Ca utilizator fervent al vechiului model Daiwa Z2020, despre care la noi lumea nu prea are habar, am observat din primele poze pedigriul noului IMZ și similitudinile de formă și funcționalitate cu Z2020. Daiwa confirmă faptul că IM Z Limitbreaker TW HD-C are la bază generația anterioară Daiwa Z2020 prin însăși expunerea de la Yokohama, cu display-uri comparative între vechiul Z2020 și noul IM Z. Daiwa spune că modelul de bază este Z2020 Black Limited, o serie limitată care propune o schemă de culoare diferită, dar la fel de ”instabilă” ca a modelului obișnuit, fiindcă acoperirea începe și se cojește singură după una – două luni de utilizare, fără însă a afecta structura sau funcționarea mulinetei.

Daiwa Z2020 Black Limited cântărește 265 de grame, la fel ca modelul Z2020 obișnuit, iar puterea frânei de luptă este de 6 kg. Toate modelele Daiwa Z au 12 rulmenți CRBB (rezistenți la coroziune), 1 rulment IAR și o capacitate a tamburului de 100 de metri de fir de 20 lbs. sau 0,37 mm. Diametrul tamburului este de 38 mm, iar frâna de lanseu sau sistemul de control este Magforce 3D, care pe lângă cele 20 de trepte de ajustare exterioară, are și 3 moduri distincte de frânare a tamburului: Long Cast, All Round și Max Brake. Selectarea unuia dintre aceste moduri se face prin apropierea sau depărtarea magneților circulari de inductorul tamburului. O soluție pe cât de simplă, pe atât de eficientă: de obicei, pescuiesc cu mulineta în modul Long Cast, setare între 9 și 10, dar dacă am năluci mai greu de lansat ori vânt frontal, schimb imediat pe All Round sau Max Brake, fără să mai modific restul frânei.

Să revenim la IM Z: ca să fiu sincer, aș fi preferat o nouă versiune a Daiwa Z2020 fără ”IM” sau ”Intelligent MagForce”, fiindcă această componentă digitală ridică foarte mult prețul și așa exagerat (în opinia mea) al produselor high-end Daiwa. Iar sistemul de frânare MagForce 3D, existent pe mulinetele Daiwa Z, era arhisuficient de performant pentru lansarea unor năluci între 15 și 200 de grame sau mai mult, chiar și a celor cu aerodinamicitate scăzută.

Ca utilizator de Daiwa Z încă de la apariția modelului, știu bine ce poate mulineta, ce plusuri, dar și ce dezavantaje are, și pot spune că, după atâtea mulinete cu care am pescuit în ultimii 30 de ani, Daiwa Z2020 se numără printre cele mai bune mulinete de big baits, swimbaituri, jerkbaituri și alte năluci medii și mari pentru știucă, bass și chiar șalău. O folosesc pe lanseta de swimbaituri allround, pentru a pescui cel mai des cu năluci între 30 și 120 de grame, însă mulineta poate duce fără probleme swimbaituri de 200 de grame și peste, fiindcă am folosit-o nu o dată cu Deps Slideswimmer 250 (185 de grame), dar și cu DRT Klash Ghost, care cântărește undeva la 250 de grame.

Angrenajele Daiwa Z erau produse din bronz, dar care la un moment dat își pierdeau smoothness-ul inițial, însă rămâneau la un nivel ”acceptabil” de fluiditate în sarcină/în timpul recuperării. Seturile de angrenaje pentru Z2020 sunt aproape imposibil de obținut, fiindcă Daiwa nu vinde în afara Japoniei anumite piese, însă mai apar ici și colo pe eBay, de la 150 de dolari în sus, preț fără TVA și taxe de transport. Daiwa Z2020 nu este o mulinetă perfectă ”by any means”, dar a strâns o bază de utilizatori loiali în întreaga lume, în special printre pescarii cu swimbaituri, iar modelele Left Hand noi, extrem de rare, se vând la prețuri care încep de la 900 – 1000 de euro în sus, asta dacă aveți norocul să găsiți așa ceva. Mulinetele second hand costă între 350 – 500 de euro.

Iată de ce, mi se pare cel puțin surprinzătoare decizia Daiwa de a produce drive gear-ul de la IMZ din duraluminiu G1, și nu din bronz. Sincer, până acum, nu am văzut angrenaje din duraminiu, fie el extra super duraluminiu sau G1, care să reziste uzurii la care sunt supuse în pescuitul cu big baits. Iar la cât va costa mulineta, utilizarea aliajului G1 pentru drive gear îmi ridică ceva semne de întrebare. Ar fi bine să mă înșel eu și aceste angrenaje noi să le întreacă pe cele de la Z2020-ul vechi în ceea ce privește durabilitate și fiabilitatea pe termen mediu și lung, dar deocamdată am serioase rezerve.

Repet, Daiwa Z2020 este o mulinetă pentru aplicații Medium-Heavy, iar noul IM Z face parte din aceeași clasă. Mai există și diferență vizibilă cu ochiul liber între drive gear-ul de la IM Z, care văd că are un diametru mai redus decât cel de la Daiwa Z2020, iar asta înseamnă un cuplu mai mic, în condițiile unui raport de multiplicare destul de mare, de 8.4:1.

Tamburul a rămas la același diametru ca la Z2020, 38 mm, însă greutatea a mai scăzut datorită construcției din duraluminiu G1: 15,6 grame la tamburul vechi versus 14,4 grame la tamburul de IMZ (greutățile sunt date fără rulmentul de tambur, fiindcă nu face parte din masa tamburului și nu influențează negativ inerția la pornire și alți parametri). În contextul pescuitului cu năluci Medium-Heavy, aceste 1,2 grame nu cred că au o influență atât de mare. Capacitatea rămâne aceeași, 100 m de fir de 20 lbs. sau 0,37 mm diametru.

Rămâne de văzut cât de ”inteligent” este noul sistem Intelligent MagForce, iar aici, tehnologia a devenit ceva mai performantă doar la ultimele generații de Antares DC și DC MD de la Shimano, din cauza limitărilor care existau în versiunile anterioare. Cum Daiwa se află doar la prima generație de frâne digitale de lanseu, sunt curios cât de bine sau nu au nimerit-o din prima. Din câte am înțeles, acest sistem trebuie încărcat, iar o încărcare de 90 de minute asigură 2 zile de funcționare a frânei digitale. Ceea ce mi se pare un dezavantaj, din moment ce sistemele similare DC de la Shimano nu necesită baterii ori recharge, fiind complet autonome și reîncărcându-se de la lanseu la lanseu. Dar se pare că Daiwa vrea să concureze cumva de la egal cu Shimano în clasa mulinetelor ”inteligente”, sau măcar a celor cu control digital. La capitolul ”King of bling”, se poate spune că IM Z a câștigat showdown-ul cu Shimano, pentru că are luminițe care indică atât intensitatea frânei, cât și modul acesteia.

Există deja și o aplicație de smartphone prin care se poate conecta cu mulineta pentru a descărca datele fiecărei sesiuni de pescuit, în special lungimea lanseurilor. IM Z are un port USB Type-C pentru conectivitate și recharge. Însă aplicația va fi disponibilă doar în Japonia și doar în limba japoneză pentru moment, ca și mulineta, de altfel. Nu se știe deocamdată dacă Daiwa va oferi acest model și pentru restul lumii și când se va întâmpla acest lucru.

Frâna de luptă a mai crescut puțin de la cele 6 kg ale Daiwa Z2020, la 7 kg în cazul IMZ, datorită numărului de discuri din metal și carbon, iar greutatea a scăzut de la 265 de grame la 250 de grame. Daiwa a adoptat un ”frame monobloc” pentru IMZ, spun ei. Din câte pot observa, se pare că dimensiunile IM Z-ului par a fi ceva mai compacte decât ale modelului Z2020. Ambele mulinete sunt construite integral din metal (aluminiu), iar rulmenții sunt CRBB pentru amândouă, ceea ce înseamnă că pot fi utilizate și în saltwater, cu precauțiile de rigoare. Sistemul T-Wing a devenit standard în mulinetele Daiwa middle și high-end, deci e prezent și în IM Z.

După cum spuneam mai sus, aș fi preferat o Daiwa Z nouă fără ”Intelligent MagForce”, ca să fie ceva mai accesibilă financiar și mai ușor de utilizat, fără reîncărcări ca ale unui telefon. Dar având în vedere că mai toată lumea are astăzi o baterie externă, presupun că o puteți încărca și pe baltă, dacă ați uitat cumva s-o puneți la priză acasă, cu o seară înainte.

Mai rămâne de văzut care va fi prețul pieței și al străzii în Japonia, după lansarea noilor modele, în luna aprilie a acestui an. Iar asta e tot ceea ce știu despre IM Z, cumulat cu propriile insight-uri ca utilizator de Daiwa Z2020.

Update 31 ianuarie: mulineta a apărut deja în oferta e-tailerilor din Japonia, iar shop-ul online Digitaka a pus-o în vânzare, în avans, la prețul de 850 de euro cu shipping inclus. Pentru România, adăugați 22% TVA și taxe vamale, iar prețul final va ajunge undeva la 1.040 de euro. IM Z Limitbreaker va putea fi cumpărată din aprilie.

