lucruri pentru care îi mulțumesc încă o dată. Am început să pescuiesc ca la crap, cu saltea de primire, dar nici nu știți cât de bună e pentru ca peștele să nu mai stea pe pământ. O să-mi caut nu doar un minciog generos și serios, ci și o planșă de măsurare pe care să așez următoarele capturi.

Greu de prins
Toată știuca și ceilalți răpitori au venit în Lacul Varlaam pe cale naturală, odată cu inundarea fostei balastiere, iar în cei 9 ani de existență, au avut timp să crească mari datorită singurei reguli care contează: catch & release. Pe de altă parte, la cât de înțepate sunt unele exemplare mari de știucă, au început să se hrănească selectiv și destul de precaut. Au devenit mai educate, deci nu sunt ușor de păcălit să atace artificialele noastre. Cu atât mai interesantă este provocarea pentru mine, iar fiindcă am înțeles anumite lucruri legate de acest lac, am reușit, în această toamnă, să aduc în fața camerei 4 superbe exemplare de știucă.

Urmăriți în vlogul articolului Alte 2 știuci la metru filmul capturilor de la înțepare și până la eliberare (pentru o experienţă de vizionare la calitate maximă, selectaţi din meniu rezoluţia Full HD/1080p):

Apropo, primele 2 știuci la metru ale toamnei le puteți vedea aici.

97 în noiembrie și luna nu s-a încheiat
În noiembrie, am avut 3 big bite-uri, 2 în ziua în care am scos exemplarul de 97 cu 8, și încă una mare, scăpată după înțepare, cu un weekend în urmă. Evident că după incident am rămas până seara pe lac, însă n-am mai avut niciun țac, așa cum mă așteptam. Avusesem impresia că am înțepat-o bine, dar se pare, după urmele de dinți lăsate pe swimbaitul nou, că îl apucase cumva în cioc, iar ancora stinger n-a pătruns în gura osoasă. Asta e, uneori câștigă ele, dar chiar și așa, eu mă consider cel avantajat, fiindcă învăț ceva și din eșecuri. La știuca de 97, am apelat la Mădălin Barnea, admin al Varlaamului, care m-a ajutat cu minciogul, fotografiile și eliberarea știucii care avea o rană superficială și coloana aparent strâmbă – fie ca urmare a atacului altei știuci, fie din cauza vidrei care am înțeles că s-a aciuat pe lac. Mulțumesc pentru asistență, Mădălin!

Actualizare: duminică, 26 noiembrie, am prins încă o ştiucă mare pe Varlaam, dar o să vedeţi filmul capturării acesteia într-un articol viitor.

Alte 2 știuci la metru, un singur echipament
Echipamentul folosit în capturarea celor 4 știuci la metru ale toamnei a fost, de fiecare dată și fără reproș, ”flawless” cum ar zice pescarii de bass:
– lanseta EDGE Swim Bait 805-1 HM by Gary Loomis, combinația perfectă de putere, delicatețe a vârfului, senzitivitate și flexibilitate, care m-a făcut să renunț la majoritatea lansetelor JDM, peste care începe să se aștearnă uitarea (am și scos una la vânzare, vedeți pe grupurile de anunțuri de pe Facebook);

– mulineta Daiwa Tatula Type-R 100HL cu rulmenți ceramici Hedgehog Air Bearings, care lansează de cel puțin de 3 ori mai bine și mai departe decât costă, cu frâna centrifugal-magnetică Magforce-Z, care asigură un control impecabil al lanseului, fără peruci și, foarte important, fără a diminua distanța de lansare;
– firul Sunline în care am toată încrederea și care nu m-a dezamăgit niciodată, cel mai performant cu care am pescuit până acum.

Acesta este Game Fishing A to Z în viziunea mea și nici n-aș vrea să fie altfel.

Iată încă o dată că stilul preferat al multor pescari care caută exemplarele record de bass, swimbaiting-ul, dă rezultate de excepție și la ştiucă, pe apele noastre.

Articolul Alte 2 știuci la metru apare prima dată în andreizabet.ro.

De ce îmi place la Varlaam
Anul ăsta am pescuit prea puțin în primăvară și în vară la Varlaam, dar am început să recuperez puternic în toamnă. Este o balastieră cu un peisaj frumos, cu insule, copaci, standuri amenajate, pontoane din lemn, cu grupuri sanitare civilizate și reguli stricte de Catch & Release. Pentru cârcotași sau gurile rele, care cred că pe asemenea ape sare știuca și te mușcă de sandale, acest lac nu a fost niciodată populat cu știucă, șalău, avat sau clean, ci toți peștii răpitori au venit din râul Argeș. Singurele populări au fost cu crap și cteno, pești destinați pescarilor de staționar. Pescuitul cu swimbaituri poate da capturi rare, dar mari, iar ăsta e un alt motiv pentru care îmi place Varlaamul.

Primele la metru
Toamna asta am prins primele trei știuci la metru (două în septembrie, una în octombrie) și m-am întâlnit cu un alt locuitor special al lacului. În ultima sâmbătă din septembrie am prins o știucă de aproximativ 70 cm lungime, care avea o culoare asemănătoare gumelor cu care pescuim de obicei la șalău, biban ori știucă, și anume, chartreuse. Aș putea spune verde tăios, cu accente albăstrui.

Verde tăios, cu accente albăstrui
După ce am scos știuca pe mal, am observat că avea și alte nuanțe de albastru electric pe fiecare aripioară, în jurul ochilor și al botului, iar limba era de-a dreptul albastră. Superbă combinație! După ce am postat câteva imagini cu știuca chartreuse pe Facebook, câțiva prieteni și pescari care frecventau Varlaamul au pus și ei fotografii cu alte știuci colorate la fel, pe care le numeau ”sidefate”. Fata-sidefata!

Dragoş Neagu a adăugat o fotografie la postarea mea cu ştiuca chartreuse:

Userul Alter Eduard a trimis şi el o poză cu un pui chartreuse:

Iar unul dintre adminii Lacului Varlaam, Brad Rădulescu, un împătimit al spinningului, a completat şi el tabloul „familiei chartreuse” cu o altă captură frumoasă, la postarea mea de pe Facebook:

Familia chartreuse
Se pare că lacul nu conține doar o singură știucă chartreuse ori sidefată, ci posibil mai multe generații, deci nu cred că este doar un ”accident genetic” izolat, ci linia s-a propagat și probabil va continua. Într-o apă Catch & Release cum e Varlaam, asta nu poate decât să mă bucure, fiindcă știucile au șanse să crească, iar pescarii să prindă recorduri personale tot mai mari.

Urmăriţi filmul capturării „chartreusei”, al eliberării, precum şi o altă ştiucă prinsă în acea zi, plus consideraţii pe marginea reglajului mulinetelor de cast din clasa heavy în vlogul articolului (pentru o experienţă de vizionare la calitate maximă, selectaţi din meniu rezoluţia Full HD/1080p):

O dorință pentru viitor
Am prins-o ca de obicei, la un swimbait soft de 15 cm, în montură offset și ancoră ”stinger”, cu lanseta EDGE SB805-1 HM by Gary Loomis în combinație cu mulineta Daiwa Tatula – setup-ul meu preferat pentru swimbaituri de dimensiuni și greutăți medii. Am filmat inclusiv eliberarea, după o scurtă ședință foto în care am încercat să surprind cât mai mult din culorile acestui superb exemplar, și mi-am pus o dorință: aceea ca, în timp, să înțeleagă tot mai mulți pescari importanța regulii catch & release. Dacă vreți știuci mari, de 1 metru și peste, lăsați-le să crească: fotografiați-le, pupați-le (sau nu) și eliberați-le!

Articolul Verde tăios, cu accente albăstrui apare prima dată în andreizabet.ro.

Pescuiesc de un an și ceva pe Lacul Varlaam, timp în care am prins destule știuci de talie medie. Vara trecută am scăpat o singură știucă din categoria grea – după ce a luat fir, cârligul offset i-a sărit din gură, deși o înțepasem bine. Anul acesta nu am ajuns prea des, dar la începutul toamnei mi-am luat revanșa, nu cu o știucă aproape de 1 metru, ci cu două în mai puțin de-o jumătate de zi.

Vineri seara am zis să dau o tură pe la Varlaam, unde nu mai fusesem de ceva vreme. Mă gândeam că apele se mai răciseră și că știuca începuse să iasă din letargia verii. Am ajuns târziu și am început să pescuiesc cu o lansetă EDGE exclusiv pe swimbaituri soft, și cu The Lightsaber (lanseta construită pe blank North Fork Composites BB809) pe swimbaituri hard de mari dimensiuni.

La ora 10 a intrat prima zână a zilei, cea de 97 de centimetri: a atacat scurt, în pragul de lângă mal, am înțepat la fel de scurt și după 3 lumânări gigantice și 4-5 minute de dril, era pe mal. M-au ajutat alți pescari care aveau un miciog cu coadă lungă, și care au făcut treabă excelentă. Fata era înțepată în colțul gurii. A urmat măsurarea, fotografierea și eliberarea cu ajutorul lui Brad Rădulescu.

