La câteva zile după Anul Nou, am ieșit la o primă partidă pe 2020, la Varlaam. A fost cea mai grea dar și cea mai frumoasă pescuială a iernii, tocmai datorită condițiilor dificile – dimineața, temperaturilea erau sub zero grade, apa îngheța pe inelele lansetei, iar știucile atacau anemic, motiv pentru care am ratat mai mult decât am prins. Cele patru baterii ale camerei au cedat după câteva ore de filmare, așa că nu am reușit să înregistrez toate capturile. Însă chiar și așa, a fost o primă partidă reușită. Montajul video conține toate informațiile, fără rețineri sau omisiuni. La mulți ani și fire întinse la maximum pe 2020!

Vineri, 3 ianuarie, am ieșit la un prim pescuit de Anul Nou. Era prima dimineață în care balta din fața blocului, ce-mi servea drept ”termometru urban”, înghețase. Când am ajuns la Varlaam, sectorul B era parțial prins în gheață, iar Mădălin mi-a spus că lacul fusese înghețat aproape complet cu una-două zile înainte.

Bătea și un vânt tăios, care la cele -2 grade de la ora 10, amplifica senzația de frig, așa că sectorul A era pentru mine. Mai ales că nu înghețase datorită adâncimii mai mari, iar apele lui sunt mereu limpezi-cristal. În ultimele partide din decembrie prinsesem bine de fiecare dată, folosind aceeași tehnică veche și de încredere, cu care am prins mereu știucă pe orice apă am pescuit, iarna, și mai ales pe bătrânul Snagov.

Tehnica lestării nălucilor plutitoare nu e ceva nou, eu am învățat-o de la un vechi prieten, Florin Smeu, tot pe Snagov, acum mulți ani, când el a prins 7 sau 8 știuci, iar eu, un singur biban. Evident, nu aveam niciun vobler lestat corespunzător la mine.

De atunci, am aplicat tehnica diverselor năluci plutitoare, de la crankbaituri la minnow jerkbaituri și până la swimbaituri. Și nu m-a trădat niciodată, în special în concursurile de spinning de pe Snagov.

Vineri am prins câteva știuci și un șalău, dar am și ratat alți patru pești, în special pentru că, datorită temperaturii extrem de scăzute a apei, răpitorii atacau anemic, mai bine zis ”se lăsau” în nălucă sau o opreau ușor, de ziceai că s-a agățat năluca de substrat. Am prins cu un singur swimbait, GAN CRAFT Jointed Claw 178, lestat să rămână pe loc în momentele de repaus (oprirea recuperării), astfel încât să nu se ridice și să nu coboare în coloana de apă. În asemenea condiții dificile, peștii nu vor urmări o pradă, fiindcă pentru ei primează conservarea energiei. Iar această tehnică, bazată pe o recuperare ultra-lentă, cu pauze lungi, între 5 și 10 secunde (sau chiar mai mult), a funcționat mereu, cel puțin în experiențele mele de pescuit.

Vă invit să aflați toate detaliile și informațiile din montajul video de mai jos. Pentru o experiență de vizionare optimă, setați rezoluția la 1080p HD. Din cauza frigului, bateriile camerei au cedat mai repede decât mă așteptam, așa că am pierdut ultimele capturi ale zilei, însă am avut șansa să filmez și câteva capturi de la cap la coadă. Tocmai pentru că atacurile erau extrem de fine, trebuia să înțep lent, în doi timpi, ca în pescuitul cu crankbaituri, pentru a nu le smulge swimbaitul din gură.

Aceasta a fost prima partidă a anului, care pentru mine a fost și cea mai recompensantă a iernii, datorită nivelului de dificultate ridicat. Sper să vă placă și vouă prima partidă de pescuit alături de mine!

Ne revedem cu alte articole și montaje! Mulțumesc pentru lectură și vizionare, și fir întins!

Articolul Știuci la zero grade apare prima dată în andreizabet.ro.

Match the Catch pentru fiecare
Când abordez o partidă la știuci-record, am o strategie din care fac parte diverse prezentări, gândite să atragă pe cât se poate exemplarele mari de știucă, iar una dintre aceste abordări este Match the catch sau ”their catch”, adică prada răpitorilor. Cu alte cuvinte, încerc să le ofer răpitorilor din apa respectivă o pradă sau prăzi familiare lor, pe care le consumă în mod repetat și pe care le preferă, evident.

Ce presupune un Match the Catch eficient?
Scopul demersului este de a afla ce pești-pradă sau ce alte prăzi preferă răpitorii din acel lac sau râu, iar pentru aceasta există mai multe abordări posibile, în funcție de specificul apei respective:

– cea mai directă este prin ”încercare și eroare”, testând diverse tipare coloristice, forme și dimensiuni de năluci, până ce dăm de acele pattern-uri pe placul răpitorilor. Pe lacurile mari precum Snagov, Match the Catch poate ține nu doar de o anumită perioadă a anului, ci și de o zonă anume. De exemplu, acum câțiva ani, am găsit un golfuleț în care un localnic dădea la trestie, prinzând roșioare frumoase, una după alta. Am început să inspectăm zona cu năluci cu puternică vibrație, iar primele atacuri ne-au luat prin surprindere, însă nu la fel de mult ca dimensiunile știucilor prinse (și eliberate), foarte mari pentru Snagovul acelor ani, unde media ”știucilor” era de 35 – 40 cm. Deci, există cazuri în care Match the Catch are legătură cu locul și momentul;

– cea mai simplă este să culegeți informații ”de la fața locului”, folosindu-vă spiritul de observație, skill-urile de socializare etc. Asta înseamnă să căutați să vedeți/aflați ce pești-pradă trăiesc acolo unde vreți să prindeți răpitor. Pe anumite ape, poate că bibanul este o pradă preferată de către știuci, pe altele, obletele sau roșioara, ori săbioara. Dacă există pescari de staționar pe malul apei, întrebați-i ce fel de mărunțiș prind, și dacă se poate, insistați să vedeți și voi peștii prinși. Astfel de detalii sunt extrem de importante în abordarea pescuitului de știucă mare, care este mult mai greu de prins, acolo unde mai există, decât obișnuitele mârlițe. Pe Lacul Varlaam, de exemplu, unde se pescuiește exclusiv în sistem Catch & Release, există știuci mari, însă tocmai datorită faptului că au fost prinse și eliberate în trecut, le-a făcut mult mai precaute și mai greu de prins în prezent. Asta reprezintă o provocare în sine pentru mine, să prind aceste știuci mari, acolo unde ceilați nu reușesc, și pot spune, după un sezon 2017 și un început de sezon 2018, că mi-am format niște pattern-uri bine stabilite, care-mi aduc exemplarele record de știucă din lac, cu condiția să am răbdare în căutarea lor.

Match the catch – de la detalii maxime (formă, dimensiune, combinaţie de culori)…
Ca să îndepliniți această condiție, trebuie să încercați să imitați, în prezentare, nu doar culoarea prăzii predilecte din acea apă, ci și mărimea ei, precum și forma/profilul. Dacă știucile mari preferă săbioarele între 10 și 15 cm, atunci ar fi o idee bună să emulați prin dimensiune și culoare această pradă. E atât de simplu! La puțin timp după ce am ajuns în Sudan, ghizii de la Tourette Fishing mi-au spus, la vederea cutiilor cu muște de saltwater, legate integral de mine, că portocaliul fluo sau normal sperie din care afară peștii – mă refer la triggerfish. Mă avertizaseră înainte să nu folosesc materiale strălucitoare în compoziție, însă nu-mi spusese nimeni, nimic, despre portocaliu. Într-una din zile, pe plaja unei insule (Mesharifa) am văzut o mulțime de crabi, care se vânzoleau de colo-colo. Aveau carapace sau cochilii alb-gălbui-nisipii, și ce să vezi, și picioarele erau de aceeași culoare. Nici urmă de oranj, deci e de la sine înțeles de ce portocaliul producea deranj. Alte decoruri, tropicale, aceeași regulă – Match the Catch – se aplica și acolo. Am învățat pe pielea mea, iar data viitoare voi avea imitațiile care trebuie.