Articolul IM Z, prima mulinetă cu control digital de la Daiwa apare prima dată în andreizabet.ro.

Vă invit să urmăriți episodul inaugural pentru a aflat cât mai multe despre reglajele optime ale mulinetelor de casting, în funcție de tipul frânei de lansare. În decursul timpului, am văzut la pescarii de la noi cum foloseau mulinetele de casting incorect reglate și setate din punct de vedere al frânei de lansare.

Cum reglăm mulinetele de casting în funcție de frâna lor de lansare? Aflați ce rol are cast controlul sau presiunea pe tambur în toată povestea din videoclipul de mai jos. Ideea este că avem două tipologii diferite de frână, iar folosirea cast controlului trebuie să difere și ea.

Dacă nu știați, mulinetele de casting se împart în două mari categorii, după frâna care controlează lansarea: avem, pe de o parte, modelele cu control magnetico-centrifugal sau magnetic simplu, cum sunt majoritatea celor de la Daiwa, iar pe de altă parte, există mulinetele cu control centrifugal, cum sunt o mare parte dintre modelele Shimano. Nu intră în discuție mulinetele din clasele premium, precum cele cu control digital, pentru că ne interesează cum să reglăm mulinetele accesibile din punct de vedere al prețului.

Daiwa Tatula Type-R, de exemplu, folosește o frână magnetico-centrifugală, Magforce-Z, o evoluție a primei variante, Magforce-V.

Cineva care m-a întrebat pe Facebook cum să-și regleze mulineta Daiwa Tatula Type-R mi-a dat ideea unui prim videoclip din noua serie. Când mi-a spus cum avea reglată mulineta, mi-a căzut fața, fiindcă era total greșit. Omul se ghidase după altcineva, care-i spusese de metoda clasică și învechită a unei năluci legate de fir și lăsate să cadă pe pământ, în timp ce ținem lanseta la orizontală. Dacă tamburul continuă să se învârtă după ce năluca atinge solul, atunci strângem cast controlul până ce tamburul nu se mai rotește deloc când greutatea ajunge pe pământ. Această metodă este nu doar învechită, ci și limitează serios peformanțele de lansare are mulinetelor moderne, ca urmare trebuie să știm cum putem regla mulinetele de casting pentru a obține maximum de performanță din ele, iar metoda cast controlul exagerat de strâns nu nici pe departe soluția. Dacă sunteți începători în casting, OK, metoda ”înfrânării” cast controlului va fi de folos, însă imediat ce ajungeți să lansați confortabil cu o gamă largă de năluci, cast controlul trebuie ”desfăcut” pe cât de mult posibil, dar nu mai jos de limita la care eliminăm jocul lateral al tamburului. Însă acest prim episod Tips And Tricks se adresează celor care au făcut deja primii pași în baitcasting și pot controla o astfel de mulinetă fără multe probleme și peruci.

Setările recomandate pentru cele două mari categorii de mulinete sunt aprobate și de către motanul rezident și expert desăvârșit în casting, Maestrul Kenobi.

Noile generații de mulinete de la Shimano vin cu sistemul actualizat SVS Infinity, care aduc o îmbunătățire substanțială în reducerea perucilor în aproape orice condiții, fără să reducă dramatic distanțele de lansare atunci când activăm, de exemplu, toate cel patru greutăți centrifugale.

Spre deosebire de variantele vechi ale frânei SVS, pe care Shimano a păstrat-o nepermis de mult, în opinia mea, în timp ce competiția inova, iar Abu Garcia aveau o frână similară (IVCB) cu greutăți centrifugale și control extern de foarte mult timp. Totul este iertat, fiindcă noua versiune SVS Infinity livrează pe toate palierele de performanță, și ca distanțe de lansare, și din punct de vedere al controlului perucilor.

Cast controlul este asemenea unei frâne mecanice, care limitează viteza tamburului în funcție de presiunea aplicată și acționează constant, pe toată durata lanseului. Dacă vreți să aflați cum trebuie să reglați mulinetele cu care pescuiți, fie că aveți unele cu control magnetic și altele cu control centrifugal, urmăriți primul episod al seriei T’N’T – Cum reglăm corect mulinetele de casting. Aveți linkul către videoclip imediat mai jos:

Dacă v-a fost de ajutor acest prim episod, dați un like și abonați-vă la canalul de YouTube Pescuit la răpitor de la A la Z direct din acest link, pentru că urmează mult alt content de calitate. Mulțumesc pentru atenție, fire întinse și ne vedem cu prima ocazie, cu un nou episod din seria TNT.

Articolul Cum reglăm corect mulinetele de casting apare prima dată în andreizabet.ro.

La câteva zile după Anul Nou, am ieșit la o primă partidă pe 2020, la Varlaam. A fost cea mai grea dar și cea mai frumoasă pescuială a iernii, tocmai datorită condițiilor dificile – dimineața, temperaturilea erau sub zero grade, apa îngheța pe inelele lansetei, iar știucile atacau anemic, motiv pentru care am ratat mai mult decât am prins. Cele patru baterii ale camerei au cedat după câteva ore de filmare, așa că nu am reușit să înregistrez toate capturile. Însă chiar și așa, a fost o primă partidă reușită. Montajul video conține toate informațiile, fără rețineri sau omisiuni. La mulți ani și fire întinse la maximum pe 2020!

Vineri, 3 ianuarie, am ieșit la un prim pescuit de Anul Nou. Era prima dimineață în care balta din fața blocului, ce-mi servea drept ”termometru urban”, înghețase. Când am ajuns la Varlaam, sectorul B era parțial prins în gheață, iar Mădălin mi-a spus că lacul fusese înghețat aproape complet cu una-două zile înainte.

Bătea și un vânt tăios, care la cele -2 grade de la ora 10, amplifica senzația de frig, așa că sectorul A era pentru mine. Mai ales că nu înghețase datorită adâncimii mai mari, iar apele lui sunt mereu limpezi-cristal. În ultimele partide din decembrie prinsesem bine de fiecare dată, folosind aceeași tehnică veche și de încredere, cu care am prins mereu știucă pe orice apă am pescuit, iarna, și mai ales pe bătrânul Snagov.

Tehnica lestării nălucilor plutitoare nu e ceva nou, eu am învățat-o de la un vechi prieten, Florin Smeu, tot pe Snagov, acum mulți ani, când el a prins 7 sau 8 știuci, iar eu, un singur biban. Evident, nu aveam niciun vobler lestat corespunzător la mine.

De atunci, am aplicat tehnica diverselor năluci plutitoare, de la crankbaituri la minnow jerkbaituri și până la swimbaituri. Și nu m-a trădat niciodată, în special în concursurile de spinning de pe Snagov.

Vineri am prins câteva știuci și un șalău, dar am și ratat alți patru pești, în special pentru că, datorită temperaturii extrem de scăzute a apei, răpitorii atacau anemic, mai bine zis ”se lăsau” în nălucă sau o opreau ușor, de ziceai că s-a agățat năluca de substrat. Am prins cu un singur swimbait, GAN CRAFT Jointed Claw 178, lestat să rămână pe loc în momentele de repaus (oprirea recuperării), astfel încât să nu se ridice și să nu coboare în coloana de apă. În asemenea condiții dificile, peștii nu vor urmări o pradă, fiindcă pentru ei primează conservarea energiei. Iar această tehnică, bazată pe o recuperare ultra-lentă, cu pauze lungi, între 5 și 10 secunde (sau chiar mai mult), a funcționat mereu, cel puțin în experiențele mele de pescuit.

Vă invit să aflați toate detaliile și informațiile din montajul video de mai jos. Pentru o experiență de vizionare optimă, setați rezoluția la 1080p HD. Din cauza frigului, bateriile camerei au cedat mai repede decât mă așteptam, așa că am pierdut ultimele capturi ale zilei, însă am avut șansa să filmez și câteva capturi de la cap la coadă. Tocmai pentru că atacurile erau extrem de fine, trebuia să înțep lent, în doi timpi, ca în pescuitul cu crankbaituri, pentru a nu le smulge swimbaitul din gură.

Aceasta a fost prima partidă a anului, care pentru mine a fost și cea mai recompensantă a iernii, datorită nivelului de dificultate ridicat. Sper să vă placă și vouă prima partidă de pescuit alături de mine!

Ne revedem cu alte articole și montaje! Mulțumesc pentru lectură și vizionare, și fir întins!

Articolul Știuci la zero grade apare prima dată în andreizabet.ro.

Match the Catch pentru fiecare
Când abordez o partidă la știuci-record, am o strategie din care fac parte diverse prezentări, gândite să atragă pe cât se poate exemplarele mari de știucă, iar una dintre aceste abordări este Match the catch sau ”their catch”, adică prada răpitorilor. Cu alte cuvinte, încerc să le ofer răpitorilor din apa respectivă o pradă sau prăzi familiare lor, pe care le consumă în mod repetat și pe care le preferă, evident.