Ca niciodată în acea zi, nu am pornit action camera și abia a la doua captură am reușit să filmez finalul drilului cu aparatul foto Canon EOS M10. Dar le-am prins în poze și în amintire. Brad Rădulescu m-a ajutat cu eliberarea lor în condiții optime. Prima știucă avea o rană superficială pe ambele părți – ori de la altă știucă, ori de la vidre, din câte am înțeles.

2 metri din 2 știuci
La amiază mă gândeam să plec, când firul s-a întins în timp ce recuperam swimbaitul soft, am înțepat și am început să driluiesc ceva ce părea a fi un crap, fiindcă refuza să iasă la suprafață. După câteva minute, am descoperit cu uimire că era o altă știucă frumoasă. Inițial, mi-a părut chiar mai masivă decât prima. L-am sunat pe Brad, care m-a ajutat și cu o saltea de primire pentru crap, și cu un minciog uriaș de crap. La măsurătoare, a doua zână s-a oprit la doar 95 de centimetri. Ceva mai scundă, dar mai corpolentă. Nu le-am cântărit, nu m-a interesat.

Cum au fost eliberările și o parte din drilul cu a doua, urmăriți în montajul video de mai jos (pentru vizionare la calitate maximă, selectați rezoluția 1080p din meniul ferestrei de YouTube):

Cu ce am prins 2 metri din 2 știuci – echipamentul folosit: lanseta EDGE SB805-1 HM by Gary Loomis, cea mai bună lansetă de swimbaituri light pe care am folosit-o până acum, mulineta Daiwa Tatula Type-R 100HL (cu upgrade de rulmenți ceramici Hedgehog Air Bearings), fir fluorocarbon Sunline FC Sniper 14 lbs. (0,31 mm) și swimbait soft pe cârlig offset, prezentat în stil stop&go, pe substrat. La ora 2 plecam deja spre casă. Făcusem aproape 2 metri din 2 știuci. Eram fericit (și încă mai sunt). A treia zână nu avea cum să mai vină.

Articolul 2 metri din 2 știuci apare prima dată în andreizabet.ro.

Dimineața promisiunilor târzii
Sâmbătă seara adormisem chinuit şi peste noapte îl exasperasem cu sforăitul pe vecinul de living room, Piers, care dormea (sau nu) pe canapeaua de vizavi. Ţin minte că la un moment m-am trezit ca să mă învelesc. Mi-era frig la plus 30 de grade, semn de febră.

Peste noapte, picioarele îşi mai reveniseră. Bănuiam că se vor umfla la loc în a doua parte a zilei, dar nici prin cap nu-mi trecea să renunţ. Mergeam la pescuit indiferent de stare. Cea mai urâtă zi a aventurii, ultima, era deja acolo. Pe când mă spălam pe dinţi, cineva m-a salutat de dincolo de hubloul toaletei, situat mai sus de nivelul apei: Piers şi Chris înotau alene în lichidul uleios şi atât de sărat încât îi ţinea la suprafaţă fără prea mult efort.

The Old Guys Team (me included as well):

Liniștea de dinainte
În sfârşit, o primă şi ultimă zi fără vânt! Poate că azi peştii vor veni în număr mai mare ca să vâneze pe întinsurile de smarald, acolo unde noi îi vom vâna pe ei. Le vom oferi imitaţii de peşti, crabi şi alte crustacee din pene, păr, ochi 3D, beteală şi sintetice făcute cu un singur scop: să le trezim instinctele primare. Ceea ce nu e greu, fiindcă speciile de apă sărată sunt mult mai hotărâte în atacuri. E o lume în care peştii nu cunosc ruşinea, dar au respect pentru cei aflaţi mai sus în lanţul trofic. Pe fondul aiurelilor care-mi umblau prin minte m-am echipat pentru ultima apariţie la scenă deschisă pe Întinsurile Nubiene.

Durerea e la locul ei, totul e OK:

Sprayul cu antibiotic ”for animal use” se asorta perfect cu echipamentul și cu acvamarinul Mării Roșii:

Insula din ziua de ieri
Urma să pescuim la Maghersum, cea mai mare insulă din apele teritoriale ale Sudanului.

De ce Insula din ziua de ieri?

Ziua de ieri este Fata Morgana multor pescari – de câte ori nu ni s-a întâmplat să auzim ”Aaaa, păi dacă veneați ieri… vă lua de mână, așa de bine mânca. Azi nu mai…”. Noi tocmai urma să ne întâlnim pentru prima dată cu abundența de trigger fish pentru care Întinsurile Nubiene au devenit renumite în ultimii ani. Asta nu înseamnă că aveau să fie ușor de prins. Dimpotrivă, veți vedea cât de dificili au putut fi din montajul video aflat mai jos.

Întinsurile erau cele mai înguste de până acum şi presărate pe alocuri cu turtle grass, o iarbă care îngreuna detectarea triggerilor. După vreo oră de mers cu pangas-ul, am debarcat în zona de corali – 3 pescari şi 2 ghizi – şi am început să batem întinsura la pas. Vremea era ex-ce-len-tă! Vântul abia dacă îngăima ceva, iar în lipsa lui, singurele valuri erau cele de arşiţă care se rostogoleau peste noi de pe malul pustiu. În acea zi am simțit din plin gravitația Deșertului Nubian, mai ales că spre prânz, apa frigea la peste 28 de grade.

O întinsură cu apă mică în prima treime de lângă mal și acoperită parțial cu turtle grass:

3-în-1: Moulin Rouge, Cirque du Soleil & Picasso Show
Soarele era încă jos şi ne venea din spate, iar în lumina piezişă a dimineţii am început să scrutăm întinsura. La puțin timp au apărut şi primele semne de viață. În apa mică, triggerii căutau hrana pe fundul apei cu capul în jos, iar când localizau prada, se poziționau vertical deasupra ei, încântându-ne cu o echilibristică peste orice Cirque du Soleil. În acele momente, cozile imaginate de Picasso-ul lor personal le fluturau deasupra apei într-o coregrafie care te lasă fără cuvinte.

Chris și Fede măturând întinsura pas cu pas:

Ne împărțiserăm de-a latul întinsurii, iar eu prinsesem banda de mijloc. Cum vedeam flamura unui trigger strălucind deasupra apei, lansam pe rând – o şansă de fiecare. După mai puţin de jumătate de oră, eu reperam triggerii cot la cot cu ghizii. Cum de multe ori se iveau câte 3 – 4 cozi în aceeaşi zonă, lansam fiecare spre ținta din drepul său, cu grijă să nu intrăm peste peştii celorlalţi. Uneori întâlneam perechi de triggeri care se hrăneau fericiţi, în familie. Dacă te apropiai sub 14 – 15 metri, te vedeau imediat. Și nu doar că se speriau, dar prin fuga lor alertau și celelate grupuri de triggeri din apropiere.

EDGE Gamma Beta, lansetele de superclasă
Lansam imitațiile de crabi sau creveți la distanțe între 15 și 20 de metri, iar EDGE-ul 890-4F Gamma Beta a fost absolut chirurgical în prezentări: plasam musca acolo unde voiam, de fiecare dată. Uneori se întâmpla să ”le dau cu musca în cap”. După cum mi-a spus Piers la un moment dat, ”Man, you scared him like it’s your business!”. Nici prea aproape nu era bine. Distanța de plasare se învârtea pe la 1 – 2 metri în fața peștelui. Una peste alta, nu-mi pot imagina o lansetă mai bună pentru triggeri și alte specii precum bonefish decât EDGE-ul Gamma Beta, pe care sper s-o folosesc și în alte aventuri la Tropice.

Be like water, my friend!
Chiar dacă zilele trecute fusesem mai mult ca un bolovan, pe recif, acum înaintam cu mișcări fluide prin apă (întrerupte de mici poticneli, din cauza substratului denivelat). Ghizii încercau să mă înveţe cum să pășesc fără să ridic talpa de pe subtrat, ca să nu fac valuri și să nu agit nisipul. Să mă amestec cu mediul. Spuneţi-le astea picioarelor mele, hehehe! Aproape că nici nu mai simţeam arsura rănilor în saramura mării. Sau mă obișnuisem eu cu senzația și o ignoram. Eram captivat de ceea ce se întâmpla în apă: cred că în acea jumătate de zi am văzut pe puţin 50 de triggeri. Am speriat o parte, am făcut prezentări bune spre alții și am fost refuzat de cea mai mare parte. Triggerii erau acolo, dar se hrăneau extrem de selectiv. Se pare că nimerisem una din acele zile promițător de exasperantă, despre care vorbesc ghizii de SWFF din toată lumea.