… la minimum (dimensiune şi culoare de bază)
Exemplul unei abordări la detalii minime ar fi să vă rezumați la culoarea de bază și la dimensiunile aproximative ale prăzii din apa respectivă. Dacă avem biban, atunci patternul va fi cel de Perch sau chiar un Firetiger, dacă predomină albitura, atunci culoarea albă este greu de bătut. Mintea umană are tendința de a complica inutil lucrurile, deci simplificați pe cât se poate datele ecuației. Albitură = alb cretă sau perlat (în cazul plasticelor și al swimbaiturilor din plastic moale) și argintiu cu spate colorat (mai ales la cu un nivel mare al detaliilor, precum voblerele și swimbaiturile hard). Pe de altă parte, dacă reușim să reproducem la nivel minimalist o trăsătură definitorie și proprie unei specii de pești-pradă, pe principiul culoare de bază + o trăsătură specifică, vorbim despre Match the Catch.

În montajul video de mai jos, vă invit să urmăriți câteva capturi realizate cu năluci pe conceptul Match the Catch, o parte la detalii maxime, altele la un nivel minim al detaliilor (totul redus la culoare și dimensiune). Pentru o experiență de vizionare la calitate optimă, vă recomand să setați rezoluția videoclipului la 1080p HD din meniul YouTube.

În cazul în care vă întrebați ce pește este cel din imagine și ce culoare are swimbaitul care îl imită atât de bine cromatic, povestea e următoarea: mai întâi am căutat să văd ce specii de pești-pradă se află în lacul respectiv, apoi am încercat să le găsesc echivalentul. Iar pentru săbioara din imagine, cea mai apropiată combinație de culori mi s-a părut Sexy Shad. Acest pattern a fost inventat de celebrul bass pro american Kevin VanDam și produs, inițial, de compania Strike King, care îl sponsorizează pe multiplul campion Bassmaster Elite KVD. Se pare că această culoare vrea să imite speciile de shad nord-americane, însă iată că este un ”perfect match” pentru săbioara de la noi și din Europa.

If you can’t Match the Catch, make their eyes hurt
Nu susțin că Match the Catch ar fi singura abordare eficientă, și nici nu este, dar funcționează destul de bine în unele situații. La polul opus, combinațiile stridente precum alb cu spate chartreuse și burtă portocalie dau, de asemenea, rezultate, tot așa, în anumite condiții.

Dincolo de forma specifică, aripioarele roșiatice, portocaliul din partea ventrală și flancurile albe pot simula, la un nivel minim al detaliilor dar suficient de cele mai multe ori, un pattern de roșioară. Această culoare este Big Bite Chartreuse, care a fost pusă la punct de GAN CRAFT în colaborare cu Toshifumi Kikumoto, unul dintre cei mai faimoși promotori ai pescuitului cu swimbaituri din Japonia. Însă, despre astfel de prezentări ”țipătoare” vom vorbi cu altă ocazie. Până atunci, Match the Catch și Fire Întinse!

Articolul Match the Catch apare prima dată în andreizabet.ro.

Când ”lent” nu este suficient în prezentare
Mulinau într-un tempo rapid, cu pauze foarte scurte, doar atunci când plasticul sau năluca atingea substratul. În condițiile date, în care răpitorul se mișcă greu, dacă pescuim repede, cu năluci care cad sau care urcă rapid, nu vom avea cine știe ce rezultate. În weekendul 6 – 7 ianuarie, am pescuit ambele zile. Sâmbătă, deși am prezentat nălucile extrem de lent, nici eu n-am avut cine știe ce capturi: o mârlă congelată pe voblerul GAN CRAFT REST 128SL și un șalău pe swimbaitul GAN CRAFT Jointed Claw Magnum 230.

The survival of the fittest
După ce am ajuns acasă, seara, am modificat flotabilitatea câtorva voblere din cutie, inclusiv pe a celui de la Gan Craft, REST128 SL. Acest model este dat ca ”slow floating”, dar se ridica prea rapid pentru cele  2 – 3 grade Celsius din apă. Așa că i-am aplicat puțină folie de plumb pe burtă și l-am testat în chiuvetă, astfel încât să se ridice spre suprafață cât mai lent, aproape imperceptibil. E o soluţie foarte bună până vin de pe eBay foliile de plumb autoadezive – GAN CRAFT Sinking Helper ori Storm SupenDots sau SuspenStrips.

Suspendăm nălucile, arestăm știucile
Tuningul de finețe a urmat a doua zi, în apa din lac, mult mai rece și mai densă. Am mai îndepărtat puțină folie, până când voblerul a început să se ridice lent spre suprafață, în momentele de pauză. Iar apoi am plecat la pescuit. Nu cred că apucasem să fac trei lanseuri când primul șalău a dat în timp ce țineam voblerul pe loc – a luat năluca și a întins serios firul. Câteva lanseuri mai târziu, a urmat un alt șalău frumos. Răspunsul răpitorilor m-a luat prin surprindere, nici action cam-ul nu apucasem să-l pornesc, pentru a filma acțiunea. Era clar, găsisem tiparul potrivit!

Care-i faza cu nălucile suspending?
Cu cât ținem mai mult timp nălucile în zona de atac (strike zone) a răpitorilor, iarna, cu atât cresc șansele ca aceștia să muște. O pradă care stă pe loc, care nu urcă rapid la suprafață și nici nu cade lent substrat, este mai atractivă decât alte prezentări, în apa rece. Pescuiesc de foarte mulți ani așa pe Snagov, de cum se vine frigul, și cu cât înaintăm în iarnă iar temperatura apei scade sub 15 – 10 grade Celsius, cu atât crește eficiența acestei tehnici.

Ce soluţii avem? O să împart explicația în două părți, una corespunde stilului de recuperare sau de prezentare, iar cealaltă nălucilor folosite.

Cum prezentăm năluca?
Așa DA: ritmul în care recuperăm trebuie să fie unul cât mai lent posibil, dacă se poate să ne folosim de o mulinetă cu raport de multipicare între 5.0:1 și maxim 6.6:1, cu atât mai bine. Pauzele pe care le facem între una sau două ture de manivelă trebuie să aibă minimum 3 – 5 secunde, dar le puteți alterna: o pauză de 3 secunde, alta de 5, apoi una de 10… chiar și de 30 de secunde sau mai mult. Când reluați recuperarea după câte o pauză, acționați mai întâi vârful lansetei, dați-i un impuls discret nălucii și apoi începeți să învârtiți manivela mulinetei.

Așa NU: dacă tragem iarna plastice, lingurițe și alte năluci ca vara, cu viteză, fără oprire, sau cu pauze cât să cadă pe substrat, mai bine ne ocupăm timpul cu altceva, fiindcă nu vom prinde mare lucru, sau cel mult câte un pește, accidental.

Am selectat câteva din capturile acelei zile în montajul video de mai jos, pe care vă invit să-l urmăriți și pentru a vedea care este ritmul real al unei prezentări de iarnă în apele aflate la limita înghețului. Selectați din meniul YouTube rezoluția 1080p/HD pentru o experiență de vizionare la calitate maximă.

Ce năluci prezentăm?
Am vorbit mai sus despre lestarea unor voblere slow floating, pentru a le face aproape suspending. Am făcut asta fiindcă voiam să văd cum răspunde năluca în asemenea condiții, fiindcă prinsese bine pe vreme rece. Voi nu trebuie să faceți neapărat asta, fiindcă în magazinele de profil există o pleiadă întreagă de voblere suspending sau cu flotabilitate neutră. Asta înseamnă că, pe recuperare, acestea se scufundă la adâncimea de  evoluție, iar la fiecare pauză, se vor opri pe loc, rămânând atât timp cât doriți în raza de atac a răpitorilor. Fiindcă peștii sunt slab activi, nu vor urmări nălucile ca vara ori toamna, de aceea este de importanță critică să le prezentați năluca în imediata apropiere, cât mai la nasul lor. Atenție la ce strune folosiți: alegeți unele cât mai ușoare, fără vârtej, ca să nu faceți din voblerul suspending unul sinking, fiindă îi anulați orice eficiență.