Ce presupune un Match the Catch eficient?
Scopul demersului este de a afla ce pești-pradă sau ce alte prăzi preferă răpitorii din acel lac sau râu, iar pentru aceasta există mai multe abordări posibile, în funcție de specificul apei respective:

– cea mai directă este prin ”încercare și eroare”, testând diverse tipare coloristice, forme și dimensiuni de năluci, până ce dăm de acele pattern-uri pe placul răpitorilor. Pe lacurile mari precum Snagov, Match the Catch poate ține nu doar de o anumită perioadă a anului, ci și de o zonă anume. De exemplu, acum câțiva ani, am găsit un golfuleț în care un localnic dădea la trestie, prinzând roșioare frumoase, una după alta. Am început să inspectăm zona cu năluci cu puternică vibrație, iar primele atacuri ne-au luat prin surprindere, însă nu la fel de mult ca dimensiunile știucilor prinse (și eliberate), foarte mari pentru Snagovul acelor ani, unde media ”știucilor” era de 35 – 40 cm. Deci, există cazuri în care Match the Catch are legătură cu locul și momentul;

– cea mai simplă este să culegeți informații ”de la fața locului”, folosindu-vă spiritul de observație, skill-urile de socializare etc. Asta înseamnă să căutați să vedeți/aflați ce pești-pradă trăiesc acolo unde vreți să prindeți răpitor. Pe anumite ape, poate că bibanul este o pradă preferată de către știuci, pe altele, obletele sau roșioara, ori săbioara. Dacă există pescari de staționar pe malul apei, întrebați-i ce fel de mărunțiș prind, și dacă se poate, insistați să vedeți și voi peștii prinși. Astfel de detalii sunt extrem de importante în abordarea pescuitului de știucă mare, care este mult mai greu de prins, acolo unde mai există, decât obișnuitele mârlițe. Pe Lacul Varlaam, de exemplu, unde se pescuiește exclusiv în sistem Catch & Release, există știuci mari, însă tocmai datorită faptului că au fost prinse și eliberate în trecut, le-a făcut mult mai precaute și mai greu de prins în prezent. Asta reprezintă o provocare în sine pentru mine, să prind aceste știuci mari, acolo unde ceilați nu reușesc, și pot spune, după un sezon 2017 și un început de sezon 2018, că mi-am format niște pattern-uri bine stabilite, care-mi aduc exemplarele record de știucă din lac, cu condiția să am răbdare în căutarea lor.

Match the catch – de la detalii maxime (formă, dimensiune, combinaţie de culori)…
Ca să îndepliniți această condiție, trebuie să încercați să imitați, în prezentare, nu doar culoarea prăzii predilecte din acea apă, ci și mărimea ei, precum și forma/profilul. Dacă știucile mari preferă săbioarele între 10 și 15 cm, atunci ar fi o idee bună să emulați prin dimensiune și culoare această pradă. E atât de simplu! La puțin timp după ce am ajuns în Sudan, ghizii de la Tourette Fishing mi-au spus, la vederea cutiilor cu muște de saltwater, legate integral de mine, că portocaliul fluo sau normal sperie din care afară peștii – mă refer la triggerfish. Mă avertizaseră înainte să nu folosesc materiale strălucitoare în compoziție, însă nu-mi spusese nimeni, nimic, despre portocaliu. Într-una din zile, pe plaja unei insule (Mesharifa) am văzut o mulțime de crabi, care se vânzoleau de colo-colo. Aveau carapace sau cochilii alb-gălbui-nisipii, și ce să vezi, și picioarele erau de aceeași culoare. Nici urmă de oranj, deci e de la sine înțeles de ce portocaliul producea deranj. Alte decoruri, tropicale, aceeași regulă – Match the Catch – se aplica și acolo. Am învățat pe pielea mea, iar data viitoare voi avea imitațiile care trebuie.

… la minimum (dimensiune şi culoare de bază)
Exemplul unei abordări la detalii minime ar fi să vă rezumați la culoarea de bază și la dimensiunile aproximative ale prăzii din apa respectivă. Dacă avem biban, atunci patternul va fi cel de Perch sau chiar un Firetiger, dacă predomină albitura, atunci culoarea albă este greu de bătut. Mintea umană are tendința de a complica inutil lucrurile, deci simplificați pe cât se poate datele ecuației. Albitură = alb cretă sau perlat (în cazul plasticelor și al swimbaiturilor din plastic moale) și argintiu cu spate colorat (mai ales la cu un nivel mare al detaliilor, precum voblerele și swimbaiturile hard). Pe de altă parte, dacă reușim să reproducem la nivel minimalist o trăsătură definitorie și proprie unei specii de pești-pradă, pe principiul culoare de bază + o trăsătură specifică, vorbim despre Match the Catch.

În montajul video de mai jos, vă invit să urmăriți câteva capturi realizate cu năluci pe conceptul Match the Catch, o parte la detalii maxime, altele la un nivel minim al detaliilor (totul redus la culoare și dimensiune). Pentru o experiență de vizionare la calitate optimă, vă recomand să setați rezoluția videoclipului la 1080p HD din meniul YouTube.

În cazul în care vă întrebați ce pește este cel din imagine și ce culoare are swimbaitul care îl imită atât de bine cromatic, povestea e următoarea: mai întâi am căutat să văd ce specii de pești-pradă se află în lacul respectiv, apoi am încercat să le găsesc echivalentul. Iar pentru săbioara din imagine, cea mai apropiată combinație de culori mi s-a părut Sexy Shad. Acest pattern a fost inventat de celebrul bass pro american Kevin VanDam și produs, inițial, de compania Strike King, care îl sponsorizează pe multiplul campion Bassmaster Elite KVD. Se pare că această culoare vrea să imite speciile de shad nord-americane, însă iată că este un ”perfect match” pentru săbioara de la noi și din Europa.

If you can’t Match the Catch, make their eyes hurt
Nu susțin că Match the Catch ar fi singura abordare eficientă, și nici nu este, dar funcționează destul de bine în unele situații. La polul opus, combinațiile stridente precum alb cu spate chartreuse și burtă portocalie dau, de asemenea, rezultate, tot așa, în anumite condiții.

Dincolo de forma specifică, aripioarele roșiatice, portocaliul din partea ventrală și flancurile albe pot simula, la un nivel minim al detaliilor dar suficient de cele mai multe ori, un pattern de roșioară. Această culoare este Big Bite Chartreuse, care a fost pusă la punct de GAN CRAFT în colaborare cu Toshifumi Kikumoto, unul dintre cei mai faimoși promotori ai pescuitului cu swimbaituri din Japonia. Însă, despre astfel de prezentări ”țipătoare” vom vorbi cu altă ocazie. Până atunci, Match the Catch și Fire Întinse!

Articolul Match the Catch apare prima dată în andreizabet.ro.

To be or not to be DC: this is the question
Acum câteva săptămâni m-am înfiinţat cu mulinetele în exact aceeaşi configuraţie, în acelaşi loc, pe un stand mai ferit de pe Sectorul A al Lacului Varlaam, doar ca să testez noul Shimano Exsence DC 2017. Iar ca să am termen de comparaţie, am folosit o mulinetă care lansează bine cu aproape orice nălucă din categoria MH, este vorba de Daiwa Z 2020SHL Black Limited Edition.

Am pescuit din toamna trecută cu Z-ul şi s-a comportat impecabil de fiecare dată, am prins mult peşte, dintre care şi o ultimă ştiucă mare pe 2017, cea de 93 de cm. Aşa că Z-ul este cumva mulineta mea „go to” sau „all-around” pentru pescuitul ştiucii cu cele mai diverse năluci – voblere crankbait de 7 sau 10 grame, spinnerbaituri între 7 şi 21 de grame, swimbaituri soft între 12 şi 18 cm, swimbaituri hard de maxim 150 mm (GAN CRAFT Jointed Claw 148 este un exemplu), linguri oscilante între 10 şi 40 – 50 de grame şi multe, multe altele, într-atât de versatilă e Z-ul. Şi toate astea le pescuiesc cu fire fluorcarbon, majoritatea din clasa de 14 lbs. sau 0,31 mm diametru – Sunline FC Sniper sau Sunline Basic fluorocarbon.

Vântul duce minciunile mai departe, deci fără teste în condiţii de vânt
Long story short, pe 17 martie am filmat aceleaşi teste cu cele două mulinete, cu acelaşi fir Sunline fluorcarbon de 0,31 mm şi aceeaşi lansetă EDGE Swim Bait 805-1 HM pe care am montat mulinetele succesiv. În acea zi, vântul bătea din spate sau din spate-lateral dreapta, ceea ce a făcut ca Daiwa Z să lanseze cu aceleaşi năluci chiar mai departe decât Exsence DC-ul, distanţele fiind undeva între 41 şi 44 de metri cu nălucile din test: este vorba de jerkbaitul GAN CRAFT rest 128 SL (20 g) şi swimbaitul soft de 6″ (24 g). Viteza vântului era undeva între 10 – 11 km/h şi 17 – 18 km/h, îm momentele de intensificare. Am toate filmările din acea zi, dar nu avea rost să le montez fiindcă rezultatele erau viciate de influenţa vântului.