Ziua Triggerilor Nebuni
Conform pescarilor cu experiență, nu e vorba de a găsi musca, ci triggerul potrivit. Se spune că fiecare pește are o personalitate diferită iar când refuză muște la foc automat, cu atât mai înnebunitor devine tot acel puzzle. Mulți pescari au făcut o adevărată obsesie pentru această specie. Nu doar că e greu de prins, dar niciodată nu poți fi sigur de captură până nu vezi peștele în fața ta. Luptă puternic, taie fire și rup cârlige de saltwater, distrug muștele (pe care le mușcă mai întâi, pentru că așa procedează cu prada, zdrobind mai întâi caparacea crabului), dacă nu apuci să strângi frâna se bagă în prima gaură din corali și rup… Deci pot să înțeleg dependența pe care o produc.

Triggerii prinși de Chris și Piers în primele zile ale aventurii pe Întinsurile Nubiene:

Uitați-vă la acei dinți – dacă îți prind degetul, nu e deloc o priveliște frumoasă:

Singura regulă e că nu există nicio regulă
Când nu vor, schimbi musca după fiecare refuz. Înlocuiești tippet-ul – la început foloseam 0,33 mm pentru ca apoi să reduc diametrul la 0,28 mm – fluorcarbon Sunline FC Sniper. Muștele făcute acasă speriau triggerii cu portocaliul lor strident, dar la un moment dat, am încercat un Flexo Crab din care făcusem vreo 20. Cum am prezentat musca, un trigger s-a lansat balistic spre ea de am crezut că îmi va smulge lanseta din mână. O secundă mai târziu, ghiuleaua gri-portocalile dispăruse ca din tun. Am rămas cu adrenalina acelor momente și atât. Bineînțeles, aveam opțiunea să păstrez musca pentru că următorul trigger s-ar putea să o găsească irezistibilă.

Victory, at last!
După câteva încercări, am avut parte de un atac furibund în două faze: am plasat musca la 4-5 pași în fața unui trigger masiv. Acesta a reperat imediat crabul și s-a apropiat ”for the kill”. Am simțit cum îmi ia șnurul din mână, moment în care am tras de fir în direcția opusă, însă lanseta nu s-a încovoiat sub greutatea peștelui. Prea devreme! Convins că stricasem tot, am smuls nervos șnurul de pe apă, în timp ce Fede țipa la mine: ”No, no, no! It’s still there!”. Am lansat din nou în fața triggerului, care s-a repezit ca știuca la topwater. Cred că lui îi părea mai rău decât mie de ocazia pierdută, fiindcă a dat în crab ca surdu-n tobă. Fantastic atac! Eram iar pe val cu adrenalina! Nu apucasem să strâng frâna Kraken-ului 4, așa că m-am trezit abia după ce peștele luase tot șnurul de pe tambur și mă dusese în backing. Trăgea atât de puternic, încât nu puteam frâna tamburul cu mâna. Fede încerca să pună mâna pe lansetă, agitat… peștele s-a oprit, semn că găsise refugiu în vreun cotlon. În această situație, dacă tragi de lansetă și de șnur, riști să rupi tippet-ul. Soluția era să ne apropiem noi. Așa am făcut, și câteva minute mai târziu, Fede îmi întindea superbul exemplar de yellow margin, care cred că a fost cel mai mare trigger al expediției sau comparabil cu titan triggerul meu de marți. Și singurul pește prins în acea ultimă zi.

Un trigger Yellowmargin care mi-a dat ceva emoții, fiindcă nu am apucat să strâng frâna mulinetei ca să-l controlez din startul luptei:

Puteți urmări cum a fost ultima zi pe Nubian Flats, cât de dificil este pescuitul la trigger fish și cum am prins singurul Yellowmargin al zilei în montajul de mai jos (selectați opțiunea de vizionare Full HD/1080p din meniul ferestrei de YouTube pentru o vizionare la calitate maximă):

Printre pisici, țestoase și rechini
Spre prânz, vântul începuse să ne spulbere iar planurile. Măria sa Roșie ne păsuise destul. Am chemat pangas-ul, am luat prânzul în barcă iar eu am revenit primul în apă. Am irosit alte 3-4 șanse bune la trigggeri, cărora le-am smuls musca din gură fiindcă n-am așteptat destul. După ora 1, vântul sufla din nou tare. Apa se încinsese într-atât încât nici vorbă să te răcorești. Din când în când ne intersectam cu pisici de mare albastre și țestoase uriașe, însă atenția ne era îndreptată doar către pești. Inspectam și zona coralilor, la marginea întinsurii. La un moment dat, am văzut două aripioare cunoscute mie doar de pe Discovery Channel – un rechin se plimba alene de-a lungul coralilor. I-am alertat pe ceilalți iar unul dintre ghizi și cu Piers s-au îndreptat spre rechin și au început să lanseze în direcția lui. După distanța dintre înotătoarele dorsală și caudală, ghizii îi estimaseră lungimea la 2,5 – 3 metri, poate mai mult. Prădătorul a dispărut în ritmul lui, probabil că streamerul lansat de Piers nu ajunsese în apropierea lui. Piers ne povestea că îi place să prindă rechini la muscă și avea destule capturi la activ, în Florida Keys. Nu-mi mai amintesc motivul pentru care n-am pornit camera, fiindcă asta era una din întâlnirile pe care mi le dorisem, dar acum îmi pare rău că am fost leneș.

Cel mai lung drum
Spre ora 2:30, ghizii au decis că lumina nu mai era bună pentru sight fishing și, în plus, ne aștepta un drum lung cu pangas-ul împotriva vântului și a valurilor care atingeau deja 1 metru înălțime. Catamaranul se deplasase direct în rada portului Muhammad Qol, unde ne îmbarcaserăm luni seara.

Cum a fost drumul de întoarcere, puteți vedea în secvențele de final ale montajului video, care pentru noi păreau interminabile. Cred că am sărit și ne-am balansat pe valuri mai bine de o oră. Picioarele își ”reveniseră” și simțeam cum pielea plesnea pe ele, valurile ne sărau constant și nimeni nu scotea o vorbă. Petrecuserăm 6 zile în fieful ei, iar acum, marea nu ne lăsa să scăpăm cu una, cu două. Trebuia să plătim taxa de distracție.

Într-un târziu zdruncinat, am ajuns la Muhammad Qol, unde am urcat pe My Scuba Libre pentru o ultimă dată.

În acea seară trebuia să strângem echipamentul și să ne facem bagajele, pentru că dimineața următoare venea Șoimul Mileniului în versiune sudaneză, microbuzul care urma să ne ducă înapoi la aeroportul din Port Sudan:

Fotografiile și majoritatea filmelor din articol sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –

Articolul Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (VI) apare prima dată în andreizabet.ro.

AMR: tot mai puțin
AMR-ul se strângea ca nodul Palomar, cu numai două zile rămase până la finalul aventurii pe Mare Roșie, iar eu simțeam că intru într-o cursă împotriva timpului și a tuturor.

Ziua a 5-a a expediției a început cu speranțe minime, fiindcă nu-mi mai făceam iluzii: am plecat cu barca, însoțit de ghid, spre una din zonele de întinsură de lângă Mesharifa despre care am înțeles că ar fi fost frecventată de GT. Stăteam pregătit pe prova bărcii, condusă încet de Mahmoud, unul din mateloții sudanezi. Aveam ceva șnur scos de pe mulinetă (s-a dovedit insuficient), lanseta EDGE Gamma Beta de clasă 12 într-o mână și Semper Fleye-ul în cealaltă mână.

Ce-i un Semper Fleye?
Inventatorul Semper Fleye este americanul Bob Popovics, care menționează în cartea sa modelele anterioare denumite Seaducer și Jersey Knight.

Semper-ul este un streamer folosit în special la Giant Trevally – cele 8 pene lungi, care imită tentaculele de calmar și corpul realizat din pene în stil ”palmer” fac din această muscă un pachet de stimuli greu de refuzat pentru ”gangsterii întinsurilor”. Nu că ar conta foarte mult, fiindcă atunci când GT urcă din apa adâncă pe întinsuri, o fac cu un singur scop: să ucidă tot ce le iese în cale și reprezintă o posibilă sursă de hrană. Legasem niște Semper-uri de acasă, care evoluau extraordinar în apă, să fiu sigur că nălucile vor fi pe placul lor.

Clasa 12 nu e 8, iarna nu-i ca vara
Nu mai folosisem până atunci o lansetă de muscă și șnur de clasă 12. Lanseta EDGE Gamma Beta 1190-4 era pe cât de ușoară în mână, pe atât de performantă, însă eu nu aveam atât de necesarul antrenament cu asemenea clasă grea. Iar șnurul Airflo SuperDri GT, în ciuda tehnologiei Ridge, nu aluneca deloc bine prin inele – purtasem lanseta prin apă toate acele zile iar sarea care se depusese pe suprafața firului sigur nu mă ajuta în lanseuri. Pentru următoarea aventură o să-mi iau un șnur Rio GT de 475 grains, iar cele 2 Airflo-uri o să le țin ca rezerve.