Așa DA: folosim năluci adaptate la adâncimea apei din zona respectivă. Dacă apa are 2 metri, ideal e să prezentăm voblere care evoluează măcar la jumătatea adâncimii, dacă nu chiar la 1,5 metri, în apropierea substratului. Este crucial să găsiți acele năluci care dau rezultate pe apa pe care pescuiți, deci recomand să vă înarmați cu diverse modele și culori, de la cele naturale, translucide, la pattern-uri de biban și chiar firetiger, în funcție de turbiditatea apei. Culorile mai pale sau pastelate par mai naturale iarna, pentru că și coloritul peștilor este mai estompat. Pe vreme înnorată, combinația de culori Firetiger pare să producă constant bine. Regula din muscărit, ”match the hatch”, este valabilă și în pescuitul cu năluci, de aceea vă recomand să căutați acele culori care se apropie de cele ale peștilor-pradă din apa respectivă. Pentru atacurile de reacție, una-două culori ”turbate” prind bine în cutie, pe lângă Firetiger: chartreuse-blue back, limetreuse-orange back și altele asemănătoare.

Așa NU: dacă dăm cu un vobler care evoluează la 30 cm sub filmul apei într-o zonă cu adâncimi de 2 – 3 metri sau mai mult nu o să prindem pește. La fel și dacă folosim un vobler suspending care coboară mai jos decât adâncimea maximă din apă, fiindcă se va lovi de substrat și-și va pierde atractivitatea evoluției.

Prindem și iarna, înseamnă că știm
După ce sâmbătă abia am reușit 2 capturi, rezultatele de duminică mi-au confirmat încă o dată eficiența voblerelor suspending, iarna: am prins 6 șalăi și 3 știuci și, cel mai important, m-am distrat excelent, la un prim pescuit reușit în 2018. Evident, le-am rupt fâșul la figurat, fiindcă fiecare pește a fost eliberat înapoi în mediul său.

Articolul Cum să le rupi fâșul, iarna apare prima dată în andreizabet.ro.

Primele capturi la metru pe Varlaam
Pescuiesc de un an și ceva aici dar este prima dată când prind șalău, iar în urmă cu puțin timp am întâlnit și primele știuci mari ale lacului. Am auzit de Varlaam după ce lacul își pierduse complet vegetația subacvatică. Asta a făcut pescuitul tot mai dificil, fiindcă știuca e un răpitor de ambuscadă prin definiție, care se bazează pe vegetație pentru a-și ascunde prezența. În lipsa acestor elemente, știucile au trebuit să se adapteze la noile condiții și să folosească structurile rămase: pragurile din apropierea malurilor sau din larg și brâurile de stuf. Anul trecut am prins multe știuci de dimensiuni mici și câteva medii, și am scăpat una singură mare. În această vară nu am putut veni din cauza valurilor de căldură, iar în primăvară cred că am prins câteva mârlițe. Însă toamna a început într-un cu totul alt ritm și asta îmi dă ceva speranțe pentru finalul anului.

Lipsa vegetației dictează și coloritul știucii: într-o apă fără brădișuri și alte ierburi, nuanțele predominante sunt auriul, galbenul și tonurile palide. Este vorba de mimetism și adaptarea continuă la mediu, în lupta pentru supraviețuire:

Adaptați-vă condițiilor
Ideea este că, așa cum știuca și-a modificat comportamentul din cauza schimbărilor de mediu, la fel trebuie să procedați și voi, dacă vreți capturi aici. Pescuitul este dificil, un fel de grinding (în adaptare liberă, ”râcâială”), cum spun pescarii americani de bass. Știucile sunt super selective și educate, mai ales cele mari, fiindcă au văzut multe năluci în viața lor. Atacurile sunt de multe ori foarte discrete, motiv pentru care vă recomand să pescuiți concentrați cât mai mult din timp și să folosiți echipament de calitate – lansete senzitive dar suficient de flexibile pe vârf și fire cu elongație redusă.

Învățați să observați. Și invers.
Trebuie găsite anumite structuri din maluri și din larg, acolo unde identificați posibilele ruperi de nivel. Urmăriți ce fel de pești-pradă sunt în lac, ce dimensiuni și colorit au – foarte important pentru a oferi știucilor năluci similare ca aspect și dimensiuni cu prada lor naturală. Personal, îmi place să știu că pot da de cap unei ape ca Varlaamul – am descoperit câteva tipare care funcționează, dar mai am de căutat. Cei care cred că se duc pe un astfel de lac unde se bat știucile pe nălucile din cutii se înșală. Nu e vorba de noroc, nici de un loc anume (am prins cele două știuci mari pe două locuri diferite), ci de multă muncă, observație, pregătirea tuturor detaliilor legate de echipament, prezentarea nălucilor, abordarea diferită a fiecărui loc și cunoașterea cât mai bună a apei. E de lucru, dar îmi plac astfel de provocări. Sunt îndrăgostit de pescuit și pentru că fiecare zi este un nou puzzle care trebuie rezolvat și din care încerc să învăț câte ceva nou.

A dat ca și când ziua de mâine n-ar fi existat:

Trei sferturi de oră mai târziu, prinsesem 3 șalăi. Asta da, surpriză neașteptată! Noroc că i-am prins și cu action cam-ul, și cu camera foto Canon EOS M10:

Șalăii vor swimbaituri soft? Dați-le ce vor!
Cu o zi înainte avusesem ceva mare în lansetă, pe un swimbait soft de 15 cm. După cum puteți vedea la finalul vlogului, am înțepat bine, dar orice o fi fost a scăpat câteva secunde după. Tocmai de aceea am zis să fac un pescuit și duminică, de dimineață până la prânz. După o primă știucă la același swimbait soft de 15, am început să pescuiesc de-a lungul malului, pe standurile amenajate pentru pescarii de crap. La unul din lanseuri, am avut un atac atât de violent, încât a sărit firul de pe apă. Ratez. Lansez din nou. Îmi dă la fel de tare, înțep și câteva minute mai târziu aduc primul șalău de peste 60 cm la mal. Deci, șalăii vor swimbaituri soft.

Urmăriți toată acțiunea celor trei capturi cap-coadă, în vlogul articolului Șalăii vor swimbaituri soft (selectați din meniu rezoluția maximă, 1080p/Full HD):

Cu ce am pescuit
Echipamentul cu care am prins șalăi la swimbaituri soft: lansetă EDGE SB805-1 HM by Gary Loomis, 8′ (2,43 m), 1 bucată; mulinetă Daiwa Tatula Typer R 100HL raport de multiplicare 6.3:1; fir fluorcarbon Sunline de 14 lbs. (0,31 mm); swimbait soft de aproximativ 15 cm, montat pe cârlig offset 5/0 + triplă ”stinger”.

Swimbaiturile soft
De ce le spun swimbaituri soft și nu plastice moi? Cei care au inventat acest stil afirmă că denumirea este legată și de dimensiuni, nu doar de evoluția ”built-in” a nălucilor. Conform pescarilor americani, swimbaiturile încep de la 6” sau 15 cm în sus, spre 18, 20 și mai nou, 25 sau 30 cm. Deci, 15 cm este limita de jos a pescuitului cu aceste năluci. Swimbaiturile, atât cele hard, cât și cele soft, au acțiunea ”inclusă”, adică nu trebuie să faceți mare lucru, doar să le recuperați într-un ritm mai mult sau mai puțin constant. Stilul a prins în America și s-a extins pentru că aduce exemplare record de bass.