Care este faza? Simplu: când vântul bate chiar şi cu 5 – 6 km/h, rezultatele vor diferi şi vor suferi din această cauză. Deci, nu faceţi teste în condiţii de vânt, cum am văzut pe canalul unui Youtuber, care lansa în statul următor cu mulinetele din test, în special cu Shimano. Asta în condiţiile în care copacii de pe marginea terenului îşi smuceau urât coroanele, ca nişte rockeri cu plete verzi care făceau headbanging, ajutaţi de un vânt de cel puţin 25 km/h.

Chiar dacă nu era un test oficial, ştiinţific sau mai ştiu eu cum, nu voiam să îmi şi să vă ofer rezultate eronate, aşa că cei 14 GB filmaţi atunci vor ajunge în recycle bin. Ieri, 6 aprilie, am profitat de absenţa vântului în prima parte a zilei, şi am testat din nou mulinetele. Ce a ieşit, vă invit să urmăriţi în montajul video de aproape o jumătate de oră de mai jos (pentru o experienţă de vizionare la calitate maximă, setaţi rezoluţia la 1080p HD din meniul YouTube):

Fanboys are like the Jedi or the Sith: short sighted
Nu este vorba de un test definitiv, dar pe mine m-a ajutat să îmi fac o primă impresie asupra performanţelor noului Exsence DC 2017. Iar aceste impresii sunt unele pozitive, mai mult nu dezvălui în acest moment. O să râdeţi, dar am întâlnit chiar recent, la târgul Fishing & Hunting Expo 2018, fanboys înverşunaţi, de data asta fani ai brandului Daiwa, care aproape că respirau, cântau şi plângeau cu Daiwa în minte şi în inimă. Şi mie îmi place Daiwa, chiar foarte mult, dar la fel de bine folosesc mulinete de la alte două mari branduri, Shimano şi Abu Garcia Japan, fără să susţin sus şi tare că „Daiwa rulz” sau că „Shimano rocks”. Am trecut de acum 20 de ani e faza asta, care nu este decât o dovadă de imaturitate şi de experienţe limitate a celor care se comportă astfel. Pur şi simplu, prefer să iau de la fiecare brand acele echipamente care îmi folosesc aplicaţiilor şi tehnicilor mele de pescuit. Dap, e atât de simplu. Iar pentru 2018, căutam nişte mulinete care să mă ajute cât mai mult în pescuitul de pe mal cu năluci între 14 şi 30 de grame, aşa am ajuns la noile DC-uri.

M-am documentat intens, am înţeles că noua generaţie de mulinete cu control digital de la Shimano ar fi altceva faţă de seriile din 2006 – 2008, pe care le-am avut şi care nu m-au impresionat decât la început, prin noutatea lor, şi am luat decizia să văd la prima mână cum se descurcă modulele DC din 2016 (Antares DC) şi 2017 (Exsence DC). Iar de pe urma acestor experienţe sper să beneficiaţi şi voi, pentru că veţi acumula informaţii nepărtinitoare şi fără vreo agendă ascunsă (am întâlnit şi astfel de personaje pe YouTube, cărora li se zice „shills” din motive întemeiate).

Sistemul DC, revizitat
Conform spuselor celor de la Shimano JP, noile module DC (Digital Control) beneficiază de o serie de actualizări şi îmbunătăţiri în comparaţie cu primele generaţii, astfel:
– modulul DC nu aplică forţă electromagnetică de frânare în perioada acceleraţiei iniţiale a tamburului, pentru a obţine viteze de rotaţie mai mari;
– în Antares DC 2016 şi Exsence DC 2017, profilurile de frânare au fost modificate astfel încât viteza de rotaţie să atingă 35.000 rpm în primele 0,15 secunde ale lanseului;
– aplicarea forţei de frânare se produce acum cu o frecvenţă de 1.000 de ori pe secundă, deci la milisecundă, şi reprezintă cel mai avansat mod de control al lansării cu o mulinetă cu tambur rotativ;
– „idle period” sau perioada în care viteza de rotaţie a tamburului rămâne constantă, apoi începe să descrească, este controlată la milisecundă spre deosebire de vechile generaţii DC.

Şurubul de Cast Control (frâna mecanică) a fost mutat pe aceeaşi parte cu modulul DC şi ascuns în interiorul capacului lateral, şi pentru că Shimano recomandă folosirea limitată a acestui reglaj: doar atât cât să reducem jocul lateral al tamburului, fără nicio presiune suplimentară, care ar afecta negativ performanţele de lansare ale sistemului DC.

Fun fact
Prima mulinetă cu sistem DC a fost lansată pe piaţă de Shimano în 2003, Calcutta Conquest DC. Trei ani mai târziu, Shimano a reuşit să adapteze modulul DC într-o mulinetă low profile, e vorba de Antares DC, şi aici a început „aventura mea digitală”. În acea vreme pescuiam mult pe Căldăruşani, după ştiucă, şi am avut destul timp să mă familiarizez cu cele 4 DC-uri cumpărate în perioada 2006 – 2008. Iată cum arătau primele DC-uri, din fotografiile anului 2007, imediar după EFTTEX-ul de la Praga:

Înapoi în viitor
Shimano a redus greutatea noilor modele Antares şi Exsence DC la 225 de grame, cât şi dimensiunile acestora. Faptul că butonul de Cast Control a fost „ascuns” sub capacul lateral opsu manivelei este un plus, în opinia mea, fiindcă sistemul DC este acum mai avansat decât în urmă cu 12 ani şi poate face mai mult decât înainte:

DC for the Digital Age
Din filmele altor testeri de pe YouTube, mă temeam că noile module DC erau „overbraked”, cu alte cuvinte că ar fi aplicat o forţă de frânare exagerată, pentru a ţine formarea perucilor la minim şi a încuraja începătorii sau pe cei care nu se înţeleg cu mulinetele de casting să abordeze totuşi acest stil. În timpul filmărilor pentru testul Shimano Exsence DC 2017 vs. Daiwa Z2020 Black Limited, vă pot spune că am făcut peruci cu ambele mulinete, şi am avut ocazia să mă conving că Exsence DC-ul nu este „overbraked”. Modurile XP şi P sunt noi şi oferă o forţă de frânare mai scăzută decât în cazul Antares DC 16, de aceea am ţinut să testez în special „vechile moduri” N (nylon) şi F (fluorocarbon), iar rezultatele din acest mini-test le-am obţinut cu Exsence DC-ul în modul N, setare externă 4 din 8.

Voi reveni şi cu alte teste, unele deja în lucru. Ne revedem în curând cu alte subiecte tari, fir întins!

Articolul Shimano Exsence DC 2017 vs. Daiwa Z2020 Black Limited apare prima dată în andreizabet.ro.

Când ”lent” nu este suficient în prezentare
Mulinau într-un tempo rapid, cu pauze foarte scurte, doar atunci când plasticul sau năluca atingea substratul. În condițiile date, în care răpitorul se mișcă greu, dacă pescuim repede, cu năluci care cad sau care urcă rapid, nu vom avea cine știe ce rezultate. În weekendul 6 – 7 ianuarie, am pescuit ambele zile. Sâmbătă, deși am prezentat nălucile extrem de lent, nici eu n-am avut cine știe ce capturi: o mârlă congelată pe voblerul GAN CRAFT REST 128SL și un șalău pe swimbaitul GAN CRAFT Jointed Claw Magnum 230.

The survival of the fittest
După ce am ajuns acasă, seara, am modificat flotabilitatea câtorva voblere din cutie, inclusiv pe a celui de la Gan Craft, REST128 SL. Acest model este dat ca ”slow floating”, dar se ridica prea rapid pentru cele  2 – 3 grade Celsius din apă. Așa că i-am aplicat puțină folie de plumb pe burtă și l-am testat în chiuvetă, astfel încât să se ridice spre suprafață cât mai lent, aproape imperceptibil. E o soluţie foarte bună până vin de pe eBay foliile de plumb autoadezive – GAN CRAFT Sinking Helper ori Storm SupenDots sau SuspenStrips.

Suspendăm nălucile, arestăm știucile
Tuningul de finețe a urmat a doua zi, în apa din lac, mult mai rece și mai densă. Am mai îndepărtat puțină folie, până când voblerul a început să se ridice lent spre suprafață, în momentele de pauză. Iar apoi am plecat la pescuit. Nu cred că apucasem să fac trei lanseuri când primul șalău a dat în timp ce țineam voblerul pe loc – a luat năluca și a întins serios firul. Câteva lanseuri mai târziu, a urmat un alt șalău frumos. Răspunsul răpitorilor m-a luat prin surprindere, nici action cam-ul nu apucasem să-l pornesc, pentru a filma acțiunea. Era clar, găsisem tiparul potrivit!

Care-i faza cu nălucile suspending?
Cu cât ținem mai mult timp nălucile în zona de atac (strike zone) a răpitorilor, iarna, cu atât cresc șansele ca aceștia să muște. O pradă care stă pe loc, care nu urcă rapid la suprafață și nici nu cade lent substrat, este mai atractivă decât alte prezentări, în apa rece. Pescuiesc de foarte mulți ani așa pe Snagov, de cum se vine frigul, și cu cât înaintăm în iarnă iar temperatura apei scade sub 15 – 10 grade Celsius, cu atât crește eficiența acestei tehnici.