GT. Ferrari GT. 
Până atunci, mă întâlnisem de 2 ori cu GT pe întinsuri – prima dată, la Shambaya, unde o siluetă întunecată trecuse la 30 – 40 m de noi, iar apoi vineri, în zona agitată de vânt de la Mesharifa, când ghidul Fede începuse să strige disperat dintr-odată ”GT, GT, GT!!!”. Eram cu lanseta de triggerfish în mână și cu cea de GT prinsă de rucsac. În clipele următoare, două umbre gri-albăstrui au trecut în viteza a cincea printre mine și Piers, care era însoțit de Fede. În câteva secunde, nici timp să scoți șnur de pe mulinetă n-ai, darămite să plasezi Semperul în fața acestor bolizi subacvatici. Așa că am stat ca spectatorul în tribună la Daytona 500. Îmi lipseau o șapcă americană cu mânuțe care aplaudă tembel când tragi de șnur și un Bud Light în mână. Suprarealismul nubian la el acasă.

Oricât de pregătit crezi că ai fi pentru o întâlnire cu GT, n-o să fii niciodată 100% pe fază. Poate doar cu mult noroc. Însă eu nu cred în noroc (și, după câte se pare, nici norocul nu a crezut în mine, în acele zile).

O jumătate de şansă la GT
Așa s-a întâmplat și sâmbătă dimineața, când o altă umbră masivă, estimată de ghid ca având cam 1 metru lungime, a apărut din neant în fața bărcii. Plin de adrenalină, am încercat să lansez Semper-ul spre GT-ul aflat în patrulare. Însă musca a aterizat în spatele lui, moment în care a văzut barca apropiindu-se, s-a speriat și dus a fost.

Cu a arătat ziua în câteva secvențe, urmăriți în montajul video următor (selectați din opțiuni rezoluția maximă, 1080p/Full HD):

Alte răni, aceleaşi picioare
După ce am depășit momentul, am sărit din barcă în apa care se întindea pe distanțe verzui-albastre, ca-n wallpaper-urile de pe net. Nivelul apei trecea adesea de brâu, ajungând spre piept. Ghidul a încercat să facă teasing spre GT-ul dispărut în zona surfului, dar fără succes. Ne-am îndreptat spre bariera de corali, unde ne-am cățărat pe bomies, la marginea canalului cu apă adâncă.

Undeva în zona coralilor care desparte întinsura de apa întunecată şi adâncă, mi-am redeschis sâmbătă dimineaţă rănile de joi şi mi-am făcut altele noi, în căutarea unicornului personal, GT-ul:

Din barcă, totul pare exotic, feeric şi inofensiv. Aglomerările pe care le vedeţi mai jos sunt alcătuite din corali alunecoşi, denivelaţi, abrazivi şi mai ales tăioşi. Iar dacă trebuie să mergi pe o asemenea suprafaţă sau să îţi menţii echilibrul în timp ce te lovesc valuri până la piept, rănile sunt garantate. Astfel de bomies reprezintă vantage point-uri excelente în mijlocul pustiului albastru, care îți permit să vezi peştii înainte ca ei să te vadă pe tine. În plus, de bomies nu se sperie așa cum se întâmplă când văd barca.

Cu acest minunat prilej, m-am tăiat din nou în coralii ascuțiți, adăugând un set de răni proaspete peste cele vechi, care păreau ușor infectate:

Am revenit în zona prietenoasă și ne-am cățărat pe un bomie, în apropierea unei pante ce urca lin dinspre apa adâncă. A urmat o așteptare de aproape o oră, în care am verificat constant împrejurimile, pentru a zări cât mai din timp eventualii GT ce ar fi trecut pe lângă noi. Eu am exersat lanseurile cu clasa 12, să fiu sigur că pot plasa streamerul măcar la 20 de metri distanță. Însă nicio umbră amenințătoare nu ne-a întrerupt așteptarea.

Prânzul ca o pauză. Dintre reprizele de kickbox.
Într-un târziu, ghidul a chemat barca prin stație, care ne-a adus înapoi pe insulă, pentru prânz. Am luat masa pe nisip, eu destul de morocănos și supărat pe ghid, nu atât pentru că mă băgase iar în corali, ci pentru că nu avusesem nicio captură. Oarecum impropriu, fiindcă pescuitul nu oferă garanții, iar pescuitul la muscă în apă sărată era ceva absolut nou pentru mine. Eram un „noob on the Nubian Flats”, dar aveam pretenţii. Rănile de la picioare usturau fără să dea semne de oboseală în apa extrem de sărată a Mării Roșii, așa că voia bună, antrenul și focurile de artificii au fost mereu cu mine în ultimele zile.

Înapoi în ring
În partea a doua a zilei, ghidul-șef, simțindu-mi nemulțumirea, a schimbat echipele, iar eu am plecat cu vikingii și cu Fede la pândă de GT, pe bomie-urile din preajma canalului adânc. Ne-am găsit fiecare poziții stabile în calea valurilor care măturau constant zona, încercând să ne doboare de pe picioare, și ne-am pus pe așteptat. Fede mi-a adus lanseta de clasă 8 din barcă, și am început să dau la needle fish (un fel de zărgan) cu muștele pentru triggeri. Am reușit să prind unul, care a scăpat după ce a dansat nervos pe valuri, în strigătele amuzate ale lui Fede ”Marlin, marlin!”.

From the big picture…

… to the closer one. La un zoom-in serios asupra fotografiilor făcute cu drona de la mare înălțime, ne-am „regăsit” în punctele colorate de pe bomies, aşteptând la marginea şenalului cu apă mai adâncă. Pentru mine a fost o surpriză spectaculoasă, ca un Google Earth dus până la nivel personal:

Piers’ Day all the way
Reveniți pe insulă, am aflat că sâmbăta fusese „Ziua lui Piers”, fără doar și poate. În cursul dimineții, în timp ce se plimba cu ghidul de-a lungul plajei, șansa i-a scos în cale primul GT – care patrula alene de-a lungul malului. Au avut timp să pregătească lanseul, să-i pună musca la întânire… și puțin mai târziu, Piers poza fericit cu primul GT nubian de 87 cm:

În sesiunea de după-masă, Piers Westerman și Chris Binnington au rămas cu ghidul meu de dimineață, pe insulă. Seara, la întoarcere, am aflat rezultatele. Chris înțepase un GT care îi luase tot șnurul de pe mulinetă plus 100 de metri de backing și apoi tăiase în corali:

Iar Piers, în timp ce dădea o nouă tură insulei, s-a întâlnit cu un monstru de GT. Ghidul l-a văzut de la peste 50 m depărtare, deci a avut timp să pregătească singurul lanseu care conta. Piers i-a plasat streamerul în față, n-a făcut 2 strip-uri că GT-ul se înfipsese în muscă și plecase cu șnurul printre corali. Rezultat final: 103 cm pentru Piers, singurul din echipă care a prins 2 GT masivi într-o singură zi. Deci, felicitări și thumbs up, Mr. Westerman!

Aşa arată un loop cu 3 nail knot-uri şi protejat pe deasupra de o cămaşă din kevlar, după o întâlnire cu un GT care a luat streamerul și firul cu el, ca să-i arate coralii din Marea Roşie. Nu-i de mirare că recomandarea agenţiei este să ai minim două şnururi de clasă 12, ca rezerve:

Planton, la loc comanda
Așteptarea pe marginea canalului adânc a continuat până seara, alături de Fede și de cei 3 pescari danezi. Din când în când puneam în funcțiune EDGE-ul de clasă 12, dar vântul bătea dinspre umărul mâinii cu care țineam lanseta, deci era dificil să lansez perpendicular pe canal (între timp am exersat backcastul și continui să o fac).

Febra de sâmbătă noaptea și uvertura rinocerului
Simțeam că ceva nu e în regulă, fiindcă începea să se instaleze febra. La întoarcere, în barcă, am observat că picioarele mi se umflaseră cât tuburile cu oxigen pentru scuba diving. Cu alte cuvinte, mă pusesem singur „pe butuci”. Seara, pe catamaran, ghizii mi-au aplicat un spray albastru de uz veterinar pe rănile noi. Nu vreți să știți cum ustura, dar aș fi făcut orice, numai să pot pescui și duminică. Am luat singurele antiinflamatoare pe care ale aveam, niște Nurofen Forte, și am adormit pe canapea vizavi de victoriosul Piers, celălalt rezident al livingului. În dimineața următoare, nedormitul Piers mi-a spus, disperat: ”OMG, last night I wanted to kill the Romanian”. Din cauza febrei și a stării de rău, sforăisem ca un rinocer, presupunând că acești unicorni africani ar putea să sforăie vreodată (dacă am fi fost în Europa, aș fi folosit mistrețul ca exemplu dar așa, am căutat un exemplu mai local).