Al doilea șalău a atacat atât de hotărât năluca, încât a înghițit cu totul swimbaitul de aproape 15 centimetri, deși era cel mai mic dintre șalăii prinși:

Concluzii
Ce am învățat în acea zi: nu vă feriți de năluci XXL la șalău, s-ar putea să vă aducă niște surprize mai mari decât vă așteptați. Important este să pescuiți cu încredere astfel de plastice supradimensionate și să insistați. Pescuitul cu swimbaituri de 20 cm și peste mi-a arătat în repetate rânduri că astfel de năluci selectează exemplarele mai mari de știucă. Dar am descoperit că și șalăii vor swimbaituri soft.

Pentru mine contează să văd că se pot prinde și așa, e un stil spectaculos și extrem, deoarece de fiecare dată când pescuiesc cu năluci mari, în sinea mea mă aștept la capturi mari. Poate că e un insight mai optimist decât e cazul, dar face parte din pescuitul meu cu swimbaituri.

Articolul Șalăii vor swimbaituri soft apare prima dată în andreizabet.ro.

Unii le numesc „năluci suple”, alţii „plastice moi”, fiindcă sunt produse fie din cauciuc siliconic, fie din elastomeri cu flotabilitate naturală şi rezistenţă sporită la dinţii răpitorilor. Eu prefer să le cataloghez în categoria „swimbaiturilor soft”, pentru că, în pescuitul ştiucii, folosesc năluci de minim 10 cm lungime, preponderent între 12 şi 18 cm.

Swimbaiturile au apărut pentru prima dată în California, unde pescarii de bass au împrumutat din tehnicile şi nălucile folosite în pescuitul în apă sărată. Astfel, primele swimbaituri erau, de fapt, năluci suple de mari dimensiuni (18 – 20 cm lungime), montate pe jiguri XXL, cu capete de minim 1 oz. (28,35 g) şi cârlige între 6/0 şi 10/0.

Când tot mai multă lume a descoperit că dimensiunea nălucilor aduce capturi-record de largemouth bass, evident că fenomenul a explodat peste tot în SUA, iar azi avem această categorie distinctă şi de năluci şi tehnici, şi de pescari.

Personal, pescuiesc mult cu swimbaituri soft care imită profilul unui peşte, cu coada terminată în formă de paletă. La tracţiune, coada se oscilează dintr-o parte în alta, emiţând vibraţii pe care răpitorii le pot detecta chiar şi de la distanţă cu ajutorul liniei laterale. Folosesc modele diverse de la branduri precum Relax, DEPS, Imakatsu (tot mai rar, pentru că sunt scumpe), Gambler, Z-Man, Lake Fork şi altele. Relax mi s-au părut că oferă cea mai bună calitate-preţ (nu, nu le fac niciun fel de „reclamă”, este strict părerea mea). Nu îmi pot permite să pescuiesc mereu cu swimbaituri de la Imakatsu sau DEPS, însă coada acestor plastice „bate” fantastic chiar şi pe cea mai lentă cădere. Însă for the money cum zic americanii, Relax, Gambler și Z-Man sunt alegerea de zi cu zi.

Swimbaiturile soft au multiple aplicaţii în pescuitul ştiucii de la noi şi o să vă argumentez în continuare de ce.

1. Uşor de prezentat
Datorită faptului că swimbaiturile soft se montează uşor pe orice tip de cârlig offset, am acces rapid la o gamă extinsă de prezentări.

De regulă, folosesc cârlige de 5/0 sau 6/0, lestate cu 3,5 g (1/8 oz.) sau 5 g (3/16 oz.). Dimensiunea o aleg în funcţie de mărimea swimbaitului soft, astfel încât curbura cârligului care iese prin spinarea plasticului să nu treacă de jumătatea nălucii. În acest mod ştiu că evoluţia nălucii nu va fi afectată de rigiditatea cârligului.

Dacă vreau să pescuiesc pe ape puţin adânci, unde suprafaţa pescuibilă este de cel mult 20-30 cm de apă liberă deasupra brădişului, folosesc ori lestări minime de 3,5 g, ori cârlige nelestate, cu un cui din tungsten de 1,5 g inserat în corpul plasticului, în zona frontal-ventrală. De multe ori folosesc o recuperare rectilinie, tip „burning”, adică în mare viteză. O mulinetă cu raport de recuperare de 8.0:1 ajută mai mult decât credeţi.

Dacă am apă deschisă, cu o coloană liberă între 0,5 şi 1 m, un cârlig lestat cu 3,5 g de plumb va asigura swimbaitului o coborâre lentă, care oferă suficient timp de atac răpitorului. Atenţie: astfel de prezentări duc la „inhalări” destul de adânci ale nălucii din partea ştiucilor, deci trebuie să aveţi la îndemână cleşti cu cioc lung şi căscător care să putem extrage cârligul cât mai repede şi cu vătămări minime din gura peştelui.

O rată de cădere lentă e potrivită în multe situaţii, când ştiucile nu sunt foarte agresive, când urmăresc şi atacă nehotărât… cum puteţi vedea şi din primul montaj video. Locaţie: incinta de 750 de hectare de la New Hotel Egreta, unde regula catch & release şi paza împotriva braconierilor asigură condiţii optime răpitorului care se găseşte tot mai rar în apele naturale ale Deltei.

2. Uşor de montat
În ziua de azi avem o varietate de cârlige offset, cu tije îndoite sau cu arculeţe care se înşurubează în capul swimbaitului asemenea unui tirbuşon. Am pescuit mult cu swimbaituri soft Javallon de la Imakatsu, cât şi cu copiile produse de Lake Fork, iar în timpul drilului, cârligele offset clasice au tendinţa să rupă mai repede plasticul din zona capului decât cele cu arculeţ. Există leac şi pentru inserarea cârligelor offset clasice şi o să vi-l arăt odată, într-un articol separat.

Cârligele din imagine sunt de la următorii producători: Berti Lures, VMC (modelele lestate) şi Nogales (modelul nelestat).

3. Uşor de lansat
Plasticele cu dimensiuni între 10 şi 20 cm au suficientă greutate pentru a fi lansate cu echipamentul de casting. Prin adăugarea cârligului, năluca devine şi mai uşor de lansat la distanţe apreciabile chiar şi în condiţii cu vânt, fiindcă profilul este destul de compact şi aerodinamic. Aceleaşi caracteristici ajută şi în obţinerea preciziei în lanseuri, factor de maximă importanţă în pescuitul ştiucii pe apele cu vegetaţie.

Marginile canalului spre care direcţionam fiecare lanseu erau înţesate de ştepi lungi de peste jumătate de metru, dar complet ascunşi ochiului sub suprafaţa apei. Swimbaitul soft se strecoară uşor printre agăţăturile submerse, chiar în zonele de ambuscadă ale ştiucilor:

4. Uşor de armat
Pescuitul cu monturi offset poate da un număr crescut de rateuri la înţepare şi de peşti pierduţi pe drum. Ca să reduc din aceste rateuri, folosesc o ancoră/triplă nr. 6 sau nr. 4, pe care o inserez pe latura expusă a cârligului, înainte a de îngropa vârful în plastic. De multe ori, tripla asigură o poziţionare mai bună a cârligului în gura ştiucii, în momentele atacului şi vă oferă şanse suplimentare pentru o înţepătură pozitivă, solidă, şi o captură adusă în faţa camerei foto.

Sfat de urmat şi de… armat
Personal, montez cârligele offset astfel încât partea terminală a cârligului să iasă deasupra spinării swimbaitului, apoi „îngrop” atât cât se poate vârful cârligului în plasticul moale. Astfel, mă asigur că, la înţepare, toată energia mişcării va fi transmisă cârligului care nu are de străbătut corpul din plastic al nălucii, ci doar gura osoasă a ştiucii.

Sfat pentru tripla „stinger”
Întotdeauna poziţionez tripla cu un crac în jos, pe care-l înfig pe cât mai mult posibil în plasticul moale al swimbaitului. Pentru ca tripla să nu iasă uşor de pe cârlig, puteţi adăuga un varniş din silicon sau un opritor siliconic folosit în pescuitul crapului în diverse monturi.