Ce soluţii avem? O să împart explicația în două părți, una corespunde stilului de recuperare sau de prezentare, iar cealaltă nălucilor folosite.

Cum prezentăm năluca?
Așa DA: ritmul în care recuperăm trebuie să fie unul cât mai lent posibil, dacă se poate să ne folosim de o mulinetă cu raport de multipicare între 5.0:1 și maxim 6.6:1, cu atât mai bine. Pauzele pe care le facem între una sau două ture de manivelă trebuie să aibă minimum 3 – 5 secunde, dar le puteți alterna: o pauză de 3 secunde, alta de 5, apoi una de 10… chiar și de 30 de secunde sau mai mult. Când reluați recuperarea după câte o pauză, acționați mai întâi vârful lansetei, dați-i un impuls discret nălucii și apoi începeți să învârtiți manivela mulinetei.

Așa NU: dacă tragem iarna plastice, lingurițe și alte năluci ca vara, cu viteză, fără oprire, sau cu pauze cât să cadă pe substrat, mai bine ne ocupăm timpul cu altceva, fiindcă nu vom prinde mare lucru, sau cel mult câte un pește, accidental.

Am selectat câteva din capturile acelei zile în montajul video de mai jos, pe care vă invit să-l urmăriți și pentru a vedea care este ritmul real al unei prezentări de iarnă în apele aflate la limita înghețului. Selectați din meniul YouTube rezoluția 1080p/HD pentru o experiență de vizionare la calitate maximă.

Ce năluci prezentăm?
Am vorbit mai sus despre lestarea unor voblere slow floating, pentru a le face aproape suspending. Am făcut asta fiindcă voiam să văd cum răspunde năluca în asemenea condiții, fiindcă prinsese bine pe vreme rece. Voi nu trebuie să faceți neapărat asta, fiindcă în magazinele de profil există o pleiadă întreagă de voblere suspending sau cu flotabilitate neutră. Asta înseamnă că, pe recuperare, acestea se scufundă la adâncimea de  evoluție, iar la fiecare pauză, se vor opri pe loc, rămânând atât timp cât doriți în raza de atac a răpitorilor. Fiindcă peștii sunt slab activi, nu vor urmări nălucile ca vara ori toamna, de aceea este de importanță critică să le prezentați năluca în imediata apropiere, cât mai la nasul lor. Atenție la ce strune folosiți: alegeți unele cât mai ușoare, fără vârtej, ca să nu faceți din voblerul suspending unul sinking, fiindă îi anulați orice eficiență.

Așa DA: folosim năluci adaptate la adâncimea apei din zona respectivă. Dacă apa are 2 metri, ideal e să prezentăm voblere care evoluează măcar la jumătatea adâncimii, dacă nu chiar la 1,5 metri, în apropierea substratului. Este crucial să găsiți acele năluci care dau rezultate pe apa pe care pescuiți, deci recomand să vă înarmați cu diverse modele și culori, de la cele naturale, translucide, la pattern-uri de biban și chiar firetiger, în funcție de turbiditatea apei. Culorile mai pale sau pastelate par mai naturale iarna, pentru că și coloritul peștilor este mai estompat. Pe vreme înnorată, combinația de culori Firetiger pare să producă constant bine. Regula din muscărit, ”match the hatch”, este valabilă și în pescuitul cu năluci, de aceea vă recomand să căutați acele culori care se apropie de cele ale peștilor-pradă din apa respectivă. Pentru atacurile de reacție, una-două culori ”turbate” prind bine în cutie, pe lângă Firetiger: chartreuse-blue back, limetreuse-orange back și altele asemănătoare.

Așa NU: dacă dăm cu un vobler care evoluează la 30 cm sub filmul apei într-o zonă cu adâncimi de 2 – 3 metri sau mai mult nu o să prindem pește. La fel și dacă folosim un vobler suspending care coboară mai jos decât adâncimea maximă din apă, fiindcă se va lovi de substrat și-și va pierde atractivitatea evoluției.

Prindem și iarna, înseamnă că știm
După ce sâmbătă abia am reușit 2 capturi, rezultatele de duminică mi-au confirmat încă o dată eficiența voblerelor suspending, iarna: am prins 6 șalăi și 3 știuci și, cel mai important, m-am distrat excelent, la un prim pescuit reușit în 2018. Evident, le-am rupt fâșul la figurat, fiindcă fiecare pește a fost eliberat înapoi în mediul său.

Articolul Cum să le rupi fâșul, iarna apare prima dată în andreizabet.ro.

Jumătatea plină nu e chiar atât de plină
De-a lungul anilor, am întâlnit pescari cu mulinete de cast umplute în toate felurile, dar numai corect, nu. Prin trial & error au descoperit că atunci când pui mai puțin fir pe tambur, mulineta ”se îmblânzește”, devine mai docilă, mai controlabilă. Asta pentru că eficienţa frânei de lansare crește în timp ce distanţa scade. Aparent, acest lucru oferă niște beneficii, dar, în realitate, nu există nicio ”jumătate plină”. După cum puteți afla din De ce lansăm așa (2), dezavantajele întrec aşa-zisele „beneficii”.

Ce se întâmplă cu tamburul umplut incorect
În cazul unui tambur umplut pe jumătate, acesta pierde mai multă energie pentru ca năluca să atingă o distanță comparabilă cu cea a unui tambur umplut până sus. De ce? Simplu: firul iese de pe un tambur cu diametru mai mic, deci tamburul trebuie să se rotească de mai multe ori pentru a compensa cantitatea de fir lansată de pe un tambur umplut până sus.

De asemenea, cu cât este mai mare raza cercului sau a tamburului, cu atât mai mare este și viteza la marginea acestuia. Când lansăm cu tamburul plin, câștigăm o treaptă superioară de viteză, iar această viteză crescută ne ajută să atingem distanțe mai lungi sau să lansăm la acele distanțe cu efort redus. În final, este vorba de folosirea eficientă a energiei.

Un tambur incorect umplut modifică și cantitatea de fir recuperat pe tur de manivelă, nu doar distanțele de lansare. Nu vă fie teamă că tamburii umpluți cu fir până sus pot face mai ușor peruci, pentru asta există sistemele de control magnetice, digitale sau centrifugale, care temperează mulinetele în momentele critice ale lanseului. Există trucuri şi reglaje prin care să reduceţi perucile, dar fără a limita distanţa de lansare.

Recomandarea mea: umpleți tamburii până sus, de fiecare dată
Iată de ce, vă recomand să umpleți tamburii mulinetelor de cast până aproape de marginea lor, de fapt cu 1 mm sub buza acestora. Eu prefer chiar să exagerez puțin, și umplu mare parte din mulinete ”la rasul tamburilor”, pentru că mai câștig ceva distanță în lanseu, cu efort minim. Un tambur umplut excesiv va avea tendința să facă peruci mai des, dar pe acestea le contracarez din reglajele mulinetei, în special din frâna de lanseu (foarte rar din cast control, presiunea pe tambur sau frâna mecanică, butonul aflat pe partea cu manivela) și din propriul ”control digital” – degetul mare pe tambur (ceea ce americanii numesc ”feathering the spool”).

În cazul primelor mulinete Daiwa T-Wing au existat probleme cu line guide-ul inițial, iar recomandarea producătorului a fost reducerea cantității de fir de pe tambur. Ulterior, Daiwa a remediat probema prin un nou design al line guide-ului TW – am primit piesele de la Daiwa Japan, după ce le-am scris, iar aceștia le-au trimis la Arrow International, deci cele 2 Daiwa Tatula 100HL din dotare sunt ”the latest version” din generația lor.

Excepții de la regulă
Sunt mai mulți factori care afectează performanțele mulinetelor de cast, iar modul în care le umpleți cu fir este unul extrem de important, mai ale în cazul tamburilor adânci. Există și tamburi pentru care producătorul recomandă două moduri de umplere, unul din acestea fiind până la jumătate. Este vorba de tamburii SV (Stress-free Versatile) de la Daiwa, însă aceștia au deja un diametru mai mare al arborelui (în limbaj tehnic, Large Arbor), și dacă îi umpleți pe jumătate, nu pierdeți semnificativ la capitolul distanță. Umplerea lor astfel are un alt scop, și anume acela de a reducea cantitate de fir și implicit greutatea și inerția, ceea ce ajută mult în lansarea nălucilor din clasele Medium-Light și Light. Același principiu îl puteți aplica și la celelalte mulinete, doar că rezultatele nu vor fi la fel, din cauzele mai sus enunțate.

Urmăriți explicațiile din vlogul De ce lansăm așa (2)
În vlogul de mai jos vă invit să urmăriți comparația directă dintre două mulinete identice, umplute diferit cu fire. În cazul tamburului ”pe jumătate”, am folosit o setare a frânei de lansare Magforce-Z de maximum 6 (din 20), în timp ce pe tamburul umplut corect, frâna Magforce-Z a fost reglată la 11 – 12.