Nubian Flats nu-s pentru cei slabi de înger, iar eu îmi făcusem botezul cu vârf şi îndesat. Data viitoare voi fi mai pregătit, fiindcă îmi doresc să existe o dată viitoare.

De veghe în valul cu GT
Sâmbătă seara, head guide-ul a descărcat filmările făcute din dronă și ne-a chemat să ne arate ceva: mai mulți GT uriași se învârtiseră în canalul din fața bomie-urilor pe care așteptam, apropiindu-se la distanțe de un lanseu și ceva. Însă de la nivelul nostru, n-am avut nicio șansă să-i reperăm în apa adâncă. Atât de aproape fuseserăm. Şi totuși atât de departe…

Fotografiile și majoritatea filmelor din articol sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –

Articolul Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (V) apare prima dată în andreizabet.ro.

O altă Insulă a Șerpilor
Joi după-amiază, My Scuba Libre a reluat navigația pe apele agitate, iar după aproximativ o oră, mateloții sudanezi ancorau vasul în apropierea Insulei Șerpilor. Reciful de corali din apropiere, unde îmi făcusem praf picioarele, joi seara, era încă măturat de valuri, dar oricum nu cred că aș mai fi încercat atât de repede senzațiile trăite cu o zi înainte (mi-am zis să iau măcar o zi de pauză, ca să prindă cât de cât infecția).

Casting la triggeri… invizibili
Vineri dimineața, am pornit cu cei doi pescari mai vârstnici, Chris and Piers, să explorăm unul din malurile ”adăpostite” de vânt ale insulei. Eu n-am intrat în apă și l-am urmărit de pe malul pietros pe Chris cum, sub îndrumarea ghidului, încerca să prindă triggerii tot mai dificili. Insula se numea ”a șerpilor” pentru că pe suprafața ei sălășluia o impresionantă populație de târâtoare constrictoare, care se hrăneau cu ouăle și puii păsărilor ce cuibăreau acolo. N-am văzut vreun șarpe în acea dimineață, dar am profitat de lumină și de împrejurimi ca să fac cât mai multe fotografii.

Blind casting fără rezultate
Întorși la locul debarcării, unde Piers făcea ”blind casting”, Chris i s-a alăturat și, în scurt timp, ceva nevăzut, dar destul de puternic după cum încovoiase lansete, i-a înhățat musca, liderul, șnurul și a tăiat două minute mai târziu, într-un bomie (bomie este denumirea dată aglomerărilor submerse de corali). Pesemne, un Bluefin Trevally. Am început să lansez și eu înspre alți corali care se vedeau perfect în apa enervant de clară și albastră, însă fără vreun răspuns din partea vreunei lighioane. Nu am stat niciodată bine la capitolul ”noroc” la pescuit, iar fiecare captură mai importantă din istoricul personal a fost muncită și căutată, nu la întâmplare.

În apropierea orei 11, ghidul ne-a anunțat că urma să schimbăm zona de pescuit, deci ne ne-am întors la bordul catamaranului, care s-a pus în mișcare pe marea la fel de agitată ca și în zilele precedente.

Insula Mesharifa
După prânz, vasul ancora în dreptul unui petic alb-oliv, o altă limbă de nisip cu vegetație pitică, înecată în smaraldul lichid. La scurt timp, am debarcat pe plajă, iar ghidul a zărit aproape imediat un triggerfish care se plimba de-a lungul țărmului. Eram cu lanseta de clasă 12 în mână, am schimbat pe clasa 8, apoi a trebuit să pun și o muscă dedicată, am lansat, dar prea aproape – aproape că i-am pus musca ”în cap” trigger-ului, care evident că s-a speriat în secunda doi și ne-a făcut ”pa-pa” din aripioare.

Vântul spulberă orice șanse la triggerfish și GT
Debarcaserăm în partea ”adăpostită” a insulei, unde particulele fine de nisip ne făceau acupuntură zonelor de piele neprotejate de haine. Cum am trecut în partea expusă a insulei și am intrat în apă, aproape că nu se putea lansa iar vizibilitatea în apa de 2-3 picioare era descurajantă. Sud-africanul Chris s-a îndreptat spre exteriorul întinsurii cu ghidul, celălalt ghid l-a preluat pe britanicul Piers, iar eu am rămas oarecum de capul meu. Triggerii erau absenți de pe întinsură, și abia când m-am îndreptat spre limita platformei, în apa adâncă, am văzut câțiva angajați în dansul lor nupțial – am încercat niște lanseuri, dar în van. Așa că după ce am dat un ocol complet insulei, am ajuns din nou în partea adăpostită.

Pescuit la coral groupers
Aici, apa era mai liniștită și avea destui bomies în apropiere. Am schimbat pe un Clouser Minnow verde cu alb, un streamer clasic inventat de americanul Bob Clouser, și am început să țintesc cu regularitate aglomerările de corali cu lanseuri de 20 – 25 de metri: lansam musca dincolo de bomies, apoi o recuperam rapid și sacadat deasupra coralilor. Primul atac nu a întârziat și am prins un individ închis la culoare, de dimensiunile unui biban de la noi, dar cu o gură ticsită de dinți ascuțiți ca acele. În acea după-amiază am prins pe puțin 14 asemenea pești, câțiva mai măricei, dar nimic ieșit din normă. Chiar și cei mai mici luptau puternic și îndoiau ceva lanseta EDGE Gamma Beta de clasă 8, așa că, în lipsa altor capturi, m-am distrat până spre seară. Am înțeles că se numeau ”coral groupers”. Înainte de apus, au apărut și ghizii, care au început să scormonească nisipul plajei după scoici mici și albe, pentru masa din seara următoare.

Iată câteva fragmente ale zilei de vineri, surprinse cu action camera și mirrorlessul Canon EOS M10, care m-au însoțit de-a lungul aventurii pe Nubian Flats (pentru o vizionare la calitate optimă, selectați din meniu rezoluția 1080p/Full Hd):

Unul din stickerele de pe vas îmi confirmau următoarele: 1) nu sunt un pescar atât de bun ca să trăiesc așa cum scria în cugetare; 2) în România este foarte greu să-ți faci un trai din pescuitul sportiv, asta doar dacă nu vinzi echipament sau năluci de pescuit – Tomas, proprietarul agenției de fishing travel, ne povestea cât de ușor vinde pachetele din ofertă, cel mai ieftin costând 2.000 de euro, în Bahamas, pe Insula Acklins, la bonefish. Încă o dată mi-am dat seama de prăpastia existentă între noi, cei din România, și oricare altă nație din vestul Europei. Pur și simplu, suntem prea săraci pentru ei. Din prețurile pe care le-am văzut la pachetele turistice SWFF, aș spune că pescuitul la muscă în apă sărată este cel puțin prohibitiv pentru noi.

În timp ce scoicile stăteau la curățat în apă dulce, am încheiat seara cu o cină bine-venită… și cu o sesiune de blind casting, după ce Piers prinsese Big Eye Trevally-ul din fotografie. La un popper lansat cu echipamentul de triggerfish, clasa 9 sau 10:

Urmau alte două zile pe Întinsurile Nubiene, și încă nu-mi pierdusem speranța la un GT, oricât de mic.

Fotografiile și majoritatea filmelor din articol sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –

Articolul Pescuit în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (IV) apare prima dată în andreizabet.ro.

Joia trigger…less
Am dedicat prima parte a după-amiezii pescuitului la trigger-i, însă substratul era foarte diferit de cele întâlnite până atunci: pietros, denivelat, plin de găuri. Drept rezultat, muștele fără weed guards (protecție anti-agățare) se agățau aproape la fiecare lanseu, compromițând orice șansă de a prinde peștii în apa de mică adâncime. Tomas, unul dintre vikingi, a prins singurul trigger al sesiunii, iar eu mă gândeam deja la cum să fac să adaug sistemul anti-agățare muștelor legate miercuri, precum și celor cumpărate de pe vas.

Fiți atenți ce dinți are un triggerfish- nu-i de mirare că distruge muște, cârlige și fire pe bandă rulantă:

În această parte a insulei nu am putut pescuit din cauza vântului puternic:

Rechinilor le place cât mai „în sânge”, se știe
Am făcut o scurtă oprire pe Snake Island, unde am colectat alți pescari, iar eu am ales să merg cu ”vikingul” Jacob și ghidul la teasing pe recif. De pe Snake Island, barca ne-a lăsat fix în… mijlocul mării. Am pus picioarele pe plafonul fals de corali, unde apa avea adâncimi de la genunchi și până spre piept, cu ”găuri” care te trimiteau direct în adâncul ultramarin. Dincolo de bancurile cu danezi, englezi și români, drumul pe recif nu era deloc o glumă: din cauza fundului apei, denivelat şi alunecos la fiecare pas, reușeam să-mi menţin echilibrul cu greu (citiți ”aproape deloc”).