Swimbaiturile sau plasticele moi sunt nălucile accesibile care, odată montate pe cârlige offset, au acces aproape în orice mediu acvatic, indirefent de cât de grave sunt agăţăturile. De asemenea, sunt uşor de pescuit fiindcă au acţiunea inclusă şi funcţionează la cea mai simplă recuperare rectilinie.

5. Uşor de folosit de către oricine
Swimbaiturile soft sunt poate cele mai adaptabile năluci în pescuitul ştiucii din apele mici şi pline de vegetaţie de la noi. Monturile offset, chiar şi cu o ancoră „stinger”, agaţă mai puţină iarbă acvatică sau din suprafaţă. Swimbaiturile pot fi pescuite oricum vă dictează imaginaţia ori inspiraţia: lent, cu ridicări din lansetă şi pauze pentru a da timp nălucii să planeze, rectiliniu-continuu, cu pauze sau rectiliniu-rapid la suprafaţa apei (tehnica de burning, despre care vă voi povesti altă dată) etc. De obicei, îmi adaptez stilul prezentării/recuperării la condiţiile momentului: adâncimea apei, structurile existente în apă, gradul de activitate a peştilor, condiţii atmosferice etc.

Montura cu cârlig offset face din swimbaituri nişte năluci foarte greu de agăţat chiar şi în apele pline de obstacole. Când pescuiesc în asemenea zone, elimin tripla dorsală, pentru „antiagăţare” maximă.

6. Uşor de înlocuit
Majoritatea swimbaiturilor soft sunt accesibile ca preţ şi se găsesc peste tot, la fel ca şi cârligele offset lestate sau nu, care au devenit destul de răspândite. Am plastice Relax şi Imakatsu care au supravieţuit la nenumărate capturi şi sunt încă foarte… prezentabile. La polul opus, s-a întâmplat ca swimbaitul abia înlocuit să rămână fără coadă de la primul lanseu, dar ăsta e jocul, şi discutăm totuşi de nişte năluci consumabile, care nu costă o mână şi-un picior.

Pescuiţi-le cu încredere
Personal, cred că swimbaiturile soft se numără printre cele mai versatile năluci care vă permit să exploraţi zone în general interzise altor artificiale de tipul lingurilor sau al voblerelor. Vă trebuie o bună tehnică de înţepare, un fir textil rezistent, o lansetă din grafit suficient de puternică şi de elastică pe vârf şi… un pic de încredere. Cum spuneam şi continui să susţin: încrederea estea cea mai prinzătoare nălucă.

Articolul Delta Force Atac la Swimbaituri Soft apare prima dată în andreizabet.ro.

De când am început să lansăm sub pontoane, din primăvara acestui an, am observat îmbunătăţiri în tehnica personală, însă mai avem de lucru. E greu să obţii consistenţă în lanseurile de skipping cu năluci de 3-5 grame şi echipament BFS (Bait Finesse System). Chiar şi aşa, ne-am dat seama că am evoluat, se pare, prin metode diferite de lansare. Deci există căi diferite de a ajunge la acelaşi rezultat sau, cum zic prietenii noştri americani: „There are many ways to skin a cat”.

În timpul partidelor de pescuit, am văzut că Darth Lazea foloseşte un lanseu iniţial diferit de al meu pentru a imprima nălucii acel efect de „broasca pe apă”, necesar pentru a ajunge la 5-10 metri sau mai mult sub ponton.

Este vorba de roll cast, o tehnică prin care vârful lansetei descrie un arc de cerc în forma literei C, cu deschiderea orientată în direcţia de lansare, pentru a trimite năluca pe o traiectorie joasă, paralelă cu apa sau uşor ascendentă, către ţintă. Asta înseamnă că năluca atinge apa mai aproape de pescar şi lanseta acestuia, decât de gura pontonului. Roll cast-ul pare să „forţeze” cumva năluca să se aşeze mai repede pe apă, să „prindă tensiunea apei” mai devreme, transformându-se în clasicul lanseu de skipping. Aşadar, Darth Lazea foloseşte Force Cast-ul.

În acelaşi timp, eu prefer o abordare diferită, mişcând vârful lansetei într-o traiectorie cât mai paralelă cu apa. În cazul meu, punctul în care năluca atinge apa este mai departe de lansetă, undeva „la gura” pontonului sau chiar sub acesta, uneori. E posibil ca asta să ducă la nişte lanseuri ceva mai lungi, fiindcă frecarea cu apa intervine mai aproape de zona-ţintă, însă e doar o presupunere.

Cert este că ambele stiluri dau rezultate. Voiam să vă arăt că fiecare poate folosi mişcările care funcţionează cel mai bine în cazul său. Foarte importante sunt unghiul sub care năluca atinge iniţial apa şi repetarea mişcării astfel încât să devină un automatism.

Ideea este să vizualizezi lanseul „cu ochii minţii” şi să nu-ţi fie frică de peruci, că oricum se vor întâmpla. Sau de jiguri că se vor pierde. Sau de fir că se va strica, pentru că… da.

Cum procedez eu: fixez cu privirea marginea pontonului unde vreau ca năluca să lovească prima dată apa, îmi imaginez o traiectorie cât mai paralelă cu apa şi lansez.

Alte sfaturi şi observaţii

1. Schimbarea părţii de lansare, o altă problemă care scoate Dark Side-ul la iveală – de multe ori, în funcţie de orientarea bărcii, unul dintre noi nu poate da cu forehandul şi trebuie să lanseze cu backhandul. Adică reverul, ca la tenis. De câte ori trec de la forehand la rever, primele 2-3 lanseuri sunt dezastre şi scot ce-i mai rău din mine la nivel de limbaj „necenzurat”. Ce să mai, şi Darth Lazea, şi eu înjurăm ca la uşa Academei Sith. Există şi cazuri în care reuşim din prima, dar accidental deocamdată. Lanseurile cu reverul sunt importante, fiindcă trebuie să putem lansa din orice unghi, nu să aşteptăm repoziţionarea bărcii.

2. Nu toate mulinetele funcţionează la fel de bine pentru skipping – sunt necesare anumite modele cu o frână magnetică puternică la setări maxime, iar Abu Garcia Revo LTZ oferă combinaţia perfectă de magneţi din Neodim. În schimb, Daiwa Pixy, chiar şi cu tambur PX68 Special Finesse (cu inductor fix), face peruci greu de controlat chiar şi cu frâna magnetică reglată la maxim. Din seria Abu, modelele LTX şi LT din anii trecuţi (2014 – 2015) pot fi uşor modificate cu kit magnetic de la tunerii niponi Office ZPI”. Kit-ul este asemănător cu cel existent în seria Abu Revo LTZ şi conţine unul sau doi magneţi în plus, pentru o plajă şi mai mare de reglaje.

3. Minimum de fir pe mulinetă – japonezii care au inventat tehnicile de BFS au creat şi tamburi care ţin cel mult 50 m de fir de 8 lbs. sau 0,23 mm, cum este cazul tamburului ultra shallow de la Abu Revo LTZ sau al celor after market de la Avail, Office ZPI” şi KTF. Chiar şi dacă tamburul este ceva mai adânc (în termeni BFS asta înseamnă capacitate 100 m de 0,23 mm), nu puneţi decât maximum 30-35 m de fir pe el, fără backing. Aşa procedează pescarii de bass niponi care dau skipping cu mulinetele BFS, aşa recomandă şi producătorii de echipamente. Mai puţin fir înseamnă un tambur mai uşor, iar în cazul nălucilor de 2-3 grame, orice gram în minus pe tambur contează. De asemenea, nu veţi strica niciodată mai mult fir decât cel încărcat pe tambur, iar în geantă puteţi duce oricând o rolă de rezervă.

4. Skipping pe valuri – m-a întrebat cineva dacă se poate – da, dar depinde de înălţimea valurilor. Dacă suprafaţa este încreţită de vânt sau are nişte valuri mici spre medii, puteţi face skipping şi pentru că, la adăpostul pontoanelor, apa tinde să fie ceva mai liniştită. Pe valuri de 50 cm nu prea mai putem pescui şi nici controla barca în apropierea structurilor.