La final aveți și-un rateu monumental la atacul unei știuci – uitasem frâna slabă după o primă știucă prinsă, așa că țeapa ”mi-am luat-o” eu. Se mai întâmplă când te concentrezi asupra filmării și ești începător în ale vloggingului. Selectați din meniu opțiunea de vizionare la rezoluţie Full HD/1080p:

Tamburul umplut insuficient necesită o forță mai mică de frânare, dar și distanța de lansare este serios afectată. Tamburul umplut corect necesită un reglaj normal al frânei, aproape la jumătate (11 din 20), iar distanțele atinse sunt vizibil mai mari, cu mai puțin efort.

Iată și un link către articolul scris recent de Jordan Lee, campionul Bassmaster Classic en-titre și unul din pescarii profesioniști din Bassmaster Elite Series.

De ce lansăm așa, cu tamburul umplut corect
Când pescuiți cu mulinetele umplute corect, câștigați la mai multe capitole:
– distanță de lansare;
– precizie în prezentare;
– mai puțin efort depus pe parcursul unei zile.

Dacă forțați mușchii și încheietura mânii lanseu după lanseu, asta se va resimți la finalul partidei sau după mai multe zile. Iată de ce e important să învățați să lansați corect, cu mulineta umplută și reglată optim.

Un subiect de viitor: reglarea mulinetelor de cast
Într-unul din episoadele viitoare vom discuta despre reglajele mulinetelor de cast. Zilele trecute m-a contactat un pescar în legătură cu distanța de lansare, care i se părea insuficientă în cazul mulinetei folosite, o Daiwa Tatula 100HL. Din fotografii am văzut că tamburul era umplut cu 3 mm sub margine, iar din discuții am înțeles că presiunea pe tambur era mult prea strânsă (butonul de cast control), adică reglajele aplicate erau valabile pentru mulinete cu frână centrifugală, nu și pentru cele cu frâne magnetice sau magnetic-centrifugale de la Daiwa. Mulinetele Daiwa cu sisteme TW, tamburi SV și frâne magnetice Magforce (V, Z, 3D, Air) au redus importanța acordată butonului de cast control, care nu mai permite decât reglaje minime, pentru eliminarea jocului lateral al tamburului. De asemenea, noua generaţie Shimano Antares DC 2016 (cu frână digitală de lansare) a înlăturat complet acest buton. Dar vom discuta despre acest subiect în episodul 3 al seriei De ce lansăm așa.

Articolul De ce lansăm așa (2) apare prima dată în andreizabet.ro.

Primele capturi la metru pe Varlaam
Pescuiesc de un an și ceva aici dar este prima dată când prind șalău, iar în urmă cu puțin timp am întâlnit și primele știuci mari ale lacului. Am auzit de Varlaam după ce lacul își pierduse complet vegetația subacvatică. Asta a făcut pescuitul tot mai dificil, fiindcă știuca e un răpitor de ambuscadă prin definiție, care se bazează pe vegetație pentru a-și ascunde prezența. În lipsa acestor elemente, știucile au trebuit să se adapteze la noile condiții și să folosească structurile rămase: pragurile din apropierea malurilor sau din larg și brâurile de stuf. Anul trecut am prins multe știuci de dimensiuni mici și câteva medii, și am scăpat una singură mare. În această vară nu am putut veni din cauza valurilor de căldură, iar în primăvară cred că am prins câteva mârlițe. Însă toamna a început într-un cu totul alt ritm și asta îmi dă ceva speranțe pentru finalul anului.

Lipsa vegetației dictează și coloritul știucii: într-o apă fără brădișuri și alte ierburi, nuanțele predominante sunt auriul, galbenul și tonurile palide. Este vorba de mimetism și adaptarea continuă la mediu, în lupta pentru supraviețuire:

Adaptați-vă condițiilor
Ideea este că, așa cum știuca și-a modificat comportamentul din cauza schimbărilor de mediu, la fel trebuie să procedați și voi, dacă vreți capturi aici. Pescuitul este dificil, un fel de grinding (în adaptare liberă, ”râcâială”), cum spun pescarii americani de bass. Știucile sunt super selective și educate, mai ales cele mari, fiindcă au văzut multe năluci în viața lor. Atacurile sunt de multe ori foarte discrete, motiv pentru care vă recomand să pescuiți concentrați cât mai mult din timp și să folosiți echipament de calitate – lansete senzitive dar suficient de flexibile pe vârf și fire cu elongație redusă.

Învățați să observați. Și invers.
Trebuie găsite anumite structuri din maluri și din larg, acolo unde identificați posibilele ruperi de nivel. Urmăriți ce fel de pești-pradă sunt în lac, ce dimensiuni și colorit au – foarte important pentru a oferi știucilor năluci similare ca aspect și dimensiuni cu prada lor naturală. Personal, îmi place să știu că pot da de cap unei ape ca Varlaamul – am descoperit câteva tipare care funcționează, dar mai am de căutat. Cei care cred că se duc pe un astfel de lac unde se bat știucile pe nălucile din cutii se înșală. Nu e vorba de noroc, nici de un loc anume (am prins cele două știuci mari pe două locuri diferite), ci de multă muncă, observație, pregătirea tuturor detaliilor legate de echipament, prezentarea nălucilor, abordarea diferită a fiecărui loc și cunoașterea cât mai bună a apei. E de lucru, dar îmi plac astfel de provocări. Sunt îndrăgostit de pescuit și pentru că fiecare zi este un nou puzzle care trebuie rezolvat și din care încerc să învăț câte ceva nou.

A dat ca și când ziua de mâine n-ar fi existat:

Trei sferturi de oră mai târziu, prinsesem 3 șalăi. Asta da, surpriză neașteptată! Noroc că i-am prins și cu action cam-ul, și cu camera foto Canon EOS M10:

Șalăii vor swimbaituri soft? Dați-le ce vor!
Cu o zi înainte avusesem ceva mare în lansetă, pe un swimbait soft de 15 cm. După cum puteți vedea la finalul vlogului, am înțepat bine, dar orice o fi fost a scăpat câteva secunde după. Tocmai de aceea am zis să fac un pescuit și duminică, de dimineață până la prânz. După o primă știucă la același swimbait soft de 15, am început să pescuiesc de-a lungul malului, pe standurile amenajate pentru pescarii de crap. La unul din lanseuri, am avut un atac atât de violent, încât a sărit firul de pe apă. Ratez. Lansez din nou. Îmi dă la fel de tare, înțep și câteva minute mai târziu aduc primul șalău de peste 60 cm la mal. Deci, șalăii vor swimbaituri soft.

Urmăriți toată acțiunea celor trei capturi cap-coadă, în vlogul articolului Șalăii vor swimbaituri soft (selectați din meniu rezoluția maximă, 1080p/Full HD):

Cu ce am pescuit
Echipamentul cu care am prins șalăi la swimbaituri soft: lansetă EDGE SB805-1 HM by Gary Loomis, 8′ (2,43 m), 1 bucată; mulinetă Daiwa Tatula Typer R 100HL raport de multiplicare 6.3:1; fir fluorcarbon Sunline de 14 lbs. (0,31 mm); swimbait soft de aproximativ 15 cm, montat pe cârlig offset 5/0 + triplă ”stinger”.

Swimbaiturile soft
De ce le spun swimbaituri soft și nu plastice moi? Cei care au inventat acest stil afirmă că denumirea este legată și de dimensiuni, nu doar de evoluția ”built-in” a nălucilor. Conform pescarilor americani, swimbaiturile încep de la 6” sau 15 cm în sus, spre 18, 20 și mai nou, 25 sau 30 cm. Deci, 15 cm este limita de jos a pescuitului cu aceste năluci. Swimbaiturile, atât cele hard, cât și cele soft, au acțiunea ”inclusă”, adică nu trebuie să faceți mare lucru, doar să le recuperați într-un ritm mai mult sau mai puțin constant. Stilul a prins în America și s-a extins pentru că aduce exemplare record de bass.

Al doilea șalău a atacat atât de hotărât năluca, încât a înghițit cu totul swimbaitul de aproape 15 centimetri, deși era cel mai mic dintre șalăii prinși:

Concluzii
Ce am învățat în acea zi: nu vă feriți de năluci XXL la șalău, s-ar putea să vă aducă niște surprize mai mari decât vă așteptați. Important este să pescuiți cu încredere astfel de plastice supradimensionate și să insistați. Pescuitul cu swimbaituri de 20 cm și peste mi-a arătat în repetate rânduri că astfel de năluci selectează exemplarele mai mari de știucă. Dar am descoperit că și șalăii vor swimbaituri soft.

Pentru mine contează să văd că se pot prinde și așa, e un stil spectaculos și extrem, deoarece de fiecare dată când pescuiesc cu năluci mari, în sinea mea mă aștept la capturi mari. Poate că e un insight mai optimist decât e cazul, dar face parte din pescuitul meu cu swimbaituri.

Articolul Șalăii vor swimbaituri soft apare prima dată în andreizabet.ro.

În primul episod din De ce lansăm așa discutăm despre poziționarea corectă a mulinetei în timpul lansărilor clasice – overhead sau deasupra capului.