Zona întunecată pe care o vedeți deasupra celei de un albastru deschis marchează marginea recifului și pragul către ape adânci:

Dacă adăugăm şi valurile care mă izbeau constant și treceau adesea de înălțimea pieptului, aveți reţeta optimă a unui dezastru iminent: după nici o oră de jucat de-a ”mașina de spălat”, picioarele erau numai sânge, de la genunghi în jos, până la apărătorile de pietriş din neopren (gravel guards). Îmi pare rău că n-am pornit action cam-ul, dar în acele momente obiectivul era să rămân cât de cât în picioare, val după val. Cu toate neajunsurile, am continuat să pescuim în sistemul de teasing. Ghidul lansa o nălucă de suprafaţă fără ancore, la distanțe de peste 50 de metri, pe care o recupera rapid, atrăgând peştii răpitori din zonă – fiindcă stăteam pe marginea recifului, fiecare lanseu era în ape albastre şi foarte adânci de până la 200 de metri.

Teasing la marginea hăului
Elementul-cheie în teasing este trecerea abruptă de la recif la apa adâncă. Asemenea pragurilor dintr-un lac, căderea verticală de pe o megastructură precum reciful adună laolaltă o mulțime de specii răpitoare, venite să se înfrupte din rezidenții care-și fac casă în corali. Când teaser-ul se apropia la maxim 10 metri de noi, ghidul îl smulgea din apă iar noi lansam streamere mari în aceeași zonă şi începeam să recuperăm rapid. Strip! Strip! Strip! Din păcate, după o seară de teasing la marginea recifului de lângă Snake Island, singurul care s-a ales cu ceva eram eu, şi anume cu picioarele făcute praf. Nu am avut întâlniri cu rechini până duminică, pe întinsurile Insulei Magarsum, dar păstrez povestea pentru episodul următor.

Barca te lăsa pe recif, împreună cu ghidul. Păream că mergem prin apă mică în mijlocul mării, dar dacă priviți atent, veți observa că ne aflam la linia dintre recif și apa liberă – aici, ghidul ne-a surprins întoarcerea de pe recif, joi seara:

Cum să nu ne băgăm picioarele în bucluc/recif
Seara, pe vas, gazdele mi-au aplicat un spray cu antibiotic ”Stage 1” pe răni, iar zilele următoare am pescuit cu rănile deschise în apa exagerat de salină a Mării Roşii. Ca urmare, în ultimele 2 zile, picioarele începuseră să mi se umfle precum tuburile de oxygen de la echipamentele de scuba diving şi aşa am şi ajuns în România, abia mergând. M-am dus imediat la medic care, când a văzut despre ce era vorba, m-a trecut imediat sub tratament cu antibiotic puternic timp de 10 zile.

Pe drumul de la recif la catamaran, gândurile mi se învârteau doar în jurul apărătorilor de tibii folosite în fotbal în skateboarding. Orice, doar să nu-mi mai fac picioarele praf. Însă ghizii mi-au spus că niște pantaloni sintetici, asemănători celor de ciclism, protejează destul de bine împotriva tăieturilor. Încă nu sunt sunt sigur de așa ceva și o să verific mai multe soluții cu pescarii de SWFF mult mai experimentați, din grupurile de pe Facebook.

Surprizele pescuitului de pe recif și pinnacles în Marea Roșie
Puteam s-o pățesc și mai rău: să cad printr-o gaură din fundul fals de corali sau să dăm de rechini. Ghizii ne povesteau că s-au trezit diatamai rechinul venit „lansat” după teaser până la vârful lansetei de spinning. După ce și-a dat seama că nu era rost de mâncare, rechinul s-a întors în apele adânci. Dar nu poți ști niciodată cu acești prădători de top – ei se află în vârful lanțului trofic, iar noi suntem doar niște intruși în mediul lor.

Am pus cap la cap câteva secvenţe ale zilei de joi în montajul următor. Pentru a-l urmări la rezoluţie 1080p (Full HD), selectaţi opţiunea din meniul de redare.

După o sesiune de teasing a danezilor pe pinnacles – versiunea ultra-hardcore a recifului – am văzut înregistrarea făcută din dronă la marginea pragului, de către ghidul-șef. O umbră gri de mari dimensiuni (estimată la minimum 4 metri lungime) urmărise teaser-ul iar apoi rămăsese înotând agale în apa adâncă, la câțiva metri de grupul de pescari! Cu siguranță, un rechin, după formă și confirmările echipajului sudanez de pe vas.

La desert, tort și spray antibiotic pentru picioare
Aventurile pe Întinsurile Nubiene nu s-au încheiat în apusul sângeriu, ci am continuat pescuitul extrem până duminică. Joi seara, la întoarcere pe vas, după o primă tură de spray antibiotic pe rănile proaspete, am sărbătorit și ziua de naștere a lui Federico, unul dintr proprietarii vasului My Scuba Libre și ghid al escapadelor noastre zilnice pe Nubian Flats. Tortul ”meșerit” de bucătari a fost neașteptat de bun.

Fotografiile și majoritatea filmelor din articol sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –

Articolul Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (III) apare prima dată în andreizabet.ro.

Întâlniri neașteptate pe Întinsurile de la Shambaya
Spre finalul zilei, m-am aventurat în apa ceva mai adâncă din apropierea surf-ului, unde valurile se spărgeau în reciful de corali – aceste bariere naturale fac posibil pescuitul pe întinsuri, în mod normal. Când vântul bate cu mai mult de 30 km/h, valurile se propagă și aici, făcând dificilă viața tuturor – și a peștilor, și a celor care îi vânează, printre care și a muscarilor de saltwater.

Linia albă care separă cerul de apă este, de fapt, spuma valurilor care își risipesc de obicei energia în bariera de corali, asta dacă vântul nu prinde și mai multă putere, ca în după-amiaza de marți:

După o scurtă întâlnire cu o pisică de mare de dimensiuni respectabile, pe care am admirat-o de la o distanță la fel de respectabilă (cred că ne-am ocolit reciproc), am dat peste un alt grup de 2-3 triggerfish, care ”dansau” între ape. Din câte am înțeles, când trigger-ii sunt angajați în acel ”balet anaerob”, sunt aproape imposibil de prins. Cu toate astea, se pare că unul dintre ei a fost atras de imitația de crab în culori naturale (light tan) și a mușcat serios din musca artificială. Astfel că am reușit să prind încă un superb exemplar de Titan trigger (Titan este denumirea subspeciei care atinge cele mai mari dimensiuni dintre toți trigger-ii).

Singura șansă: go with the wind!
Chiar şi cu o lansetă clasa 8 şi şnur de clasă aproape 10 era greu să lansez muștele artificiale împotriva vântului, aşa că am încercat să trec de sau pe lângă zona productivă, pentru ca apoi să mă las cu vântul din spate, ceea ce mi-a uşurat mult pescuitul în acea după-amiază. Dar chiar și așa, din cauza valurilor, peștii își făceau simțită prezența tot mai rar pe întinsuri, preferând, probabil, apa mai adâncă de lângă bordura de corali și imediat după, unde marea se adâncește rapid de la câțiva metri la 200 de metri adâncime sau chiar mai mult.

EDGE sau lansetele de super… clasă
E aproape imposibil să scriu despre aventura din Sudan fără a nu aminti de lansetele EDGE Gamma Beta (ΓΒ) by Gary Loomis, fiindcă acestea au făcut parte din experienţa fiecărei zile de pescuit pe Întinsurile Nubiene.

În condiţiile în care vântul aproape că ne-a dat interzis pe Întinsurile Nubiene din prima și până în ultima zi a expediției, cu două ferestre scurte, ceilalţi pescari au trecut rapid la lansetelele de clasă 10 pentru pescuitul la triggerfish, unde în mod normal un 8 sau maxim 9 este arhisuficient. Eu am venit cu doar 2 lansete la mine, EDGE-ul de clasă 8 şi cel de clasă 11/12. Puteam închiria o clasă 9 sau 10 de pe vas, dar nu am simţit nevoia, m-am descurcat aşa, mai ales că aveam de a face cu 2 lansetele necunoscute, cu ale căror acţiuni şi caracteristici trebuia să mă obişnuiesc ca să le pot folosi în mod optim. EDGE-ul de clasă 8 este o lansetă rapidă dar în niciun caz rigidă, astfel că m-am putut bucura chiar şi de capturarea unor specii mici de peşti care făceau lanseta să flexeze cât se poate de plăcut în dril.

Miercurea vântoasă sau „Windy Wednesday”
Miercuri dimineața, echipa de ghizi a decis anularea zilei de pescuit din cauza vântului puternic şi a valurilor tot mai mari, aşa că toată lumea a stat, cuminte, pe catamaran. În ciuda dimensiunilor a stabilității vasului, în acea zi era dificil să-ți păstrezi poziția bipedă chiar și dacă nu te vânturai prea mult de colo-colo.