În măsura în care aflu lucruri noi despre skipping, voi reveni cu update-uri pe temă. Forţa skipping-ului fie cu voi, peruci minime şi fir întins oriunde vă aflaţi!

Articolul Dark Side Skipping Update 2.0 apare prima dată în andreizabet.ro.

Până acum câţiva ani, pitching-ul mi se părea secretul armei secrete în materie de lanseuri specializate. De când am descoperit pontoanele cu bibani pe Snagov, Sorin şi cu mine am decis să încercăm skipping. Am început să ne antrenăm dar nu oricum, ci direct cu echipament de bait finesse şi jiguri între 3 şi maxim 5 grame. Adevărul e că în lipsa unor şcoli de casting cum sunt în SUA şi în Europa, a trebuit să ne descurcăm de unii singuri. Şi mai avem de învăţat.

Skipping-ul este acea tehnică prin care lansezi năluca astfel încât aceasta să ricoşeze repetat în urma contactului cu suprafaţa apei, în scopul de a menţine o traiectorie cât mai joasă. Astfel, năluca intră sub un ponton care are o deschidere de numai 10-15 cm deasupra apei şi ajunge acolo unde pândesc răpitorii. Tehnica de skipping este asemănătoare în esenţă jocului din copilărie în care aruncam pietre plate pe apă şi număram de câte ori acestea ricoşau şi cât de departe ajungeau. Cred că îi spuneam „broasca” dacă mai ţin bine minte.

Cu spinning-ul este mai uşor să dai skipping deoarece tamburul este fix iar firul nu este în pericol să se încurce. Casting-ul reprezintă fix opusul: fiecare lanseu este o luptă între a obţine distanţă de lansare optimă cu minim de peruci. Frânele de lansare sunt tot mai eficiente, însă nimic nu poate înlocui „an educated thumb”. Degetul mare pe tambur rămâne cel mai bun sistem de control al perucilor.

Skipping cu casting-ul? Asta înseamnă să provoci mulineta la maximum de peruci posibile în timp ce încerci să le controlezi şi să le reduci la minimum. Însă ca să faci skipping cu echipament de bait finesse, trebuie să fii puţin dus cu star destroyer-ul. Asta e, nimeni nu-i perfect.

Fiecare skip cast reuşit cu echipamente de bait finesse ascunde multe altele greşite, care se întâmplă pe parcursul zilei, fie că schimbi unghiul bărcii, fie că „deschiderea” prin care trebuie să strecori năluca e de numai două palme sau că abia ce te-ai obişnuit cu forehandul şi apoi trebuie să dai numai „revere”. Cam aşa arată skipping-ul cu jiguri de 3,5 şi 5 grame şi plastice de 3-4 cm lungime:

Care-i faza cu skipping-ul, cum procedăm, cum să nu ne enervăm? Am structurat tot ce ştiu până acum despre subiect în câţiva paşi:

1. Documentare maximă – mai întâi, luaţi toate filmuleţele despre skipping pe care le găsiţi pe youtube şi vizionaţi-le până le învăţaţi pe de rost. Sunt multe filme instrucţionale realizate de pescarii americani de bass, cu explicaţii clare;

2. Firul – echipaţi-vă mulineta de cast cu un fir textil mai gros, eu folosesc Sunline SX1 de 30 lbs. Firul heavy ajută la descurcarea mai uşoară a perucilor, fiindcă veţi face foarte multe;

3. Truc împotriva perucilor – scoateţi primii 10-12 metri de fir de pe tambur, puneţi o bucată serioasă de scotch sau altă bandă adezivă. De câte ori veţi „peruca”, încâlceala firului nu se va duce mai mult de acei primi X metri, fiindcă bucata de scotch nu va lăsa peruca să se propage mai adânc;

4. Folosiţi o lansetă care să se încarce uşor cu greutatea aleasă. Ca regulă, orice între 6’6” şi 7′ funcţionează. Pentru skipping-ul Medium-Heavy, folosesc o lansetă EDGE by Gary Loomis SB805-1 HM, care măsoară fix 8′ sau 2,43 m, iar pentru aplicaţiile Light, două lansete de bait finesse cu puteri de lansare 1/16 – 1/4 oz. şi lungimi între 6’6” şi 6’10” (Evergreen Kaleido Designo The Quad Light şi Daiwa Zillion);

5. Alegeţi o nălucă grea – masa inerţială va face năluca să sară mai puţin din suprafaţa apei şi o va propulsa mai departe. Pentru skipping MH, folosesc un jig cu skirt de la Jackall de 3/8 oz., al cărui cap este teşit, ca o chilă de barcă, tocmai pentru a facilita alunecarea pe apă. Puneţi orice plastic trailer doriţi. De asemenea, orice nălucă suplă de minim 5″, montată pe un cârlig offset lestat, funcţionează la fel de bine – după cum puteţi vedea în acest film;

6. Alegerea mulinetei – personal, orice mulinetă cu frână magnetică sau magnetico-centrifugală funcţionează pentru mine, fiindcă îmi oferă mai mult control. Deocamdată, nu am încercat cu o mulinetă cu sistem de frânare centrifugal. Daiwa Tatula Type-R şi Abu Garcia Revo LTZ AE-74 Racing sunt cele două pe care le folosesc – prima pentru skipping Medium-Heavy, a doua pentru Finesse Skipping la biban cu năluci între 3 şi 5 grame;

7. Reglajele mulinetei – iată ceva ce n-am găsit clar în filmele de pe Youtube deşi am săpat destul de mult. Prin încercări şi erori repetate am găsit ceea ce funcţionează în cazul meu: butonul de cast control reglat astfel încât să reducă jocul lateral al tamburului la minim, fără a-l înfrâna şi frâna magnetică aproape de maxim. Pentru începători, recomand maximul absolut;

8. Unghiul de incidenţă cu apa – este cel mai important detaliu pentru a reuşi un lanseu de skipping fie el şi de numai câţiva metri, la început. Unghiul sub care năluca trebuie să atingă apa trebuie să fie cât mai aproape de o traiectorie paralelă cu cea a suprafeţei apei. Noi poziţionăm barca astfel încât punctul iniţial în care năluca atinge apa să fie în gura pontonului sau cât mai aproape;

9. Tipul lanseului – am văzut pescari care folosesc roll cast-ul (o traiectorie în semicerc descrisă cu lanseta sau mai bine zis cu vârful ei), alţii poziţionează cumva vârful deasupra apei, la 20 – 30 cm distanţă şi lansează paralel cu apa, lăsând năluca să atingă suprafaţa într-un unghi cât mai mic. Recomand acest tip de lanseu, care vă lasă să repetaţi de 3-4 ori mişcarea înainte şi înapoi (lanseuri false, ca în fly casting), înainte de lanseul propriu-zis. Mai există şi tipul de lanseu care porneşte ca un un pitching şi se termină ca un skipping, pitch-skip, dar este şi mai greu de obţinut;

10. Degetul mare pe tambur – uşor de zis, greu de făcut. În lanseurile de skipping, chiar şi când ţineţi degetul pe tambur, tot timpul, perucile tot vor apărea. Este dificil deoarece trebuie să găsiţi acel echilibru între a nu apăsa prea mult tamburul cu degetul şi a nu-l lăsa necontrolat. Frâna reglată la valori aproape de cele maxime reduce mult din peruci însă nu le elimină. Degetul mare aduce un plus de control.

Nu există să nu te enervezi. Se întâmplă des. Când iei marginea pontonului la ţintă şi-o loveşti cu jigul şi de 3-4 ori la rând, fără să vrei. Când jigul se izbeşte de picioarele metalice, făcându-le să răsune precum clopotele. Când faci o perucă urâtă pe fluorcarbon de 5 lbs. (0,19 mm) ori când firul se agaţă de „tavanul” pontonului ş.a.m.d.