Lanseul overhead este cel mai folosit și se efectuează cu lanseta în plan vertical sau între verticală și un unghi de până la 45 de grade în lateral. Este lanseul care ne ajută să obținem distanță maximă de lansare, deoarece vârful lansetei se mișcă pe cea mai lungă traiectorie posibilă. Această traiectorie sau arc de cerc asigură două lucruri esențiale în mecanica lanseului cu echipament de casting: 1) o distanță cât mai mare pentru a accelera lanseta; 2) o încărcare mai bună a lansetei.

În această poziţie, mişcarea încheieturii mâinii este mult limitată anatomic:

Care-i faza cu lanseul?
Faza 1 este atunci când lanseta se curbează sub greutatea nălucii și sub acțiunea mișcării de lansare și stochează energie în blank. Faza 2 este atunci când oprim brusc lanseta în acel stop pozitiv și ferm, lanseta se descarcă și eliberăm energia acumulată în blank în prima fază a lanseului.

De ce lansăm așa – cu mulineta într-o parte?
Trucul de azi: când lansăm overhead, este bine să ținem mulineta cu o latură în jos, în plan vertical. De ce lansăm așa? Simplu, pentru că:

1. Încheietura mâinii ajunge într-o poziție care îi oferă o plajă mai mare de mișcare, ceea ce ne ajută să accelerăm mai eficient lanseta și chiar să facem economie de energie fiindcă nu suprasolicităm brațul;

2.  Producătorii de mulinete precum Daiwa, Shimano, Abu Garcia și alții includ avertismente să nu lansăm cu mulineta în plan orizontal. În cazul lanseurilor overhead, există riscul ca, în momentul stopului, manivela mulinetei să se rotească și să cupleze mecanismul interior (pinionul și angrenajul), ducând la daune interne destul de severe. Mi s-a întâmplat odată, am atins cu mâneca hainei manivela imediat după stop, în momentul în care tamburul se învârtea la viteză maximă, scoțându-l din modul liber (free spool). A trebuit să trimit mulineta la Daiwa Japan, ca să o poată repara.

Avertismentele date de producători – din prospectul mulinetei Daiwa Morethan PE SV:

Deci, avem un motiv ergonomic şi unul mecanic, deși primul prevalează în biomecanica lansării cu echipament de casting, în opinia mea. Acestea sunt motivele practice, dar ar mai fi unul teoretic: în cazul mulinetelor cu frână centrifugală, lansarea cu mulineta într-o parte tinde să optimizeze eficienţa frânei centrifugale, cel puţin în teorie, după cum mi-a reamintit Sorin Drăgoi. Forţa gravitaţională va acţiona egal asupra tuturor greutăţilor centrifugale când ţinem mulineta pe o parte. Poziţionarea în plan vertical diminuează anumite frecări şi presiuni (greutatea tamburului nu mai „apasă” pe cei 2 rulmenţi de pe ax), iar asta ar trebui să fie un beneficiu valabil pentru orice mulinetă de cast, indiferent de tipul frânei de lanseu. Aceste câştiguri mi se par relative, fiindcă rareori vom ţine mulineta într-o poziţie perfect verticală şi nemişcată. În realitate, nu ţin minte să fi observat diferenţe notabile în distanţa de lansare care să se datoreze exclusiv acestui motiv, cât poziţiei ergonomice a încheieturii mâinii, care ne ajută să facem acea accelerare de final, din încheietură. Ca fapt divers, în anii ’90, Rex Hunt folosea exclusiv mulinete Shimano cu frână centrifugală şi lansa cu acestea ţinându-le într-o parte, în emisiunea sa de pe Discovery Channel.

Principiul se aplică şi în cazul lanseurilor cu năluci de 200 de grame şi echipament Magnum Heavy…

… şi pentru pescuitul cu năluci din clasele Light sau Ultra Light:

Urmăriți și episodul I al vlogului!
Aflați mai multe din primul episod al vlogului De ce lansăm așa și delectați-vă, în partea a doua, cu două capturi surprinse de cameră din momentul atacului și până la fotografierea și eliberarea lor. În timp ce încercam să filmez demonstrația practică, doi șalăi au ținut să iar parte la acțiune. Foarte frumos din partea lor! Selectați din meniu opțiunea de vizionare la calitate Full HD/1080p:

Fiți pe fază fiindcă urmează și alte recomandări pentru cei care apreciază avantajele pescuitului cu echipament de cast sau care tocmai descoperă acest stil.

Articolul De ce lansăm aşa (I) apare prima dată în andreizabet.ro.

BFS made in Japan
Există o legătură clară între bass, bibani, cleni și alți pești prinși cu năluci din clasa UltraLight: BFS, despre care știm că înseamnă Bait Finesse Style. Dar cine a inventat acest stil? Pescarii din competiția niponă de bass JB Top 50 au promovat această tehnică nouă ca oferind anumite avantaje față de spinning. Dintre cei mai importanți exponenți ai curentului BFS fac parte Yuhiro Sawamura de la Bait & Tackle Karil (K.T.F.), Katsutaka Imae de la Imakatsu, precum și tunerii de la companiile de tuning Office ZPI” și Avail.

Aveți aici un link care explică pe larg aspectele și fațetele stilului bait finesse: http://www.karil.co.jp/baitfinesse/index.html. Vă recomand să folosiți un browser care permite traducerea instantă a paginii (Google Chrome poate face asta).

Cât dai mileul, maică?
Deci, care-i faza cu mileul? Știm că memoria colectivă plasează mileul în spațiul danubiano-comunist de urâtă amintire, pe televizor sau pe diverse piese de mobilier, și face asocierea între acest obiect artizanal și celebrii pești din sticlă colorată.

În cazul de față, nu e vorba de mileul croșetat cu drag de bunici și mămăi ori cumpărat de la tarabele cu suveniruri rurale, eşuate prin stațiunile balenoclimaterice.

Lanseurile împletesc mileurile
Când mă refer la mileu, am altceva în minte: este vorba de acele peruci totale-definitive-finale, produse pe tamburul mulinetelor de casting, de nedesfăcut și care necesită îndepărtarea firului. În cazul unor asemenea monstruozități, se pierde aproape tot firul. Îl scoatem de pe mulinetă, îl tăiem, îl admirăm ca pe un complex rezultat al artei naive și-l aruncăm la gunoi.

În BFS pescuim cu fire subțiri, fluorcarbon între 0,16 și 0,20 mm, și fire textile de maxim 6 lbs., precum Sunline Super PE. Chiar dacă nu punem mai mult de 50 – 60 m de fir pe tamburii ultrashallow, o perucă ”adâncă” poate periclita toată integritatea firului, fiindcă nu poți trage de un 5 sau 6 lbs. ca de un textil de 30 lbs.

Skipping-ul, tataia & mamaia mileurilor
Tehnicile care provoacă mulinetele să creeze cele mai frumoase mileuri, de o măiestrie ieșită din comun, sunt cele de skipping, atât cu năluci din categoriile Medium-Heavy, dar mai ales din clasa Ultra-Light. Dacă perucile făcute în lanseurile normale nu-s de ajuns…

Lanseurile în stil pendul sau pitching sunt realizate cu frâna magnetică sau centrifugală reglată la valori cât mai scăzute. Chiar dacă tamburul se învârte la viteze mici, și în aceste situații pot apărea peruci frecvente, chiar dacă nu ca ale unui boss de nivel 10 în mileuri, când încercăm să facem broasca pe apă cu năluci de 4 – 5 grame. Culmea e că uneori ne mai și reușește, de-aia și insistăm!

Vreți BeFeSeu fără mileu?
Vă gândiți să pescuiți cu Bait Finesse la bibani, cleni și poate chiar la șalău? Iată câteva sfaturi din experiența personală…

Am prins recordul de Snagov, un șalău de peste 80 cm, cu echipament BFS: lansetă și mulinetă bait finesse, fir fluorocarbon Sunline FC Sniper de 5 lbs. (0,19 mm), răcușor Ecogear Bug Ants și plumb de 4 grame. Nu vă uitaţi la lansetă, din zăpăceală am luat alt combo din barcă, cel de lingură. Deci:

Vreți o mulinetă BFS cu care să nu faceți peruci nici când pescuiți cu jiguri la biban, nici cu voblere la clean?

Sfaturile mele

 1. Alegeți o mulinetă cu control magnetic
Luați-vă o mulinetă cu frână magnetică de lansare, care permite o plajă de reglaje mare chiar și pentru skipping (presupunând că veți vrea să stricați niște role de fir învățând această tehnică).

Frâna centrifugală are limitări serioase atunci când pescuiți cu voblere de clean, împotriva vântului. Am testat prima generație de Shimano Aldebaran BFS versus Abu Revo LTZ și chiar dacă Aldebaran reușea câte un lanseu mai lung, controlul perucilor era mult mai slab decât în cazul LTZ. Ori, ceea ce vreau de la o mulinetă BFS nu este să lanseze 2 metri mai departe când și când, ci siguranța că pot pescui constant fără peruci, fără probleme, zi de zi. Pentru skipping, la LTZ reglez frâna magnetică aproape de maxim și pot lansa sub pontoane cu peruci minime, ceea ce în cazul Aldebaranului SVS nu este posibil.