De voie, de nevoie, unii, printre care şi eu (de nevoie), au legat muşte, alţii au prins peşti de recif cu liniile de mână, în spatele bărcii. Când am ajuns în Sudan, ghizii Tourette mi-au spus că muștele legate majoritatea cu picioare sau cozi/antene din cauciuc ”orange fluo” vor speria garantat peștii din Marea Roșie.

Vă imaginați uimirea mea, cu atât mai mult cu cât, în timpul iernii, trimisesem toate pozele muștelor artificiale celor de la Headquarter-ul Tourette Fishing, care îmi confirmau la fiecare set de imagini primite că muștele legate urmau să fie pe placul trigger-ilor mofturoși. Acum știu ce modele trebuie și data viitoare când voi merge, voi fi pregătit.

Portocaliul este bun, dar nu pe Întinsurile Nubiene
Probabil a fost o eroare de comunicare, care m-a costat – și nu mă refer la cei 5 euro plătiți pentru fiecare muscă artificială, cumpărată de pe vas. Alta era problema, și anume faptul că, după toate eforturile făcute, m-am trezit nepregătit, ca un elev scos la tablă cu lecția neînvățată. Dacă n-aș fi petrecut atâta timp în iarnă, învățând să leg pattern-urile de saltwater recomandate pentru Sudan, fără alt ajutor decât YouTube, aș mai fi zis.

Din fericire, streamerele mari, destinate răpitorilor mari precum GT și Blue Fin, erau OK, în cazul lor lucrurile fiind destul de clare:

Așa că mi-am petrecut o mare parte a Miercurei Vântoase încercând să imit muștele cumpărate de la ghizi cu materialele (puține) pe care le adusesem de acasă. Însă îmi lipseau ingredientele principale, piciorușele de cauciuc, de culoare maro sau portocaliu-închis, fără sclipici, și brush-urile custom. Pe acestea din urmă le-am ”clonat” întrucâtva folosind o tehnică de ”hair stacking” a fibrelor sintetice, folosită de obicei pentru părul de cerb. Complicat, dar măcar n-am muncit degeaba, fiindcă mi-au adus niște pești de recif în următoarele zile.

Fotografiile și filmele „Miercurea Vântoasă” şi „Snapper la mână” sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –

Articolul Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (II) apare prima dată în andreizabet.ro.

Triggerfish și GT la muscă
Aceste zone de pescuit, denumite ”flats” în engleză, sunt caracterizate prin apa de mică adâncime în care pescarii pot prezenta imitaţiile de crabi, creveţi și pești-pradă cu ajutorul echipamentelor de pescuit la muscă. Ţintele predilecte? Unele din cele mai căutate specii tropicale: triggerfish, Giant Trevally (abreviat, GT), Bluefin Trevally, baracuda, rechini (de recif), milkfish (chanos chanos – un soi de „fitofagi pe steroizi” ai mărilor tropicale) şi multe altele. Tourette Fishing este compania care a deschis drumul spre aceste zone absolut superbe şi după ştiinţa mea, rămâne singura agenţie care oferă sejururi exclusive de pescuit la muscă pe Întinsurile Nubiene – aviz amatorilor!

Pescuitul la răpitori aici se face rareori prin lanseuri la întâmplare sau „în orb”, fiindcă dacă o clasă 8 sau 9 permite pescarului să facă „blind casting” toată ziua fără să-și obosească neapărat braţul, nu acelaşi lucru se poate spune despre clasa 12, dedicată peştilor din categoria grea precum GT sau baracuda.

Pe întinsurile de la Shambaya
Sejurul la bordului vasului My Scuba Libre a început sub auspicii pozitive și pline de entuziasm, iar în prima zi, după o oră de navigaţie, am ajuns într-o zonă cunoscută localnicilor drept Insula Shambaya – un banc de nisip cu întinderi de apă până la brâu, care înconjurau micuţa insulă aurie pe mai mulţi kilometri pătraţi.

În dimineața primei zile, toată lumea monta lansete, ghizii refăceau conexiunile șnururilor de clasă 12, pentru GT – 3 sau 4 nail knots și cămașă din kevlar peste zona buclei, ca să reziste cât de cât frecării cu aglomerările abrazive de corali. Chiar și așa, unii dintre companionii din acea săptămână aveau să fie martori cum niște ”autobuze” de GT plecau cu tot șnurul de pe mulinetă, plus peste 100 de metri de backing, ca apoi să taie din backing și duși să fie!

Chris Binnington, din Africa de Sud, a pățit asta în ziua de sâmbătă, dacă îmi aduc bine aminte:

Johann Du Preez și Stu Harley de la Tourette Fishing -”mușcau” șnururi, lidere și tippet-uri, pregătind echipamentele noastre pentru viitoarele confruntări cu vietățile marine de pe Întinsurile Nubiene:

Danezii de la bord sau ”Cei trei vikingi” (după cum i-a poreclit Piers, cu umorul său britanic), veniseră blindați cu muște. Sneak peek în cutia cu ”ofrande” ale lui Jacob către trigger-ii nubieni:

Mr. Piers Westerman și Federico (My Scuba Libre) într-o discuție despre muște de triggerfish:

Clic pe opțiuni și selectați vizionarea la rezoluție 1080p (Full HD):

Fiecare sesiune de pescuit începea cu preumblări prelungi, lente şi atente în zonele de întinsură – ceea ce se numeşte „stalking fish” sau „sight fishing”. Grupurile de 2 sau 3 pescari erau însoţite de câte un ghid ce petrecea timp cu fiecare pescar în parte, arătându-i peştii care, pentru ochii neantrenaţi cu sight fishing-ul, erau aproape invizibili şi oferindu-i şanse să lanseze către peştii reperaţi. Deşi unele agenţii de turism promovează Întinsurile Nubiene ca destinaţie de „GT la muscă”, cred că populaţia cea mai bine reprezentată este cea de triggerfish, pești din familia Balistidae, care trăiesc în zone de corali și pe întinsurile care abundă în hrană – diverse specii de crustacee. După un prim peşte văzut şi înţepat cu ajutorul ghidului, acesta a trecut să ajute următorul pescar din grup, iar eu am rămas pe cont propriu.

Primii triggerfish pe cont propriu!
Fundul apei în Shambaya este destul de curat, aşa că după aproximativ o oră pe cont propriu mă obişnuisem să reperez peştii care se hrăneau pe substrat de la distanţe de 20 – 30 de metri. Am avut mai multe şanse de a prezenta imitaţia de crab către triggerfish care se hrăneau fericiţi şi neştiutori: am lansat către ei, am prins şi am adus la mână un exemplar mare de „Titan Trigger” şi am avut noroc să pot filma totul cu action cam-ul. De asemenea, am mai avut alte 3 prezentări, am înţepat alţi 2 triggerfish, care, din nefericire, au scăpat pe drum. Acești triggerfish au o dentiție extrem de puternică, o combinație între dinții de om și cei de șobolan, cu ajutorul cărora zdrobesc carapace și cochilii, distrug muște pe bandă rulantă, taie fire și chiar cârlige.

Primul trigger capturat  de unul singur (selectați din opțiuni rezoluția Full HD – 1080p):

Primele capturi m-au încărcat cu adrenalină şi după altă oră de wading pe cont propriu, timp în care m-am îndepărtat de colegi şi am bântuit prin apa ceva mai adâncă, m-am reîntâlnit cu ghidul de la Tourette Fishing şi cu ceilalţi doi pescari, eu cu mâinile ridicate în sus şi strigând ceva de genul „Victory”! Tocmai prinsesem primii peşti de saltwater şi nu orice fel, ci triggerfish, o specie recunoscută ca fiind extrem de selectivă cu muştele prezentate, obişnuind să le refuze „la foc automat” spre disperarea dar şi spre obsesia pescarilor. Ceilalţi colegi de nebunie nu prinseseră nimic, dar avuseseră ceva şanse şi peşti care rupseseră tippet-urile din fluorcarbon de 16 lb. (0,33 mm).

Aveți mai jos filmul celor de la Castaway care povestesc cât de greu este pescuitul la triggerși:

#BeTheLegend sau Legenda lansetelor din grafit
Aventura de pe Întinsurile Nubiene a fost prilejul perfect să testez lansetele de muscă EDGE din seria de saltwater Gamma Beta, produse de una din cele două noi companii ale lui Gary Loomis. Atât North Fork Composites, cât şi EDGE Rods by Gary Loomis sunt pe val în oferta de blankuri şi de lansete factory-built, care devin tot mai apreciate de către pescarii din întreaga lume. Ca în urmă cu mulţi ani, Gary Loomis continuă să inoveze constant şi fiecare produs care poartă marca „legendei grafitului” impresionează nu doar prin performanţe, ci şi prin nivelul de tehnologie conţinut. În decursul săptămânii nubiene am testat și un prototip EDGE Gamma Beta special, o lansetă de clasă 11/12, cu mânerul construit în întregime din grafit împletit.