Este greu, necesită antrenament, dar pentru mine, cel puţin, merită efortul. Când scoţi nişte bibani de peste 25 cm din gura neagră a unui ponton, uiţi de toate lanseurile greşite şi de perucile aducătoare de nervi, înjurături şi disperare.

În filmul de încheiere puteţi urmări câteva lanseuri care ajung până în malul înţesat de crengi, în care orice altă traiectorie deasupra apei n-ar face decât să agaţe năluca. Am lăsat şi lanseuri prost executate (scurte, cu unghi de intrare în apă greşit), care au rezultat mai toate în câte o perucă. Asta ca să vedeţi şi „partea urâtă” a skipping-ului, fiindcă nu toate lanseurile ies ca în montajele idilice. De-asta este important ca la început să folosiţi echipament şi consumabile din clasa MH, iar firul Sunline SX1 de 30 lbs. facilitează descurcarea mai rapidă a perucilor, plus că datorită grosimii, altfel trageţi de el.

Cele 10 puncte de mai sus sunt doar sfaturi care poate că nu vor funcţiona pentru toţi. E nevoie de practică, mulţi nervi consumaţi şi ceva fire sacrificate la început. Însă dacă alţii pot, voi de ce nu aţi putea? Forţa skipping-ului fie cu voi!

Articolul Skipping, The Dark Side of Fishing apare prima dată în andreizabet.ro.

Trăim într-un spaţiu tot mai sărac în peşte din cauza braconajului, a lipsei de voinţă politică şi a celor care nu ştiu să-şi pună oprelişte pornirilor atavice, pentru că atunci când dau de ştiucă pe natural, rad tot. Aşa că orice şansă de a pescui pe o apă în care domneşte legea catch & release-ului şi a bunului simţ trebuie tratată în modul cel mai serios, aproape ca o operaţiune specială, pentru a obţine maximum din ea: capturi, fotografii, filme şi mai ales amintiri.

Recent, am ajuns cu Mălin Muşatescu de la Fishing & Hunting TV pe incinta de 750 de hectare (mai mare decât Snagovul) de la New Hotel Egreta, pentru 2 zile de filmări. În timpul petrecut pe apă, am avut ocazia să prindem ştiuci prin cele mai diverse metode, de la năluci de suprafaţă (topwater baits în octombrie), la cele mai mari şi grele swimbaituri pe care le car după mine (DEPS Slideswimmer 250) şi până la swimbaituri soft de 15 cm, spinnerbaituri şi linguri.

De ce DELTA FORCE? Pentru că pescuim în forţă, cu frâna strânsă la maxim pe ape cu ştiuci puternice şi foarte multe agăţături submerse, mai ales pe zonele de topwater, cu mică adâncime. Aici este important să poţi extrage o ştiucă de peste 70 cm din mediul ostil în cel mai scurt timp, ca să reduci şansele de a o pierde.

Folosim echipament de putere – lansete Evergreen până în 1 1/2 oz. (40 g) pentru aplicaţii „light”, lansete EDGE by Gary Loomis cu puteri de aruncare între 3 şi 6.5 oz. (185 g), fire textile de 30 şi 50 lbs. (Sunline SX1 30 lbs. şi FX2 50 lbs.), nailon de 30 lbs. (Sunline Machinegun Cast de 0,43 mm) pentru swimbaiturile ultra-heavy, şi mulinete de putere, de la ultraversatila Daiwa Tatula Type-R la „campioana distanţei” Daiwa Morethan PE SV şi la „mamuta” Daiwa Lexa 300HL plus singurul Shimano pe care-l mai deţin, un Antares 2013.

În prima zi, după ceva acţiune cu linguri şi swimbaituri soft pe canalul central, am decis să încercăm şi o zonă de platformă cu apă mică. Aveam informaţii de la prietenul Sorin Lazea care pescuise pe incintă cu o săptămână înaintea noastră şi prinsese extrem de bine pe năluci de suprafaţă (broaşte) şi nu numai.

Am dus strategia de topwater mai departe şi am prins atât pe broaşte, cât şi pe propeller baits gen Imakatsu Devil Chopper Careca, pencil baits Heddon Zara Spook şi wake baits – Salmo Bass Bug.

Am selectat câteva atacuri reprezentative şi le-am împărţit în 3 montaje, pe care vă invit să le urmăriţi de-a lungul acestui articol. Aveţi atât ştiuci prinse în apropierea bărcii, cât şi atacuri nefinalizate dar la fel de spectaculoase.

Ceea ce diferenţiază pescuitul cu topwatere de orice altceva este atacul vizual, ostentativ, agresiv şi exploziv la suprafaţa apei, precedat de cele mai multe ori de o urmărire a nălucii. Cum spunem noi, „vezi cum vine cu valul în cap”. Anticiparea atacului şi valurile de adrenalină constituie 50% din frumuseţea acestui stil de pescuit.

Frogging tips & tricks

1. Regula generală în pescuitul cu broaşte recomandă să amânăm înţeparea până când simţim „greutatea” peştelui în lansetă, adică până când lanseta se încarcă şi ştiuca are năluca în gură.

2. Lansetele cu acţiuni moderat-rapide şi vârfuri flexibile dar suficient de puternice sunt cele mai indicate, însă chiar şi aşa o parte din ştiuci scapă în dril. Este important ca lanseta să aibă „give” cum zic americanii, adică să „lase de la ea” şi să permită peştelui să „inhaleze” fără prea multă rezistenţă năluca.

3. Prea multe ştiuci scăpate la broască? Modificaţi cârligul dublu al broaştelor desfăcând puţin cele două cârlige, mărindu-le astfel deschiderea. Este cel mai bun sfat pe care l-am primit pe forumurile de bass din SUA şi pe care l-am aplicat cu rezultate în „frogging-ul” la ştiucă de la noi.

4. Cârligele tip „trailer” ajută la fixarea mai bună a dublei în gura osoasă a ştiucii, dar nici aşa nu există garanţii că scoateţi fiecare ştiucă pe care o înţepaţi. Am scăpat ştiuci în concursuri pe broaşte, dar am şi prins exemplare de până la 97 cm precum cea din introducerea acestui articol (am văzut cum s-a întors la 1,5 metri de nălucă şi cum a atacat-o cu valul în cap).

Am prins ştiuci care au sărit cu pencil bait-ul vertical din apă, ca în seria Air Jaws, sau le-am admirat cum parcurg 1-2 metri zburând razant cu apa, pentru a se înfige cu dinţii într-un topwater ca Heddon Zara Spook sau Evergreen Amazon.

5. Pompajul constant din vârful lansetei şi o recuperare sacadată din mulinetă reprezintă reţeta în declanşarea atacurilor… dacă aveţi urmăriri sau un atac „ratat”, opriţi năluca în loc timp de câteva secunde, apoi reluaţi recuperarea.

În episodul următor al seriei DELTA FORCE veţi putea urmări un stil de pescuit cu totul diferit de cel la suprafaţă, însă care produce o medie constant ridicată a capturilor. Până atunci, rămâneţi „ancoraţi” în pescuitul-spectacol al ştiucii la topwatere cu ultimul film din seria DELTA FORCE Topwater Ops.

Articolul DELTA FORCE Topwater Ops apare prima dată în andreizabet.ro.

Let’s tackle the introductory question with another question: how well do you know your X bait from the tackle box? How much time have you spent with it on the water and studied how it changes swimming patterns depending on the retrieve style before tossing it back in the box with the ”That’s not a fish catcher” or „That doesn’t say anything to me” verdict? Way too many times I’ve heard such incredibly incommensurable axioms stating „That catches fishermen, not fish! Iiiii… never caught a fish on a jerkbait in my life!”. Some of these opinions should be the long term result of a lifetime’s expertise. Unfortunately, they are only the product of ignorance and personal limitations. Our luck is that we live in the internet era when information access is easier than ever.