Revo LTX-BF8 are 10 lăcașuri pentru magneți din neodim. Găsiți și variante aftermarket mai puternice decât cele obișnuite, tunerii de la Office ZPI” oferă Hyper NeoZim – pastilele de culoare aurie. Folosirea tuturor magneților permite chiar și lansarea celor mai ușoare năluci. Pastilele marcate cu roșu au polaritate inversă față de cele de lângă:

Prin alternarea polilor N-S-N-S se obține cea mai mare forță de frânare magnetică, după cum recomandă atât producătorii, cât și dezvoltatorii aftermarket Office ZPI” Japan:

Revo LTZ are 7 lăcașuri pentru magneți din neodim, aranjați într-o schemă îndelung testată de Pure Fishing Japan împreună cu Katsutaka Imae, cel care a conceput și reglat frâna din stadiile de prototip până în cele de producție. Sistemul conține magneți de diferite înălțimi – cu cât mai groasă e pastila (cele mai utilizate sunt de 1, 1,5 și 2 mm), cu atât mai mare va fi și forța magnetică exercitată:

2. Cântăriți bine avantajele unui tambur ultraușor
Căutați pe net și asigurați-vă că mulineta are un tambur cât mai ușor, cu capacitate de aproximativ 50 m de 8 lbs. (0,23 mm). Chiar și ultima variantă Daiwa Pixy e ”yesterday news” în privința greutății tamburului. Lansează bine un jig de 3,5 grame + plasticul de 1 gram, dar dacă vreți skipping sau voblere de clean de 2-3 grame ori jiguri + plastic de maxim 3 grame, orientați-vă spre noile generații BFS.

Cu cât e mai ușor tamburul, cu atât mai mică va fi și inerția, deci cu atât mai mult se va opri aproape singur, și sub influența frânei magnetice, la finalul unui lanseu obișnuit (overhead casting), când năluca atinge apa, ca în montajul video următor:

Greutatea medie a tamburilor de BFS în ziua de azi este de 7.5 – 8 grame, cu tot cu rulment și cui. Mulinetele care oferă acești tamburi stoc, de fabrică, sunt modelele de la Abu Garcia – Revo LTZ-AE74 Racing, ALC-BF7 și LTX-BF8, Aldebaran BFS 2016 și Scorpion BFS 2017 de la Shimano, T3 Air de la Daiwa și… cam atât.

După cum spuneam în articolul despre modificarea Revo MGXtreme, ca să obții o mulinetă BFS capabilă, ai nevoie de 2 elemente principale: un tambur cât mai ușor, cât mai shallow și o frână magnetică eficientă. Se pare că noul Shimano Scorpion BFS 2017 oferă performanțe similare cu Aldebaran, dar într-un corp din aluminiu, la 165 de grame, și la un preț mai scăzut. Regăsim aceeași frână magnetică FTB (Finesse Tune Brake) ca în Aldebaran și aparent, același tambur. Mulineta este produsă în Malaiezia, dacă mai contează (pentru mine, nu):

Nu sunt ”fanboy” ale vreunui brand în sine, am pescuit și pescuiesc cu toate, dar folosesc ce îmi place, ce mi se potrivește și ce îmi satisface exigențele – Daiwa T3 Air a fost OK dar m-am lovit de restricțiile impuse de producător (fără fire textile), după care am trecut la Abu Revo LTZ și mai nou la Revo LTX-BF8. Shimano a lansat, într-un târziu, o mulinetă BFS cu frână magnetică? Foarte bine, abia aștept să pescuiesc cu ea! Va fi primul model Shimano pe care îl cumpăr de la Antares 2012 încoace.

Apropo de T3 Air, am găsit articolul scris acum fix 5 ani fără o zi, după prima utilizare a mulinetei, pe vechiul blog. Mulineta m-a impresionat la vremea respectivă, păream chiar exaltat de performanțe, în comparație cu Daiwa Pixy 68 (cu tambur I’ZE Special Finesse Spool – 10,1 grame greutate totală, 8,8 grame fără rulment și cui), însă în cele din urmă nu m-a mulțumit cum lansa jigurile de biban. Dacă aș fi luat-o exclusiv pentru voblere de clean, probabil că aș fi păstrat-o. Cu Abu Revo LTZ AE74-Racing a fost dragoste de la primul lanseu. Probabil și diferența de diametru între tamburi a contat (33 mm pentru LTZ vs. 32 mm la T3 Air), dar orișicât… Teoretic, T3 Air trebuia să spulbere orice competiție de pe apă, fiindcă avea toate atuurile: unul dintre cei mai ușori tamburi ai momentului, cea mai complexă frână de lanseu, cu inductor Air Brake și Magforce 3D, plus line guide-ul ”minune”, TWS.

Unul din secretele mulinetelor BFS este tamburul ultra light, super shallow și large arbor: cu cât ţine mai puţin fir, cu atât mai mică va rămâne şi greutatea tamburului încărcat. Producătorii acestor mulinete şi tunerii niponi recomandă ca, pentru performanţe maxime, să nu se depăşească mai mult de 30 – 35 m de fir fluorcarbon încărcat pe tambur.

Tamburul „adânc” de LTZ (100 m de 8 lbs./0,23  mm) cântăreşte 8,1 grame fără fir:

Tamburul aftermarket K.T.F. pentru LTZ, care cântăreşte aproximativ 8.5 grame fără fir, va avea, cu 35 m de fluorcarbon de 5 lbs., 10,8 grame. Fluorcarbonul are o greutate specifică mare, deci va îngreuna suplimentar chiar şi tamburii BFS ultrashallow:

Tamburul aftermarket K.T.F. pentru LTX-BF8 cântăreşte 8,1 grame fără fir:

Şi 10,1 grame cu circa 30 m de fluorcarbon de 5 lbs. (0,19 mm):

Tamburul stoc de la LTX-BF8 cântăreşte 7,7 grame fără fir:

Şi doar 8,5 grame cu aproximativ 40 m de Sunline Super PE 6 lbs. Deci sesizabil mai puţin decât dacă aş fi încărcat aceeaşi cantitate de fluorcarbon. Dacă vreţi să ţineţi greutatea tamburului la minim, şi odată cu ea, şi inerţia, atunci firele textile supersubţiri precum Sunline Super PE de 6 lbs. sunt soluţia:

Cât cântărește un plastic pentru biban? Dacă jigul are 3,5 grame…

… plasticul de 4 cm are nu mai puțin de 1 gram:

Deci, un total destul de supraponderal pentru un jiguleţ şi un plastic de biban. Spun asta deoarece lumea are tendinţa să subaprecieze greutatea nălucilor pe care le lansează. Cântărirea nălucii pe un cântar cu eroare de 0,1 grame nu mai lasă loc de interpretări:

Chiar și Daiwa Pixy lansează fără probleme 4,5 grame. Însă când coborâm sub pragul celor 3 grame, mulinetele BFS ale ultimilor ani surclasează modelele vechi, care nu pot lansa la distanțe suficiente sau fără peruci astfel de greutăți:

Cu cât sunt mai ușoare și mai puțin aerodinamice, cu atât mai greu de lansat devin nălucile sub 3 grame. În cazul lor, recomand ultimele generații de mulinete BFS, cu tamburi de maxim 8 grame greutate și control magnetic al frânei de lanseu, precum LTZ, T3 Air, BF7, BF8 sau Aldebaran BFS 2016 și Scorpion BFS 2017:

3. Mulinetă BFS, lansetă BFS
Luați o lansetă specială pentru BFS, care să se poată încărca ușor cu plaja de gramaje 1,5 – 5 grame. Sau căutați un blank cu asemenea caracteristici, pentru o viitoare lansetă custom. În baitcasting treaba e la fel de simplă ca în fly casting: nu se încarcă lanseta, nu lansați. Mecanica lanseului cu echipament de casting este diferită de spinning, un subiect despre care vom discuta cu altă ocazie.

4. Învățați să lansați corect, ca să nu mai croșetați mileuri
Aveți lanseta dar nu știți să o încărcați optim prin mișcare și sub greutatea nălucii? Asta înseamnă, încă o dată, că nu lansați cum trebuie. Până învățați, o să strângeți o colecție frumușică de mileuri, dar ăsta-i jocul, și eu am trecut prin așa ceva când descurcam primele mileuri, prin vara lui ’93. Practice makes perfect, deci încercați să exersați pe apă sau pe iarbă, când aveți timp.

Mulţumesc colegului Harald, stăpânul de drept al preţioaselor creaturi ce dau viaţă sticlei dincolo de bibelouri, pentru că m-a lăsat să folosesc magnificele exemplare în realizarea articolului pe care tocmai l-aţi citit sau nu:

Bibanii, BeFeSeul și mileul
Pescuitul cu BFS nu este rocket science, ci rezultatul unor alegeri cultivate, cu finalitate în compatibilitatea optimă dintre mulinetă, lansetă și greutatea redusă a nălucilor. Încercați să îndepliniți condițiile de mai sus și veți elimina ”frumoasele mileuri” din pescuitul cu bait finesse și chiar cu alte echipamente de casting.

Articolul Bibanii, BeFeSeul și mileul apare prima dată în andreizabet.ro.