Inovație de mare clasă: EDGE propune primul mâner din carbon pentru lansetele de muscă
Acest grip este oferit de către EDGE Rods pe lansetele convenționale, de spinning și casting. Feeling-ul lansetei de clasă 12, cu grip din woven carbon, este fantastic, iar aderenţa mâinii pe mâner este incredibilă, în orice condiţii. Am ţinut lanseta complet scufundată în apă iar priza este excelentă chiar şi cu mânerul ud. De asemenea, mânerul din carbon împletit creat de EDGE este cu 20% mai ușor decât omoloagele de aceleași dimensiuni din plută, incomparabil mai rezistent (durata de viață este de 5.000 de ani, conform producătorului), și, în plus, oferă beneficiul unei senzitivități crescute. Poate că senzitivitatea nu mânerului nu ajută în cazul lansetelor de muscă, dar durabilitatea și aderența sunt de maximă importanță. Iar lansetele au un look agresiv, ”they mean business”, cum ar spune prietenii din Woodland, Washington, U.S.A.

O primă zi reușită
Am pus punct primei dimineți pe Întinsurile Nubiene cu un prânz copios la bordul vasului-mamă, catamaranul de 60 de picioare My Scuba Libre, iar apoi am revenit cu bărcile ”pangas” pe întinsurile Insulei Shambaya. După-amiază, vântul a crescut tot mai mult în intensitate, îngreunând mult pescuitul, însă eu m-am bucurat de o primă zi reușită pe Marea Roşie, alături de lansetele perfecte şi de nişte prime capturi nesperate pentru un începător în SWFF – saltwater fly fishing.

My Scuba Libre este un catamaran motorizat despre care am înțeles că s-ar afla pe Marea Roșie din anii ’60. Vasul se ține bine și nu-și arată neapărat anii:

Mâncarea la bordul vasului era chiar gustoasă, ținând cont de pustiul în care ne aflam, cu influențe italiene. Bucătarii foarte pricepuți:

Brânza sub formă de frânghie, din care rupeam fâșii, este o delicatesă locală. Pe lângă omlete și clătite senzațional de mari și de reușite, fiecare mic dejun includea așa ceva:

Seara a culminat cu o captură pe cât de neașteptată, pe atât de puternică, tot cu lanseta de muscă, de clasa 8: am reușit să prind un batfish sau, după cum îi spuneau cei de la Tourette, ”toilet fish”, pe puntea din spatele vasului, unde ghizii pescuiau cu linii de mână sau echipament convențional. De ce toilet fish? Pentru că această specie se pare că ar fi atrasă de dejecţiile eliberate de vasele. Altfel, specie de recif foarte frumoasă şi îndelung fotografiată de amatorii de scufundări în Mare Roşie.

Fotografiile articolului și filmul despre Insula Shambaya sunt realizate cu Canon EOS M10, camera care m-a însoțit în fiecare zi pe Întinsurile Nubiene.

– va urma –

Articolul Pescuit extrem în Marea Roşie: Întinsurile Nubiene (I) apare prima dată în andreizabet.ro.

Trăim într-un spaţiu tot mai sărac în peşte din cauza braconajului, a lipsei de voinţă politică şi a celor care nu ştiu să-şi pună oprelişte pornirilor atavice, pentru că atunci când dau de ştiucă pe natural, rad tot. Aşa că orice şansă de a pescui pe o apă în care domneşte legea catch & release-ului şi a bunului simţ trebuie tratată în modul cel mai serios, aproape ca o operaţiune specială, pentru a obţine maximum din ea: capturi, fotografii, filme şi mai ales amintiri.

Recent, am ajuns cu Mălin Muşatescu de la Fishing & Hunting TV pe incinta de 750 de hectare (mai mare decât Snagovul) de la New Hotel Egreta, pentru 2 zile de filmări. În timpul petrecut pe apă, am avut ocazia să prindem ştiuci prin cele mai diverse metode, de la năluci de suprafaţă (topwater baits în octombrie), la cele mai mari şi grele swimbaituri pe care le car după mine (DEPS Slideswimmer 250) şi până la swimbaituri soft de 15 cm, spinnerbaituri şi linguri.

De ce DELTA FORCE? Pentru că pescuim în forţă, cu frâna strânsă la maxim pe ape cu ştiuci puternice şi foarte multe agăţături submerse, mai ales pe zonele de topwater, cu mică adâncime. Aici este important să poţi extrage o ştiucă de peste 70 cm din mediul ostil în cel mai scurt timp, ca să reduci şansele de a o pierde.

Folosim echipament de putere – lansete Evergreen până în 1 1/2 oz. (40 g) pentru aplicaţii „light”, lansete EDGE by Gary Loomis cu puteri de aruncare între 3 şi 6.5 oz. (185 g), fire textile de 30 şi 50 lbs. (Sunline SX1 30 lbs. şi FX2 50 lbs.), nailon de 30 lbs. (Sunline Machinegun Cast de 0,43 mm) pentru swimbaiturile ultra-heavy, şi mulinete de putere, de la ultraversatila Daiwa Tatula Type-R la „campioana distanţei” Daiwa Morethan PE SV şi la „mamuta” Daiwa Lexa 300HL plus singurul Shimano pe care-l mai deţin, un Antares 2013.

În prima zi, după ceva acţiune cu linguri şi swimbaituri soft pe canalul central, am decis să încercăm şi o zonă de platformă cu apă mică. Aveam informaţii de la prietenul Sorin Lazea care pescuise pe incintă cu o săptămână înaintea noastră şi prinsese extrem de bine pe năluci de suprafaţă (broaşte) şi nu numai.

Am dus strategia de topwater mai departe şi am prins atât pe broaşte, cât şi pe propeller baits gen Imakatsu Devil Chopper Careca, pencil baits Heddon Zara Spook şi wake baits – Salmo Bass Bug.

Am selectat câteva atacuri reprezentative şi le-am împărţit în 3 montaje, pe care vă invit să le urmăriţi de-a lungul acestui articol. Aveţi atât ştiuci prinse în apropierea bărcii, cât şi atacuri nefinalizate dar la fel de spectaculoase.

Ceea ce diferenţiază pescuitul cu topwatere de orice altceva este atacul vizual, ostentativ, agresiv şi exploziv la suprafaţa apei, precedat de cele mai multe ori de o urmărire a nălucii. Cum spunem noi, „vezi cum vine cu valul în cap”. Anticiparea atacului şi valurile de adrenalină constituie 50% din frumuseţea acestui stil de pescuit.

Frogging tips & tricks

1. Regula generală în pescuitul cu broaşte recomandă să amânăm înţeparea până când simţim „greutatea” peştelui în lansetă, adică până când lanseta se încarcă şi ştiuca are năluca în gură.

2. Lansetele cu acţiuni moderat-rapide şi vârfuri flexibile dar suficient de puternice sunt cele mai indicate, însă chiar şi aşa o parte din ştiuci scapă în dril. Este important ca lanseta să aibă „give” cum zic americanii, adică să „lase de la ea” şi să permită peştelui să „inhaleze” fără prea multă rezistenţă năluca.

3. Prea multe ştiuci scăpate la broască? Modificaţi cârligul dublu al broaştelor desfăcând puţin cele două cârlige, mărindu-le astfel deschiderea. Este cel mai bun sfat pe care l-am primit pe forumurile de bass din SUA şi pe care l-am aplicat cu rezultate în „frogging-ul” la ştiucă de la noi.

4. Cârligele tip „trailer” ajută la fixarea mai bună a dublei în gura osoasă a ştiucii, dar nici aşa nu există garanţii că scoateţi fiecare ştiucă pe care o înţepaţi. Am scăpat ştiuci în concursuri pe broaşte, dar am şi prins exemplare de până la 97 cm precum cea din introducerea acestui articol (am văzut cum s-a întors la 1,5 metri de nălucă şi cum a atacat-o cu valul în cap).

Am prins ştiuci care au sărit cu pencil bait-ul vertical din apă, ca în seria Air Jaws, sau le-am admirat cum parcurg 1-2 metri zburând razant cu apa, pentru a se înfige cu dinţii într-un topwater ca Heddon Zara Spook sau Evergreen Amazon.

5. Pompajul constant din vârful lansetei şi o recuperare sacadată din mulinetă reprezintă reţeta în declanşarea atacurilor… dacă aveţi urmăriri sau un atac „ratat”, opriţi năluca în loc timp de câteva secunde, apoi reluaţi recuperarea.

În episodul următor al seriei DELTA FORCE veţi putea urmări un stil de pescuit cu totul diferit de cel la suprafaţă, însă care produce o medie constant ridicată a capturilor. Până atunci, rămâneţi „ancoraţi” în pescuitul-spectacol al ştiucii la topwatere cu ultimul film din seria DELTA FORCE Topwater Ops.

Articolul DELTA FORCE Topwater Ops apare prima dată în andreizabet.ro.