What I want to highlight is that if you’re spending money on a bait from brand Z, spending more of your time in order to learn that bait will be well worth it. Not to „teach the bait how to swim”, but to actually discover all the secrets of how it moves in the water. To ”squeeze it” of its tricks. To search for retrieve movies posted by other users on YouTube. To experiment with various retrieves until the lure begins to swim the way the designers intended in first place. Whether they’re called Seiji Kato (Jackall), Katsutaka Imae (Imakatsu), Yuki Ito (Megabass), Toshinori Takeyama (Roman Made) or Kazumasa Okumura (DEPS), all these people share the same passion and that is to produce some of the most creative baits you’ll ever get the chance to fish with.

The topic of this article is a bait that I have discovered with Jackall a long time ago. I promoted it ever since because it brought me lots of fish especially on highly pressured waters. It’s the Jackall Magallon, a jerkbait available in two sizes, Tiny Magallon and Magallon. The small one is made in Suspending version while its bigger brother comes in Suspending and in Slow Sinking variants. If you pay attention to its package, you will notice a line that says „Underwater Walking the Dog”. Japanese manufacturers like to crowd the packages with English words, most of times incorrectly spelled – I’ve seen tenths of such funny examples. In Magallon’s particular case, that message intrigued me. Thus, the first fishing trip, I began to retrieve it exactly like a topwater pencil bait. Taken by surprise I was when witnessing that bait’s movement both on top and underwater. The bait acted like a pencil bait, swimming with very „sharp” zigzags. The shorter and brisker I was making the jerks from the rod tip and the reel, the more mesmerizing the bait moved through the water!

With the first Tiny Magallon I caught so many fish that it became almost „paintless” (Albino Pirarucu color) while the first big Magallon in the Bubble Gum color put up an incredible show since my first trip at Holbina private waters, with Malin Musatescu.

In the instructional movie below I put together some Magallon moves and retrieves. You can watch both the rod tip twitching style and a trick to execute the twitching with the rod tip in the upright position when you want to go really shallow.

Here is the movie:

Recommended tackle: in order to fish with both models you will need a not too long of a rod, between 6’6” and 7′, as light as possible in weight, graphite-made, with a Moderate-Fast. At least, that works for me. A reel with a gear ratio of 6.somethin:1 is more than enough. Obviously, I prefer and recommend casting gear. With Jackall Magallon and Tiny Magallon I use an Evergreen Kaleido Inspirare The Cobra rod, 6’6” in length and 1/4 – 3/4 oz. in power and with a parabolic action. Reels range from Daiwa Tatula Type-R to Daiwa TD-Z Type-R+. Notice: if the rod is not light in hand, after only a few hours of twitching you will feel the wear on the wrist.

There are other baits like Magallon that are worth the effort to learn their correct retrieves and swimming patterns. It’s up to you and I personally think the results are well worth the effort. I will continue to upload more footage of other baits in the future, so check back in here once in a while. Good fishing to you all!

Articolul Walk like a Magallon – English version apare prima dată în andreizabet.ro.

Ca răspuns la întrebarea din introducere, o să vin cu altă întrebare: cât de bine vă cunoașteți năluca X din cutie? Cât timp i-ați acordat pe apă şi ați studiat cum îşi schimbă evoluţia în funcţie de stilul recuperării înainte de a o arunca înapoi cu verdictul „Asta nu prinde” sau „Nu-mi spune nimic”? Nu o dată am auzit axiome incomensurabile la pescari de toate vârstele, stilurile şi gradele de pregătire. Ceva de genul „Ăsta prinde pescari, nu peşte! Ioooo… n-am prins în viaţa mea un peşte la vobler”. Unele dintre aceste păreri ar trebui să fie rezultatul îndelungat pritocit al experienţei de-o viaţă, dar din păcate, nu sunt decât produsul ignoranţei şi al limitelor personale. Norocul nostru este că trăim în era internet, iar accesul la informații globale este mai simplu ca niciodată.

Ceea ce vreau să scot în evidenţă este că, dacă dați nişte bani pentru o nălucă marca Y, atunci merită să-i acordați mai mult din timpul vostru şi să o învățați. Nu s-o învăţați pe ea să înoate, ci să-i deprindeți absolut toate secretele care ţin de evoluţia ei în apă. Să o „stoarceți” de trucuri. Să căutați pe YouTube filmări în care este folosită de alţi pescari. Să experimentați diverse tipuri de recuperare, până ajunge să evolueze aşa cum a conceput-o echipa de designeri. Fie că se numesc Seiji Kato (Jackall), Katsutaka Imae (Imakatsu), Yuki Ito (Megabass), Toshinori Takeyama (Roman Made) sau Kazumasa Okumura (DEPS), aceşti oameni au în comun pasiunea de a produce unele dintre cele mai creative năluci cu care veți avea şansa să pescuiți vreodată.

Subiectul acestui articol este o nălucă pe care am descoperit-o acum mulţi ani în oferta Jackall şi pe care am promovat-o încă de pe atunci, fiindcă mi-a adus multe capturi, în special pe apele cu mare presiune asupra peştilor. Este vorba de Magallon, disponibil în două dimensiuni: Tiny Magallon şi Magallon. Modelul mic are flotabilitate neutră (Suspending), în timp ce fratele mai mare vine atât în variantă neutră flotabil, cât şi în cea lent scufundătoare (Slow Sinking). Pe cutia lui scrie, dacă vă uitaţi cu atenţie, „Underwater Walking the Dog”. Producătorilor niponi le place să umple ambalajele de cuvinte în engleză, de multe ori scrise greşit – am întâlnit zeci de asemenea exemple amuzante. În cazul lui Magallon, mesajul m-a intrigat şi, la prima ieşire cu Tiny Magallon, am început să-l recuperez fix ca pe un pencil bait. Am rămas surprins de evoluţia nălucii, atât în suprafaţă, cât şi între ape, care se comporta ca un pencil bait, înotând în zig-zaguri „ascuţite”. Cu cât făceam mişcările de pompaj mai scurte şi mai sacadate din vârful lansetei, în combinaţie cu recuperarea  la fel de întreruptă din mulinetă, cu atât mai halucinant se mişca jerkbait-ul în apă.

Cu primul Tiny Magallon am prins până aproape că a rămas fără vopsea (culoarea era Albino Pirarucu), în timp ce cu primul Magallon mare, de culoare Bubble Gum, am prins foarte multe ştiuci în chiar prima partidă pe incinta de la Holbina, alături de Mălin Mușatescu.

În filmul instrucțional pe care vă invit să-l urmăriți în continuare am pus cap la cap câteva recuperări ale modelului Jackall Magallon. Puteţi vedea atât stilul de animare a nălucii din mișcările lansetei, cât şi alte trucuri – de ce să faceți pompajul (sau twitching-ul, în engleză) cu lanseta la verticală, de exemplu.

Acesta este filmul:

Echipamentul recomandat: pentru a pescui cu oricare dintre cele două Jackall Magallon, vă trebuie o lansetă nu foarte lungă, între 6’6” (1,98 m) şi 7′ (2,13 m), cât mai uşoară, din carbon, cu acţiune moderat-rapidă şi o mulinetă cu recuperare medie de 6,ceva:1. Evident, prefer şi recomand echipamentul de casting. Pentru Jackall Magallon şi Tiny Magallon folosesc o lansetă Evergreen Kaleido Inspirare The Cobra de 6’6” lungime, cu putere 1/4 – 3/4 oz. şi diverse mulinete – Daiwa Tatula Type-R sau Daiwa TD-Z Type-R+. Atenţie: dacă lanseta nu este uşoară şi bine echilibrată, după numai câteva ore de „twitching” veţi simţi efectele negative asupra încheieturii mâinii.

Ca Magallon sunt multe alte năluci pe care merită să le „învăţaţi” cum le place să fie prezentate. Depinde doar de voi şi cred că rezultatele justifică efortul. Vor mai urma şi alte filme cu diverse stiluri de recuperare pentru năluci de tipuri. Fir întins!

Articolul Walk like a Magallon apare prima dată în andreizabet.ro.